ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3728/2010
Dosar nr. 44167/3/2007
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 160/A din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 1022 din 3 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 261 din 24 februarie 2009 a aceleaşi instanţe, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect repunerea reclamantului în situaţia anterioară intervenirii decăderii.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în privinţa pretinsei omisiuni de a informa în termen inventatorii cu privire la intenţia de a renunţa la brevet, trebuie distins între cele două modalităţi de stingere a drepturilor izvorâte din brevet, respectiv decăderea cauzată de neplata taxelor de menţinere în vigoare reglementată de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 şi renunţarea la brevet menţionată de art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ. Numai în cel de-al doilea caz pârâta titulară a brevetului avea obligaţia de a notifica pe autorul invenţiei despre intenţia sa de a renunţa la brevet pentru a permite exercitarea opţiunii autorului de a prelua brevetul conform art. 38 alin. (2) din lege, aceasta fiind o procedură distinctă care nu a fost urmată în speţă deoarece a intervenit decăderea ca urmare a neplăţii taxelor de menţinere conform art. 37 din lege, fără ca titularul să solicite revalidarea astfel cum permite textul citat.
Reclamantul nu a probat reaua-credinţă a pârâtei titulară de brevet, pârât justificând opţiunea sa de a nu achita taxele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie prin aceea că nu-l exploatează, deci brevetul nu îi aduce nici un beneficiu.
Pentru ca prejudiciul să se fi produs în patrimoniul reclamantului era necesar a se face dovada că a plătit efectiv taxele de revalidare, prejudiciul dobândind în acest mod caracter cert. În lipsa unei asemenea dovezi, câtă vreme reclamantul nu a achitat aceste taxe în cadrul unei proceduri care să fie cauzată de atitudinea culpabilă a pârâtei, reclamantul nu a suferit un prejudiciu cert.
Instanţa a soluţionat greşit cererea de completare a dispozitivului primei sentinţe. Cererea reclamantului de repunere în situaţia anterioară decăderii din brevet nu era una accesorie faţă de cererea în pretenţii, a cărei soluţionare să decurgă din respingerea primului capăt al cererii, deoarece obiectul său nu era strâns legat de acesta din urmă.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, critica, nemotivată în drept vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a interpretat greşit legea pornind de la aceeaşi motivare că nu ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi în plus, faţă de motivarea instanţei de fond, a arătat că nu există fapta ilicită a pârâtei şi nici un prejudiciu cert.
Înainte de publicarea decăderii în B.O.P.I. intimata nu a luat nicio măsură nici pentru exploatarea brevetului, nici pentru apărarea invenţiei, nici pentru plata taxelor legale, nici pentru notificarea colectivului de inventator, consecinţa fiind decăderea aplicată de către O.S.I.M.
Rezultă indubitabil cel puţin neglijenţa, dacă nu reaua-credinţă a intimatei.
Prejudiciul produs, decăderea, nu poate fi reparat decât prin plata taxelor de revalidare de către pârâtă, cu majorările aferente.
Decăderea este tot o renunţare la brevet.
Au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (2), art. 42 alin. (1) şi art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.
Raţionamentul instanţei de apel în sensul că prejudiciul nu este cert deoarece taxele nu s-au plătit efectiv este greşit pentru că prejudiciul s-a produs deja şi revalidarea nu poate opera în lipsa plăţii taxelor.
Datorită faptului că a operat decăderea, taxele se plătesc cu majorare.
Instanţa nu reţine nici situaţia de fapt cu privire la validare: a fost admis apelul împotriva hotărârii O.S.I.M. care a fost anulată.
În ceea ce priveşte măsura repunerii în situaţia anterioară, instanţa de fond s-a pronunţat asupra acesteia, astfel încât nu era necesară trimiterea cauzei spre rejudecarea acestui capăt de cerere.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC A. Bacău pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în plata taxelor legale de menţinere şi revalidare a brevetului de invenţie până la data decăderii acestuia, respectiv 1.080 şi 5.148 RON; repunerea reclamantului în situaţia anterioară intervenirii decăderii.
Deşi reclamantul nu şi-a motivat în drept cererea, instanţele de fond au considerat, corect, că au fost învestite cu o acţiune în răspundere civilă delictuală.
Drept urmare, au analizat îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea acestui tip de răspundere civilă.
Temeiul prejudiciului pretins de către reclamant îl constituie decăderea pârâtei din drepturile decurgând din brevet conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, ca urmare a neachitării taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.
Pârâta nu avea obligaţia de a-l înştiinţa pe autorul invenţiei de faptul că intenţionează să nu mai achite taxele pentru menţinerea în vigoare a brevetului. În lipsa unui text care să impună o asemenea obligaţie, instanţa de apel a arătat justificat faptul că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 conform cu care, în cazul invenţiilor care au făcut obiectul unei cesiuni potrivit art. 5 alin. (1) lit. b), titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenţia sa de renunţare; la cererea inventatorului, titularul este obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului.
Decăderea din drepturile decurgând din brevet est distinctă de renunţarea la brevet - şi pentru bunul motiv că sunt reglementate diferit - şi, prin urmare, nu pot fi aplicate în cazul ei dispoziţii care reglementează altă cauză de încetare a drepturilor conferite de brevet.
Pe cale de consecinţă, împrejurarea că titulara de brevet a fost decăzută din drepturi ca urmare a neîndeplinirii unei obligaţii impuse de lege nu este de natură, doar prin ea însăşi, să fie echivalentă unui prejudiciu suferit de reclamant din faptul că trebuie să achite taxele de revalidare.
În egală măsură, mergând pe linia susţinerilor reclamantului, şi dacă pârâta l-ar fi înştiinţat de faptul că nu mai intenţionează să achite taxele datorate în condiţiile art. 43 din Legea nr. 64/1991, dacă ar fi dorit menţinerea în vigoare a brevetului, tot autorul invenţiei ar fi trebuit să achite taxele.
După cum, simpla neachitare a taxelor, în lipsa dovezilor privitoare la reaua-credinţă a pârâtei în neîndeplinirea acestei obligaţii, nu este de natură a contura îndeplinirea cerinţei privitoare la vinovăţie.
Având în vedere cele de mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici critica privitoare la modul de soluţionare a cererii de repunere în situaţia anterioară.
Aceasta deoarece, dacă s-ar admite recursul, faţă de dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 64/1991 potrivit cu care, dispoziţiile referitoare la repunerea în situaţia anterioară nu se aplică pentru plata taxelor de menţinere în vigoare a brevetului, ar urma să se respingă apelul reclamantului, ceea ce ar însemna o agravare a situaţiei în propria cale de atac.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 160/A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3726/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3730/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
