ICCJ. Decizia nr. 3919/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3919/2010

Dosar nr. 7100/2/2008

Şedinţa publică din 22 iunie 2010

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul reclamantului J.I.V. împotriva Sentinţei civile nr. 887 din 31 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Domeniilor Statului, Ministerul Finanţelor Publice şi Staţiunea Băneasa, a schimbat în totalitate sentinţa, a admis contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002 emisă de pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3465,5 mp situat în Bucureşti, strada J., sector 1.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestaţiei formulate în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantul J.I.V., suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la soluţionarea cererii de revizuire şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că după pronunţarea hotărârii au fost descoperite înscrisuri noi, determinante în soluţionarea cauzei, existente la data pronunţării hotărârii şi care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă, ar fi putut duce la pronunţarea altei soluţii. Aceste acte sunt Hotărârea nr. 633 din 26 octombrie 1995 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, prin care s-a dispus anularea tuturor proceselor-verbale de punere în posesie eliberate de subcomisia Sectorului 1 Bucureşti şi Comisia Locală Otopeni şi Sentinţa civilă nr. 185 din 26 martie 1996 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, prin care s-a anulat Hotărârea nr. 635/1995 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar.

La termenul din 11 martie 2009 revizuenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 şi 324 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 21 şi 129 din Constituţia României şi a solicitat suspendarea judecării cauzei şi trimiterea cauzei către Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei. În argumentarea excepţiei a susţinut că aceste dispoziţii legale creează o diferenţă de tratament între diferitele categorii de persoane fizice şi juridice stabilind în sarcina revizuentului obligaţia de a face dovada datei la care a luat cunoştinţă de înscrisul invocat sau a faptului ascunderii înscrisului de partea potrivnică.

Prin Decizia nr. 191 din 11 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca inadmisibile atât excepţia de neconstituţionalitate, cât şi cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, ea putând fi invocată la momentul soluţionări Deciziei civile nr. 47/2009 care a analizat tardivitatea cererii de revizuire, când instanţa a pus în discuţie dovedirea datei la care au fost descoperite înscrisurile noi, pentru a se putea verifica dacă cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal. Cât priveşte cererea de revizuire, instanţa a reţinut că aceasta este identică cu cererea soluţionată prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009 a aceleiaşi instanţe, iar cele două cereri depuse nu au putut fi soluţionate concomitent, din cauza relei-credinţe a revizuentei care nu a învederat instanţei care a soluţionat Dosarul nr. 6451/2/2008 existenţa Dosarului nr. 7100/2/2008, format în aceeaşi cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire. În motivarea recursului a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 şi 326 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că deşi temeiul revizuirii este acelaşi în ambele cereri, actele noi invocate sunt diferite, iar prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat principiul rolului activ şi al aflării adevărului, interzicând părţii accesul la justiţie.

De asemenea, a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, pornind de la argumentul că instanţa s-a mulţumit a aprecia că a formulat două cereri de revizuire identice, fără a verifica temeiul cererii de revizuire sau înscrisul justificativ invocat, din această perspectivă apărând contradictorie şi motivarea privind respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Examinând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise formal doar dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece motivarea instanţei de apel nu este nici contradictorie, nici străină de cauză.

Pentru a fi contradictorie, este necesar ca hotărârea atacată să cuprindă argumente care să justifice altă soluţie decât cea pronunţată în cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, argumentele folosite de recurentă pentru a justifica contradictorialitatea motivării nu creează o legătură logică între critica formulată şi motivul de recurs invocat.

Nici criticile privind încălcarea prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 4 şi 326 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi primite.

Conform dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. în cererea de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenta a introdus două cereri de revizuire: prima cerere a fost introdusă la 24 octombrie 2008 şi a format obiectul Dosarului nr. 6451/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind soluţionată prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de revizuentă (Decizia nr. 682 din 5 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).

Prezenta cerere de revizuire a fost introdusă la 11 noiembrie 2008, fără ca revizuenta să înştiinţeze instanţa că a mai formulat o altă cerere, având acelaşi temei juridic. Din acest punct de vedere, în mod corect instanţa de fond a reţinut reaua-credinţă a revizuentei.

În acelaşi timp, nu se poate susţine că nu a existat identitate între aceste cereri. Din simpla lor observare se poate constata că atât petitul, cât şi temeiul juridic şi motivarea cererilor sunt identice. Singura deosebire o constituie enumerarea înscrisurilor doveditoare noi pe care se sprijină cererea de revizuire, în sensul că în prima cerere se arată că este vorba despre Hotărârea nr. 40 din 28 mai 1993 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, iar în cea de-a doua se vorbeşte despre Hotărârile nr. 633 şi nr. 635/1995, ultima anulată prin hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, în ambele cereri revizuenta susţine că existenţa actelor noi exhibate are efecte directe asupra proceselor-verbale de punere în posesie eliberate în temeiul Hotărârii 35 din 07 ianuarie 2009 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar şi anulate ulterior.

Aşadar, enumerarea unor înscrisuri doveditoare noi având aceleaşi efecte juridice ca şi cele enunţate în cererea anterioară nu poate justifica folosirea de mai multe ori a aceleiaşi căi de atac, după cum nu poate conduce la concluzia că este vorba despre cereri de revizuire distincte.

Pentru aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu mai poate cerceta o cerere de revizuire ce a fost soluţionată anterior printr-o hotărâre judecătorească.

Sancţionarea exercitării cu rea-credinţă a drepturilor subiective, respectiv a folosirii abuzive a căilor de atac prevăzute de lege nu poate avea semnificaţia încălcării principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, ci reprezintă modalitatea de constatare a abuzului de drept săvârşit de revizuentă. Principiul aflării adevărului şi cel a al rolului activ consacrate de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. nu pot împiedica instanţa să constate inadmisibilitatea unei cereri în raport de prevederile legale în materie.

Cât priveşte critica referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta nu poate fi analizată, devreme ce nu a fost promovată în termenul special de recurs prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestor dispoziţii legale încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 ore de la pronunţare. Or, revizuenta a atacat cu recurs decizia în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa împotriva Deciziei nr. 191 din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3919/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs