ICCJ. Decizia nr. 3959/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3959/2010
Dosar nr. 4404/117/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 296 din 7 mai 2009 Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu Municipiul Cluj Napoca prin Primar şi Primarul Municipiului Cluj Napoca şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 5848 din 15 septembrie 2008 a Primarului Municipiului Cluj Napoca şi restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 554 mp situat în Cluj.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că potrivit CF nr. 17291 Cluj imobilul cu nr. topo 12677, casă şi teren în suprafaţă de 154 stj.p., din str. Sighişoara nr. 19 a fost proprietatea mamei reclamantei, K.M., născută S., de la care a fost expropriat în temeiul decretului nr. 3/1983.
Prin dispoziţia contestată a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului cu motivarea că reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii.
Reclamanta a dovedit filiaţia faţă de proprietara tabulară prin actele de stare civilă depuse la dosar, având astfel calitate de persoană îndreptăţită în sensul legii.
In cauză s-a efectuat şi un raport de expertiză tehnică ce a concluzionat că imobilul nu este ocupat de construcţii noi şi nu este afectat de servituţi sau amenajări de utilitate publică.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 instanţa a conchis că imobilul se poate restitui în natură.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Municipiul Cluj Napoca prin Primar şi Primarul Municipiului Cluj Napoca susţinând că reclamanta nu a dovedit calitatea de moştenitor potrivit dispoziţiilor art. 4 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 cu un certificat de moştenitor ataşat la dosarul administrativ. Actele de stare civilă depuse la dosar nu fac dovada acestei calităţi. De asemenea, în mod greşit pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la data soluţionării notificării nu era posibilă altă soluţie legală.
Curtea de apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 320 A din 2 decembrie 2009 a respins apelurile, reţinând, ca şi instanţa de fond, că reclamanta a dovedit filiaţia faţă de proprietara tabulară cu actele de stare civilă depuse la dosar, iar obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă legal, deoarece pârâţii sunt în culpă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii Municipiul Cluj Napoca prin Primar şi Primarul Municipiului Cluj Napoca, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel, respectiv că reclamanta nu a depus la dosarul administrativ un certificat de moştenitor în dovedirea calităţii sale şi că nu datorează cheltuieli de judecată pentru că nu se află în culpă.
Recursul nu este fondat.
In conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul.
Noţiunea de acte doveditoare la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin HG nr. 250/2007 în art. 23.1, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probantă în dovedirea dreptului pretins, respectiv acte translative de proprietate, acte care atestă calitatea de moştenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca abuzivă, acte care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcţia, declaraţii notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se consideră îndreptăţită, precum şi orice alte înscrisuri de care înţelege să se folosească aceasta.
Textul citat nu conţine dispoziţii speciale în privinţa dovedirii calităţii de moştenitor al adevăratului proprietar, ceea ce conduce la concluzia că proba acestei calităţii se poate face cu certificatul de moştenitor, certificatul de calitate de moştenitor sau acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiaţia faţă de adevăratul proprietar.
In speţă, reclamanta a dovedit filiaţia faţă de proprietara tabulară, K.M., cu certificatul de naştere depus la fila 54 a dosarului de fond. La dosar a mai depus şi certificatul de deces al mamei sale, fila 53, precum şi înscrisuri din care a rezultat faptul că după decesul tatălui său, K.I., primul soţ al mamei sale, aceasta s-a recăsătorit cu S.N., filele 53, 127, 129.
Mai trebuie menţionat că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare necesare soluţionării pretenţiilor decurgând din legea specială de reparaţie pot fi depuse până la data soluţionării notificării, prin aceasta înţelegându-se inclusiv parcurgerea etapei judiciare, o interpretare contrară fiind de natură să atragă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neluarea în considerare a unor probe necesare şi utile soluţionării cauzei.
Termenul prevăzut de textul legal anterior citat este un termen de recomandare, impus de legiuitor pentru nevoia soluţionării cu celeritate a unor astfel de cereri şi nu pe considerentul limitării sau împiedicării formulării acestora.
Procedura administrativă prealabilă, astfel cum este reglementată de legea specială de reparaţie, include termenul de depunere a actelor doveditoare însă nu îl limitează doar pentru această etapă, existând posibilitatea ca probatoriul necesar soluţionării notificării să fie completat în faţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei/dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.
Este irelevantă şi susţinerea potrivit căreia pârâţii nu datorează cheltuielile de judecată.
In conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare. Pârâţii datorează cheltuielile de judecată tocmai pentru că sunt în culpă procesuală, odată ce au emis o dispoziţie care a fost anulată de instanţa de judecată şi a obligat pe reclamantă să avanseze, o anumită sumă de bani pentru corecta soluţionare a cauzei, astfel că ea are dreptul să o recupereze de la partea care a pierdut litigiul.
Ca atare, recursul pârâţilor se priveşte ca nefondat şi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Municipiul Cluj Napoca prin Primar şi Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 320 A din 2 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3951/2010. Civil → |
|---|
