ICCJ. Decizia nr. 3782/2010. Civil. Dizolvare persoana juridică. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3782/2010
Dosar nr. 115/1/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 546/2008 la Tribunalul Arad, reclamantul D.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Arad, Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor dizolvarea persoanei juridice Penitenciarul Arad şi interzicerea ca, în ipoteza reînfiinţării unei noi persoane juridice de acelaşi tip şi cu acelaşi scop să mai activeze personalul actualei persoane juridice.
În motivare a invocat că Penitenciarul Arad a fost înfiinţat nu doar cu scopul de a izola persoanele private de libertate ci, mai ales, pentru a realiza un scop educativ.
Acest scop - arată reclamantul - a fost abandonat, în prezent persoana juridică desfăşurând o activitate contrară ordinii de drept
A concretizat cele susţinute făcând referire la aspecte afirmativ constatate în interiorul penitenciarului, aspecte suplimentare fiind arătate prin completarea de acţiune de la fila 17 dosar.
în drept a invocat dispoziţiile art. 45 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 din Constituţia României şi art. 1 din CEDO.
Prin sentinţa civilă nr. 505/bis din 22 mai 2008 cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa reţinând că ea excede competenţei instanţelor judecătoreşti, câtă vreme înfiinţarea şi, respectiv încetarea activităţii unei instituţii a statului se face doar prin lege.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 908/R din 09 octombrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat, a casat sentinţa şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecare.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a avut în vedere că, deşi tribunalul şi-a invocat propria necompetenţă materială nu s-a mai pronunţat asupra ei, soluţionând pricina în temeiul unei excepţii (a inadmisibilităţii) pe care nu a pus-o în discuţie.
Astfel investit, prin sentinţa civilă nr. 289 din 09 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 546.1/108/2008 Tribunalul Arad a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a Guvernului României, Ministerului Justiţiei şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi, pe fond, a respins cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că pârâţii au calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 10 din HG nr. 1849/2004 prin hotărâre de guvern se înfiinţează unităţile subordonate Administraţiei naţionale a penitenciarelor, în speţă şi Penitenciarul de maximă siguranţă Arad astfel că în aplicarea principiului simetriei actelor juridice şi a art. 45 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) teza II din Decretul nr. 31/1954 dizolvarea penitenciarului se face prin actul organului competent care este Guvernul României.
Prin urmare, instanţa de judecată nu are căderea de a dispune dizolvarea penitenciarului, procedură care trebuie să urmeze dispoziţiile Decretul nr. 31/1954.
Fiind respinsă acţiunea principală, a fost respinsă şi cererea accesorie de interzicere a angajării actualului personal şi în considerarea prevederilor art. 11 din capitolul 3, secţiunea 1 din Legea nr. 293/2004 privind numirea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Împotrivasentinţei a declarat apel reclamantul care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare a invocat că, deşi instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă a Guvernului, nu a arătat modalitatea în care pârâtul ar trebui să dizolve persoana juridică.
A mai criticat faptul că, deşi prima instanţă face referire la dispoziţiile art. 45 alin. (2) teza II din Decretul nr. 31/1954, nu şi-a exercitat rolul activ în sensul verificării susţinerilor reclamantului şi a ignorat dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) teza II raportat la alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din acelaşi articol.
A invocat greşita reţinere a stării de fapt, el nesolicitând niciodată obligarea pârâţilor la despăgubiri.
În subsidiar, a solicitat ca Guvernul României să fie obligat să dizolve Penitenciarul Arad, implicit dispunerea demersurilor legale în acest sens.
Legal citate, părţile nu au formulat întâmpinări în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 232 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 289 din 9 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele: potrivit art. 10 alin. (1), (3) din HG nr. 1849/2004 penitenciarele, ca unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului.
Pe de alta parte, dispoziţiile art. 45 lit. c) din Decretul nr. 31/1954 (text de lege invocat de reclamant pe calea cererii de chemare în judecată ca temei de drept) prevăd că organizaţiile cooperatiste şi cele obşteşti se dizolvă dacă scopul pe care îl urmăresc a devenit contrar legii sau moralei sau urmăresc un alt scop decât cel declarat. Chiar dacă s-ar considera că Penitenciarul Arad intră în vreuna dintre aceste categorii de persoane juridice, el nu poate fi dizolvat pe calea promovată de reclamant, câtă vreme în acest caz, dizolvarea se face prin act al organului competent [art. 45 alin. (2) teza II din decret], în speţă prin hotărâre a Guvernului României.
Instanţa de apel apreciază, însă, că penitenciarul este o instituţie de stat în sensul art. 43 din decret, situaţie în care, fiind înfiinţat prin hotărâre de guvern, încetează de a avea fiinţă tot printr-o hotărâre de guvern şi nu printr-o hotărâre judecătorească.
În acest sens, chiar art. 1 din Constituţie - temei invocat de reclamant - dispune că statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească.
Referirea la dispoziţiile art. 1 din CEDO nu poate fi reţinută nici ea ca temei de admitere a acţiunii, câtă vreme această normă consacră recunoaşterea de către părţile contractante a drepturilor şi libertăţilor definite de titlul I din Convenţie, iar reclamantul nu a făcut dovada încălcării în persoana sa a vreuneia dintre aceste drepturi şi libertăţi.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că în mod corect a reţinut prima instanţă că dizolvarea Penitenciarului Arad nu poate fi dispusă de instanţa de judecată.
Cum tribunalul a reţinut necompetenţa instanţei în soluţionarea cererii de chemare în judecată, era inutilă examinarea susţinerilor reclamantului vizând nerealizarea scopului de către persoana juridică şi desfăşurarea unei activităţi cu totul contrare acestui scop, criticile apelantului cu privire la acest aspect şi la încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. fiind nefondate.
Au fost respinse şi susţinerile referitoare la neindicarea de către instanţă a modului în care Guvernul ar trebui să dizolve persoana juridică, prima instanţă nefiind sesizată cu un atare capăt de cerere ci cu o cerere în a dispune dizolvarea.
În fine, cererea subsidiară formulată de reclamant pe calea apelului are natura unei cereri noi în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., astfel că ea nu a fost examinată de instanţa de apel.
Este adevărat că, în considerente, prima instanţă a făcut referire la renunţarea de către reclamant la plata daunelor solicitate, deşi reclamantul nu formulase o atare cerere.
Se observă, însă, că această referire nu este relevantă prin prisma hotărârii pronunţate şi nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., instanţa a respins apelul declarat de reclamant D.G. împotriva sentinţei civile nr. 289 din 09 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 546.1/108/2008 în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Arad, Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul D.G. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii pronunţate.
Instanţele au pronunţate decizii nelegale, prin respingerea acţiunii sale,; instanţa de apel nu-şi exercită rolul activ nefăcând nicio referire la posibilitatea de trimitere a cauzei Guvernului României, tolerează clar şi concret abuzurile din Penitenciarul Arad, fără a ţine seama că în acest mod contribuie la aplicarea unor tratamente inumane şi degradante deţinuţilor.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
În mod corect Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamantul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 289 din 9 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamant.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente în cauză şi anume art. 10 alin. (1), (3) din HG nr. 1849/2004 conform cărora Penitenciarele ca unităţii subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, precum şi art. 45 lit. c) din Decretul nr. 31/1954 conform cărora organizaţiile cooperatiste şi cele obşteşti se dizolvă dacă scopul pe care îl urmăresc a devenit contrar legii sau normelor ori urmăresc un alt scop decât cel declarat.
Susţinerile recurentei reclamantei privind nemanifestarea rolului activ nu pot fi primite, instanţa de apel a considerat că Tribunalul în mod just a reţinut că în aplicarea principiului simetriei actelor juridice şi a art. 45 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) teza a II-a din Decretul nr. 31/1954 dizolvarea Penitenciarelor se face prin actul organului competent care este Guvernul României.
Astfel că instanţa de judecată nu are competenţa de a dispune dizolvarea Penitenciarelor, care ar trebui să urmeze procedura prevăzută de Decretul nr. 31/1954.
Celelalte critici ale recurentei sunt susţineri de fapt ce nu pot atrage reţinerea nelegalităţii deciziei recurate prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civila ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 232 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3784/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3781/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs → |
|---|
