ICCJ. Decizia nr. 3712/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3712/2010
Dosar nr. 478/117/2009
Şedinţa publică de la 15 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 21 ianuarie 2009, reclamanta L.G.A. a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, obligarea pârâtei S. Progresul să emită o decizie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în mun. Dej, str. P.R. jud. Cluj, înscris în C.F. nr. XX Cluj, nr. top T1.
Prin sentinţa civilă nr. 286 din 5 mai 2009, Tribunalul Cluj a respins ca tardivă plângerea, reţinând că notificarea reclamantei a fost soluţionată de către pârâtă în sensul respingerii cererii de restituire în natură şi decizia a fost atacată în instanţă, reclamanta nereuşind să obţină anularea acesteia.
Instanţa a apreciat că, orice nemulţumire legată de decizia nr. 1237/2001 emisă de pârâtă, inclusiv aceea legată de nepronunţarea asupra îndreptăţirii la despăgubiri ar fi trebuit criticată prin plângerea exercitată împotriva deciziei. Ca urmare, nu este legală procedura pe care încearcă reclamanta să o acrediteze, în sensul emiterii unei noi dispoziţii care să stabilească dacă este îndreptăţită la despăgubiri în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi care să poată fi din nou atacată în justiţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susţinând că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi a recalificat acţiunea cu care a fost învestită ca fiind plângere împotriva deciziei nr. 1237/2001, când de fapt, s-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii cu privire la acordarea despăgubirilor de către instanţă. Plecând de la această premiză greşită, instanţa a considerat că a expirat termenul prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea apelului s-a mai arătat că, pârâta s-a pronunţat numai asupra cererii de restituire în natură prin decizia nr. 1237/2001, nu şi asupra acordării de măsuri reparatorii în echivalent, aşa încât nu a fost soluţionată în totalitate notificarea. Prin acordarea despăgubirilor băneşti nu se încalcă principiul stabilităţii circuitului civil, deoarece nu pârâta este cea care trebuie să plătească despăgubirile ce se cuvin reclamantei, ci acestea vor fi acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 279/A din data de 4 noiembrie 2009, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, pârâta s-a pronunţat asupra notificării, decizia fiind supusă verificării de către instanţă, care a statuat cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, cât şi cu privire la posibilitatea restituirii în natură a imobilului, ca motivare subsidiară.
Art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede o procedură unică pentru contestarea deciziei emise de pârâtă, plângerea în care reclamanta trebuia să solicite măsuri reparatorii în echivalent, dacă nu se putea restitui în natură imobilul.
S-a mai reţinut că nu a fost încălcat principiul disponibilităţii, deoarece instanţa trebuia să califice acţiunea raportat la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aspect care a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, astfel încât au fost respectate principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta L.G.A., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi formulând următoarele critici:
- prin hotărârea pronunţată nu s-a respectat principiul contradictorialităţii, deoarece instanţa de apel a pronunţat o soluţie motivată pe un considerent ce nu a fost pus în discuţia părţilor, şi anume dacă reclamanta are sau nu calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu. S-a încălcat astfel şi dreptul la apărare al reclamantei, deoarece nu s-a oferit posibilitatea apărătorului care o reprezenta să prezinte apărările cu privire la un aspect esenţial în cauză;
- reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, deoarece în momentul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, s-a stabilit calitatea petentei de persoană îndreptăţită la acordarea despăgubirilor pentru imobil. În plus, din actele existente, proprietar asupra imobilului până la naţionalizare rezultă a fi antecesoarea reclamantei, care a pierdut acest drept în urma naţionalizării bunului;
- notificarea introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluţionată în întregime, respingându-se doar cererea de restituire în natură a imobilului. Era obligaţia pârâtei să răspundă şi cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care dispun că în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri. Totodată, nu se poate susţine că dispoziţiile legii speciale interzic ca o notificare să fie soluţionată prin mai multe dispoziţii ale unităţii deţinătoare, nici că există o procedură unică pentru contestarea deciziei emise de pârâtă şi nici că, odată emisă decizia, pârâta s-a dezînvestit şi nu mai poate fi obligată la emiterea unei alte decizii;
- principiul disponibilităţii a fost încălcat, deoarece instanţele au recalificat în mod greşit cererea introdusă de reclamantă, care a formulat acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii cu privire la acordarea de despăgubiri, iar instanţele au considerat cererea ca fiind o plângere împotriva deciziei nr. 1237/2001.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Instanţa de apel nu a analizat în motivarea deciziei pronunţate calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, ci a arătat în considerente, modul cum a fost soluţionată în justiţie plângerea formulată împotriva deciziei nr. 1237/2001, ce s-a reţinut în hotărârile instanţelor şi care au fost dezlegările date aspectelor privind calitatea de persoană îndreptăţită a contestatoarei şi posibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Prin urmare, nu se poate susţine că, în cauză, a fost încălcat principiul contradictorialităţii, când aspectul invocat în susţinerea acestei critici constituie o apărare de fond în procedura Legii nr. 10/2001.
Aşadar, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, pe care recurenta o susţine în cel de-al doilea motiv de recurs formulat, nu poate face obiect de analiză în prezentul litigiu, faţă de petitul acţiunii, ce a fost în mod corect soluţionată de către instanţe, fără a se analiza aspecte ce ţin de fondul cauzei.
De altfel, prin decizia civilă nr. 150/2002 a Curţii de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5684/2004 a Înaltei Curţi Casaţie şi Justiţie a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei emisă de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001 ca răspuns la notificarea privind restituirea în natură a imobilului litigios, instanţele pronunţându-se asupra calităţii de persoană îndreptăţită la restituire a petentei.
Aşadar, ulterior hotărârii nr. 558/1997 emisă de Comisia Judeţeană Cluj pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, prin care au fost acordate despăgubiri petentei pentru imobil, instanţele, după analizarea şi coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, au statuat cu putere de lucru judecat asupra calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind soluţionarea notificării, este de reţinut că intimata a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emiţând decizia nr. 1237/2001, care cuprinde toate elementele impuse de dispoziţiile legii speciale şi care a fost comunicată petentei.
Prin emiterea deciziei menţionate de către pârâtă, s-a răspuns la notificarea formulată şi nu se poate susţine că, aceeaşi cerere trebuie soluţionată prin mai multe decizii (răspunsuri) de către entitatea notificată, când prevederile art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001 reglementează o procedură unică de soluţionare a cererilor de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv.
Cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, intimata S. a soluţionat cererea reclamantei prin decizie motivată şi s-a degrevat de obligaţia de a răspunde notificării.
Petenta L.G.A. a contestat în justiţie decizia emisă de S. şi, cunoscând din cuprinsul acesteia motivele pentru care i-a fost respinsă notificarea, a avut la dispoziţie toate elementele necesare pentru a solicita restituirea imobilului în natură sau prin echivalent.
Or, în acest context, recurenta-reclamantă îşi invocă propria culpă şi lipsa de diligentă de care a dat dovadă în formularea apărărilor în acţiunea având ca obiect plângerea împotriva deciziei nr. 1237/2001.
Faţă de considerentele reţinute, este evident şi faptul că instanţele nu au încălcat principiul disponibilităţii şi nu au recalificat acţiunea reclamantei, ci reţinând că pârâta s-a pronunţat asupra notificării şi că decizia a fost supusă verificării controlului judecătoresc, au arătat că nu se poate stabili în sarcina intimatei obligaţia de a emite un nou răspuns la această notificare.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ceea ce impune respingerea recursului, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.G.A. împotriva deciziei nr. 279/A din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3715/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs → |
|---|
