ICCJ. Decizia nr. 3827/2010. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3827/2010
Dosar nr. 15652/1/2003
(nr. vechi 4468/2003)
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 20 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. şi C.D.M., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Ileanda, Prefectura Judeţului Sălaj, SC S.C. SA, Ministerul Muncii şi Solidarităţii - C.N.P. şi A.P.A.P.S. Bucureşti, având ca obiect restituirea în natură a cotei de 14/48 din imobilul „Băile Bizuşa", compus din construcţie şi teren, înscris în C.F. nr. 68 Secătura şi C.F. nr. 724 Ileanda, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru acelaşi imobil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia civilă nr. 122 din 7 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, aceştia fiind obligaţi la plata sumei de 350.000 de lei cheltuieli de judecată către intimata SC S.C. SA.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. şi C.D.M.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr. 122 din 7 iulie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, formulată de reclamanţii B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. şi C.D.M., în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., constatând că, deşi s-a acordat termen pentru depunerea certificatului de moştenitor sau a certificatului de calitate succesorală de pe urma defunctului B.S., nu s-a adus la îndeplinire această obligaţie procesuală, iar judecata pricinii se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părţi.
La data de 23 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea discutării perimării.
Ulterior, recurentele reclamante C.E.A. şi C.M. au înregistrat, la data de 17 iunie2010, o cerere de redeschidere a judecăţii, la care au anexat fotocopii de pe certificatele de moştenitor nr. 21 din 24 mai 2004, emis de B.N.P. Asociaţi B., privind pe defunctul B.S., nr. 25 din 16 iunie2010, emis de B.N.P. Asociaţi L.C., privind pe defuncta C.D.M. şi nr. 284 din 10 octombrie 2007, emis de B.N.P. C.D., privind pe defunctul B.M.I.
Au menţionat că, în cauză, au decedat, pe lângă reclamantul B.S., şi recurenţii reclamanţi B.M.I. şi C.D.M., ceea ce a determinat imposibilitatea solicitării repunerii cauzei pe rol de la data suspendării cauzei şi până la data formulării cererii de redeschidere a judecăţii. La decesul celor doi se adaugă şi faptul că certificatul de moştenitor de pe urma lui B.S. nu a putut fi emis într-un timp mai scurt întrucât nu s-a cunoscut domiciliul fratelui acestuia, B.M., din Statele Unite ale Americii.
În concluzie, lăsarea dosarului în nelucrare a fost cauzată de motive independente de voinţa recurenţilor.
Analizând excepţia perimării recursului, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 10 noiembrie 2006, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 12 noiembrie 2007, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Susţinerile recurentelor reclamante C.E.A. şi C.M., formulate prin cererea de redeschidere a judecăţii, privind suspendarea cursului perimării până la obţinerea certificatelor de moştenitor de pe urma tuturor celor trei recurenţi decedaţi, nu sunt întemeiate.
După cum s-a arătat deja, suspendarea cauzei a fost dispusă, în condiţiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., faţă de decesul unui singur recurent, B.S., pentru depunerea certificatului de moştenitor sau de calitate succesorală de pe urma acestuia, părţile aducând la cunoştinţa instanţei decesul celorlalţi recurenţi, B.M.I. şi C.D.M. de abia cu ocazia înregistrării cererii de redeschidere a judecăţii, în data de 17 iunie 2010.
În raport de susţinerile părţilor din această cerere, se pune problema dacă, în speţă, a operat suspendarea cursului perimării în condiţiile art. 250 alin. (2), respectiv alin. (3) C. proc. civ.
În primul caz, cursul perimării ar fi fost suspendat dacă, în perioada ultimelor 6 luni ale termenului de perimare (12 mai 2007-12 noiembrie 2007) ar fi intervenit decesul, cel puţin, a unuia dintre ceilalţi doi recurenţi, B.M.I. şi C.D.M.. Or, recurentul B.M.I. a decedat la data de 2 octombrie 2005, înainte de suspendarea litigiului de faţă, prin încheierea din 10 noiembrie 2006, iar recurenta C.D.M. a decedat la 28 septembrie 2008, la aproximativ 10 luni după împlinirea termenului de perimare. Ca atare, decesul celor doi recurenţi, deces care nu a generat suspendarea cauzei, dar care ar fi putut ridica problema suspendării cursului de perimare în condiţiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ., nu prezintă relevanţă pentru operarea cazului de suspendare reglementat de acest text de lege, neintervenind în ultimele şase luni ale termenului de perimare. Cu atât mai puţin, prezintă relevanţă, pentru aplicabilitatea textului menţionat, data la care au fost obţinute certificatele de moştenitor de pe urma celor doi recurenţi.
Al doilea caz de suspendare a cursului de perimare se referă la perioada în care partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa [art. 250 alin. (3) C. proc. civ.].
Din această perspectivă, textul de lege nu este incident nici raportat la circumstanţele legate de obţinerea certificatului de moştenitor de pe urma defunctului B.S., care a determinat suspendarea cauzei în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nici la cele privind obţinerea actului succesoral de pe urma celorlalţi doi recurenţi decedaţi.
Recurentul B.S. a decedat la data de 27 septembrie 2003, iar certificatul de moştenitor de pe urma sa a fost emis la 24 mai 2004, atât decesul, cât şi eliberarea actului de moştenire intervenind anterior suspendării cauzei (10 noiembrie 2006). Ca atare, este culpa părţilor că nu au indicat moştenitorii recurentului decedat, în termenul de perimare, deşi aveau această posibilitate, certificatul succesoral fiind emis anterior suspendării cauzei, existând, pentru acest motiv, chiar premisa de a se evita suspendarea litigiului în baza art. 243 pct. 1 C. proc. civ.
În speţă, însă, recurentele reclamante C.E.A. şi C.M. au indicat moştenitorii lui B.S. şi au depus certificatul de moştenitor de pe urma acestuia abia odată cu cererea de redeschidere a judecăţii, înregistrată la 17 iunie2010, la aproximativ doi ani şi jumătate de la împlinirea termenului de perimare.
Faptul că domiciliul unuia dintre moştenitorii lui B.S., respectiv al lui B.M., situat în S.U.A., a fost cunoscut cu întârziere, după cum pretind părţile, nu prezintă importanţă atât timp cât certificatul succesoral, incluzându-l şi pe acest moştenitor, indicat, în documentul succesoral, cu domiciliul din străinătate, a fost emis, cum s-a arătat, la 24 mai 2004, anterior suspendării cauzei.
În ceea ce priveşte pe recurentul B.M.I., acesta a decedat, de asemenea, anterior suspendării cauzei (la 2 octombrie 2005), certificatul de moştenitor fiind eliberat la 10 octombrie 2007. Recurentele aveau posibilitatea să aducă la cunoştinţa instanţei decesul părţii respective, pentru a se avea în vedere acest aspect, eventual, la aplicarea măsurii suspendării cauzei, alta decât cea dispusă pentru decesul lui B.S., caz în care ar fi interesat şi momentul emiterii certificatului de moştenitor de pe urma părţii respective.
Faţă de decesul lui B.S., obţinerea certificatului de moştenitor de pe urma unei alte părţi, în raport de care nu s-a aplicat măsura suspendării, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., nu produce consecinţe juridice. De altfel, acest document a fost eliberat înăuntrul termenului de perimare (la 10 octombrie 2007), termen care, cum s-a arătat în precedent, s-a împlinit la 12 noiembrie 2007, astfel încât putea fi depus de recurentele în viaţă, nefiind incidentă cauza de forţă majoră prevăzută în art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Decesul recurentei C.D.M. a intervenit la 28 septembrie 2008, după împlinirea termenului de perimare în condiţiile arătate mai sus, astfel încât, nici data morţii acestei părţi şi nici data la care s-a obţinut certificatul de moştenitor de pe urma ei nu prezintă relevanţă, producerea efectelor suspendării cursului de perimare fiind condiţionată de intervenirea cazului de suspendare înăuntrul termenului de perimare.
Reţinând, aşadar, întrunirea, în cauză, a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, potrivit aceluiaşi text de lege, că perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu, de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. şi C.D.M. împotriva deciziei nr. 122 din 7 iulie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3947/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3909/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
