ICCJ. Decizia nr. 3726/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3726/2010
Dosar nr. 10206/3/2007
Şedinţa din 15 iunie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Reclamanţii C.Ş., V.C.N. şi V.A.N. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să le fie restituit în natură terenul în suprafaţă de 16.870 m.p., situat în Bucureşti, Prelungirea F., sectorul 5, în temeiul Legii nr. 10/2001, susţinând că au formulat notificarea din 31 iulie 2001, care nu a fost soluţionată până la data introducerii acţiunii - 21 martie 2007.
Prin sentinţa nr. 231 din 5 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul C.Ş. este succesorul defuncţilor C.G.M. şi C.A., iar ceilalţi doi reclamanţi sunt moştenitorii defunctului V.R.M., autorii reclamanţilor fiind la rândul lor moştenitorii numiţilor V.P. şi C.F.; că a fost făcută dovada dreptului de proprietate al numitului V.I.P. asupra terenului ce formează obiectul acţiunii, dar că în contractul de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1936 nu este cuprinsă suprafaţa terenului la care se referă şi că nu a fost făcută dovada preluării abuzive a acestuia de către stat, situaţie în care nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 sau art. 480 C. civ.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 305 din 29 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut eronat faptul că nu a fost făcută dovada identităţii între Ve.P. şi Ve.I.P., în realitate acesta fiind aceeaşi persoană, că din suprafaţa totală a terenului, 9060 m.p. reprezintă teren liber, care poate fi restituit în natură, pentru diferenţa de teren fiind îndreptăţiţi la acordare de despăgubiri în echivalent şi că imobilul a fost preluat abuziv de către stat.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Din declaraţia de notorietate aflată la dosarul tribunalului rezultă că V.P. este una şi aceeaşi persoană cu Ve.P., critica ce vizează acest aspect fiind fondată.
Şi critica privitoare la modalitatea preluării terenului de către stat este întemeiată.
În acest sens, prin adresa aflată la dosarul tribunalului, Primăria municipiului Bucureşti a făcut cunoscut instanţei că nu deţine date cu privire la modul de preluare în proprietatea statului a imobilului ce formează obiectul litigiului, iar în anexa Decretului de expropriere nr. 45 din 3 februarie 1986 nu sunt menţionaţi autorii reclamanţilor, situaţie în care se constată că terenul a fost preluat abuziv, fără titlu.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la posibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de teren de 9060 m.p. sunt aplicabile prevederile art. 314 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
La instanţa de fond a fost efectuat un raport de expertiză tehnică de către expertul M.A., prin care s-a concluzionat că din totalul de 16.092,77 m.p. revendicat de reclamanţi, 9060 m.p. reprezintă teren liber de construcţii; 3120 m.p. - teren ocupat de construcţii, iar 3912,77 m.p. - teren ocupat de drumuri, trotuare, alei, reţele edilitare.
Expertul tehnic nu a precizat în privinţa terenului în suprafaţă de 9060 m.p., decât faptul că este liber de construcţii, fără a face referire la afectaţiunea lui şi la eventuala existenţă a unor amenajări de utilitate publică subterane sau de altă natură.
În atare situaţie, se impunea ca exercitându-şi rolul activ, instanţa să dispună, chiar şi din oficiu, completarea acestei probe cu un supliment de expertiză tehnică având ca obiective aspectele la care s-a făcut referire.
În consecinţă, recursul urmează a fi admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia atacată şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi Curţi de apel, în vederea efectuării unui supliment de expertiză tehnică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii C.Ş., V.A.N. şi V.C.N. împotriva deciziei nr. 305 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3725/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
