ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3921/2010
Dosar nr. 10995/3/2008
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 251 din 4 martie 2009 a admis acţiunea reclamanţilor T.D. şi T.M. împotriva pârâtului Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general aşa cum a fost precizată. A fost obligată pârâta să acorde reclamanţilor măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A., sector 1, condiţionat de obligarea reclamantului T.D. să restituie suma reprezentând valoarea despăgubirii primite conform legislaţiei în vigoare.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
La 18 martie 2008 reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea notificării nr. 1077 din 18 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nesoluţionată până la momentul formulării acţiunii cu privire la apartamentul proprietatea acestora trecut în mod abuziv în proprietatea Statului ca efect al aplicării Decretului nr. 223/1974 în cotă de ½ cu plata către T.D. care a încasat pentru aceasta 37.000 RON (la momentul trecerii în proprietatea statului) şi respectiv ½ fără plată, cota ce a aparţinut T.M.
S-a reţinut că apartamentul în discuţie a fost vândut prin Contractul nr. aaa/1996 în temeiul Legii nr. 112/1995 numiţilor M.H. şi M.M.
Instanţa a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi a dispus obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentul notificat, cu obligarea reclamantului T.D. la restituirea sumei încasate, 37.000 RON, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
În considerentele deciziei s-a arătat că instanţa învestită cu cenzurarea deciziei sau dispoziţiei de restituire în natură nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deţinătoare să emită o altă decizie sau dispoziţie de restituire în natură. Din contră s-a constatat că în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie ce i s-a acordat prin lege, instanţa judecătorească cenzurând decizia de respingerea cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerinţelor legale, o va anula, dispunând ea însăşi, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
Instanţa de apel a apreciat că o astfel de soluţie se impune şi pentru că judecătorul are a chibzui şi asupra eficienţei soluţiei pe care o adoptă astfel că retrimiterea la unitatea deţinătoare ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, constatând că în cadrul prerogativei de control judiciar legea nu îi limitează atribuţiile, instanţa poate dispune direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului, evocând fondul şi să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
S-a apreciat că lipsa răspunsului unităţii deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz care nu poate rămâne necenzurat pentru că nici o dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, iar Constituţia prevede în art. 21 alin. (2) că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţie pentru apărarea intereselor sale legitime.
S-a mai reţinut că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XX din 9 martie 2007 în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
3. Recursul
Împotriva deciziei Curţii de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general.
În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a arătat că instanţa putea să se pronunţe numai în condiţiile art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării entităţii învestite cu soluţionarea notificării să emită o dispoziţie şi nu să soluţioneze notificarea în sensul dorit de parte.
S-a susţinut că în mod excesiv instanţa a apreciat că în cauză este vorba de un refuz nejustificat în soluţionarea notificării formulate în iulie 2001, deoarece termenul de 60 de zile este unul de recomandare şi nu de decădere şi în realitate este vorba despre derularea procedurilor specifice, fireşti, necesare, proceduri care se vor finaliza cu o dispoziţie motivată, notificarea neputând fi soluţionată pur şi simplu fără o verificare a tuturor aspectelor de fapt şi de drept.
S-a apreciat că în cauză neexistând un refuz nejustificat nu este incidenţă Decizia nr. XX/2007.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată în raport de acţiunea dedusă judecăţii se constată că nu pot fi primite criticile formulate în susţinerea recursului care se va respinge, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţiile motivate asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.
Din actele dosarului rezultă că notificarea a fost formulată la 19 iulie 2001, când a fost înregistrată sub nr. 10617. La notificare au fost anexate şi actele necesare dovedirii pretenţiilor formulate iar unitatea sesizată nu a dovedit că ar fi solicitat petenţilor completarea actelor.
De altfel pârâta nu a formulat o atare apărare, singura care s-ar fi putut lua în considerare în privinţa datei de la care începe să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din lege, în susţinerea excepţiei de prematuritate a formulării acţiunii, în sensul că petenţii trebuiau să aştepte emiterea dispoziţiei pentru a se putea adresa instanţei.
Împrejurarea că procedura administrativă nu s-a finalizat încă, fără o explicaţie fondată, nu poate fi opusă reclamanţilor în justificarea prematurităţii cererii lor, faţă de împrejurarea că acţiunea este formulată după 7 ani de la înregistrarea notificării.
Ca urmare în mod corect instanţele au asimilat lipsa de răspuns la notificarea formulată în 2001, drept refuz de soluţionare care este cenzurabil în instanţă pe calea unei acţiuni formulate în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În raport de această situaţie de fapt în mod corect s-a reţinut că în cauză este aplicabilă ca practică judiciară obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. XX din 9 martie 2007 cu privire la competenţa instanţei sesizate cu refuzul nejustificat de soluţionare a notificării, de a dispune direct asupra restituirii imobilului sau acordării măsurilor reparatorii.
Ca urmare în mod corect s-a menţinut soluţia instanţei de fond care a procedat la soluţionarea directă a notificării.
Se constată că soluţionarea notificării de către instanţă s-a făcut nu "pur şi simplu" cum s-a susţinut de recurentă ci ca urmare a constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 cât priveşte calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor şi respectiv dreptul de proprietate asupra bunului pretins.
Constatând aşadar că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a modifica decizia atacată s-a respins recursul în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecinţa păstrării deciziei curţii de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei împotriva Deciziei nr. 400/A din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3922/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3919/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
