ICCJ. Decizia nr. 3797/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3797/2010
Dosar nr. 1452/2/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 26 din 19 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 322/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantele I.M. - în nume propriu şi N.A.C. prin mandatar I.M., în contradictoriu cu intimaţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Ministerul Administraţiei şi Internelor, V.L. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti, R.R. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti, C.D. - inspector principal la Secţia 9 Poliţie, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 322/2004, reclamantele I.M. - în nume propriu şi N.A.C. - prin mandatar I.M. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public, Ministerul Administraţiei şi Internelor, V.L., R.R. şi C.D. pentru a fi obligaţi să socotească plângerile penale nr. 4825/P/2000, nr. 340/P/2002 şi nr. 6192/P/2003, toate înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2, ca fiind temeinice, legale şi formulate în termen; obligarea pârâţilor în solidar la plata contravalorii prejudiciului creat prin exercitarea funcţiei cu rea credinţă.
Prin cererea modificatoare a acţiunii principale, formulată la data de 06 aprilie 2004, reclamantele în cauză au solicitat declinarea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
La termenul de judecată din 19 mai 2004 s-a pus în discuţie excepţia invocată prin cererea modificatoare şi în raport de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., potrivit cărora, pentru plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale competenţa de soluţionare aparţine instanţei competente să soluţioneze fondul.
Împotriva sentinţei curţii de apel au promovat recurs reclamantele I.M. - în nume propriu şi N.A.C. - prin mandatar I.M.
La termenul de judecată din data de 17 iunie 2010, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, în raport de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 301 C. proc. civ.
Textul art. 158 alin. (3) C. proc. civ. reprezintă o normă specială care stabileşte că pentru toate căile de atac formulate împotriva hotărârii de declinare a competenţei (inclusiv recursul) termenul se calculează de la pronunţarea hotărârii.
Potrivit acestui text de lege, termenul pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii de declinare este de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, în această materie legea instituind o derogare de la termenul de drept comun prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Se constată astfel, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 19 mai 2004, iar reclamantele au declarat recursul la 03 decembrie 2009, conform vizei de primire (fila 55 – dos. recurs), la data de 05 decembrie 2009 (fila 9 – dos. recurs) şi la data de 23 decembrie 2009 (fila 3 – dos. recurs).
În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data pronunţării hotărârii de declinare a competenţei, respectiv 19 mai 2004, moment de la care s-a născut şi dreptul reclamantelor la exercitarea căii de atac.
Ca atare, declararea în cauză a recursului în luna decembrie 2009 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.
Drept consecinţă, în conformitate cu art. 103 alin. (1) C. proc. civ., intervenind sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantele I.M. - în nume propriu şi N.A.C. - prin mandatar I.M. împotriva sentinţei civile nr. 26 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3807/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
