ICCJ. Decizia nr. 3794/2010. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3794/2010

Dosar nr. 9278/3/2008

Şedinţa publică din 17 iunie 2010

Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2010, petentul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 9278/3/2008, în sensul pronunţării instanţei asupra obligării recurentei-pârâte A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea petentului, în cuantum de 641,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate cu ocazia judecării fondului, apelului şi recursului., respectiv plata biletelor de călătorie CFR , tur-retur.

În susţinerea cererii, petentul a arătat că a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, cerere exprimată prin concluziile scrise depuse la dosar, iar, prin Decizia a cărei completare se solicită, instanţa nu a acordat cheltuielile de judecată cerute deşi recurenta a căzut în pretenţii, prin respingerea recursului pe care l-a formulat.

Înalta Curte va admite cererea formulată, în temeiul următoarelor considerente:

Potrivit art. 2812 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părţii şi atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin memoriul justificativ (fila 26 dosar) petentul a solicitat suma de 308,10 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuieli de transport şi contravaloarea retribuţiei pentru zilele în care fiind la proces a lipsit de la serviciu, cerere reiterată şi prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, unde a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 641,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond, apel şi recurs, solicitare a cărei soluţionare nu se regăseşte în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Prin Decizia al cărei dispozitiv se solicită a fi completat, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 67 din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în contradictoriu cu intimatul L.M. prin mandatar B.G.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea formulată de intimat de acordare a cheltuielilor de judecată, devin astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părţii care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, solicitate şi dovedite de partea adversă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petentului şi va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul obligării A.V.A.S., ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 308,10 lei cheltuieli de judecată în recurs către L.M., având în vedere că prin Decizia recurată de A.V.A.S. i s-au mai acordat cheltuieli de judecată în sumă de 299 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de completare a dispozitivului formulată de petentul L.M.

Completează dispozitivul deciziei nr. 2793 din 6 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în sensul că, dispune obligarea A.V.A.S. la plata sumei de 308,10 lei cheltuieli de judecată către L.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3794/2010. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs