ICCJ. Decizia nr. 3716/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3716/2010
Dosar nr. 9703/63/2009
Şedinţa publică de la 15 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului N.F. în Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data de 22 iunie 2009 în baza decretului Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în această ţară.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea în drept pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 293 din 20 august 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a administrat nicio probă concludentă cu privire la conduita pârâtului din care să reiasă că, încălcarea condiţiilor impuse de legea străină ar constitui o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii.
S-a arătat în motivarea sentinţei şi că, existenţa acordului bilateral de readmisie încheiat cu statul român impune acestuia din urmă doar obligaţia de a readmite cetăţenii săi care au fost expulzaţi de către celălalt stat parte la acord, dar nu poate justifica luarea unor măsuri de restrângere a libertăţii de circulaţie a persoanelor returnate din statul respectiv.
Apelurile declarate de reclamant şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinţei tribunalului, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 318 din 23 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinându-se că, în speţă, în raport de situaţia pârâtului, dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, fiind în contradicţie cu reglementările comunitare în materie.
Reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, devenit direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, în baza art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1367/2009, a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, susţinând faptul că din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe timpul şederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Recurentul-reclamant a arătat că prezenţa pârâtului pe teritoriul italian şi activităţile desfăşurate de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României şi relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, motiv pentru care apreciază oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie pe teritoriul Italiei.
S-au invocat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE şi prevederile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, arătându-se că potrivit exigenţelor legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Pârâtul a fost returnat pentru nerespectarea unui decret anterior, emis în data de 02 mai 2008 de către Prefectul Romei, prin care se dispusese înlăturarea sa de pe teritoriul naţional cu execuţie imediată a măsurii, aşa cum rezultă din ordinul Prefectului Romei din data de 11 iunie 2009 (dosarul instanţei de fond).
În atare situaţie, aplicarea unei noi sancţiuni pârâtului pentru aceiaşi faptă ar aduce atingere unui drept fundamental al cetăţeanului, fără o justificare rezonabilă.
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetăţean al Uniunii, orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al Uniunii Europene, dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale - în speţă Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, la art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 se stabilesc condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii Uniunii, precum şi restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Întrucât reclamanta nu a probat incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date împotriva deciziei nr. 318 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3715/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3725/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
