ICCJ. Decizia nr. 3920/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3920/2010
Dosar nr. 7653/63/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 323 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.C.R.G. împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj.
Pentru a decide astfel instanţa a reţinut că deşi reclamanta nu a uzat de dispoziţiile legii speciale de reparaţie nr. 10/2001, cererea acesteia de chemare în judecată a fost analizată pe fond, prin prisma dispoziţiilor art. 480 C. civ., verificându-se dacă sunt întrunite condiţiile necesare a fi îndeplinite cumulativ în cadrul acţiunii în revendicare.
Referirea reclamantei la dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a fost de asemenea analizată de instanţa de fond, reţinându-se corect că această prevedere nu garantează dreptul la restituirea bunurilor preluate de stat în perioada totalitară. Singura limitare importantă adusă protecţiei oferite de art. 1 din Protocol este aceea că se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, spunându-se pe drept cuvânt că acest articol protejează dreptul de proprietate şi nu dreptul la proprietate.
În speţă, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru protecţia dreptului la respectarea bunurilor, neaflându-se în situaţia de a afirma că are un bun, care să fie actual şi a cărui titulară este, calitate care să fie determinată de o măsură legislativă care să-i confere cel puţin o speranţă legitimă de redobândire.
Actele de proprietate de care reclamanta se prevalează sunt din anul 1930, cu mult înaintea datei preluării imobilului, anul 1950, circulaţia juridică a bunului în aceşti ani nefiind dovedită.
Împrejurarea că în buletinul clădirii din anul 1948 la parterul clădirii apar menţionaţi ca locatari moştenitorii G., fără a fi nominalizaţi - ţinând seama de faptul că persoana care cumpărase imobilul, respectiv mătuşa reclamantei decedase la data de 6 ianuarie 1947 - şi nefiind arătată calitatea acestora, de proprietar sau chiriaş, nu poate constitui o dovadă care să conducă la concluzia că la data la care s-a înfăptuit naţionalizarea imobilului, adică peste doi ani, autorii reclamantei ar mai fi avut în proprietate vreo parte din acest bun.
Ca atare, incidenţa prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost corect reţinută de instanţa de fond. Anexa la Decretul nr. 92/1950 cu imobilele naţionalizate îl menţionează la poziţia 41 pe numitul V.C., moşier, cu imobilul în litigiu, situaţie în care prezumţia prevăzută de textul de lege sus-menţionat operează în favoarea acestuia.
2. Recursu.
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând următoarele aspecte:
Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, abrogarea acestei dispoziţii legale neputându-i fi aplicată reclamantei întrucât înainte de modificarea legii a înţeles să invoce în folosul său această dispoziţie legală.
Instanţa de judecată a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, acest text nefiind aplicabil în cauză, în condiţiile în care reclamanta a produs în instanţă actul de proprietate al autoarei sale cu care înţelege să facă dovada dreptului de proprietate al acesteia.
Actul de proprietate de la nivelul anului 1930, coroborat cu informaţiile de la nivelul anului 1948, conţinute în Buletinul Clădirii, sunt argumente de netăgăduit cu privire la dreptul de proprietate al autorilor reclamantului.
Dovada preluării abuzive a imobilului este tocmai faptul că în prezent imobilul este în proprietatea intimatei pârâte, statul neputând dovedi un titlu legal în baza căruia deţine această proprietate.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit instanţa la 14 aprilie 2008 cu o acţiune în revendicare în temeiul art. 480 C. civ., prin care a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Craiova, compus din casă şi teren, a cărui valoare a fost estimată la 200.000 Euro.
Instanţele de fond au respins acţiunea arătând, în esenţă, că în speţă nu s-a dovedit preluarea abuzivă de către stat a imobilului de la autorii reclamantei, posesia autorilor reclamantei după anul 1930 asupra întregului imobil revendicat, proprietatea părţii din imobil la momentul preluării de către stat având în vedere că a existat o altă persoană pe numele căreia a fost naţionalizat întreg imobilul.
Trimiterea pe care instanţele au făcut-o la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 a fot justificată de necesitatea de a motiva de ce au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că la 14 aprilie 2008, când a fost înregistrată acţiunea, nu avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Aceasta nu înseamnă însă că în acţiunea în revendicare de drept comun instanţele au aplicat greşit prevederile unei legi materiale care nu avea incidenţă în cauză, de natură să determine modificarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Însăşi reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a arăta de ce consideră că are calitatea de proprietar al imobilului revendicat, astfel încât nu poate aduce critici instanţelor care i-au arătat, invocând un alt text din Legea nr. 10/2001, de ce nu are calitatea pretinsă.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.C.R.G. împotriva deciziei nr. 323 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3955/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3947/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
