ICCJ. Decizia nr. 4031/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4031/2010
Dosar nr. 23490/3/2008
Şedinţa publică din 28 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 670 din 03 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea reclamantei SC V.T. SRL, a fost stabilit cuantumul despăgubirii pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes naţional a imobilului – teren în suprafaţă de 387,59 mp proprietatea reclamantei, situat în Bucureşti, nr. cadastral 5271/1 la suma de 313.146 lei; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1200 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea pentru stabilirea despăgubirilor nr. 25/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-au stabilit despăgubirile privitoare la imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 387,59 mp aflat în proprietatea reclamantei la suma de 198.944,56 lei, echivalentul sumei de 54.167 Euro, imobilul proprietatea societăţii reclamante fiind expropriat pentru realizarea lucrărilor de utilitate publică de interes naţional „fluidizarea traficului pe DN 1, între kilometrul 8+100 – 7+100 şi centura rutieră în zona de nord a Municipiului Bucureşti – obiect 5 A".
Prin cererea de chemare în judecată a fost contestat de către reclamantă cuantumul despăgubirilor propuse de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul C.N.A.D.R., valoarea despăgubirilor propusă în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, fiind aşa cum s-a arătat anterior, de198.944,56 lei, echivalentul sumei de 54.167 Euro.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute de art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubire. S-a reţinut că respectiva acţiune se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii (dispoziţie rămasă în vigoare şi după modificările legislative ale Legii nr. 198/2004, prin Legea nr. 184/2008 şi prin OUG nr. 228/2008.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 1986/2009 efectuat de către experţii P.V. şi V.R.M. (comisia alcătuită din expertul desemnat de către instanţă şi de expertul desemnat de reclamantă) ţinând cont de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 s-a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 491.486 lei la data efectuării expertizei, respectiv de 418.366 lei la data de 25 februarie 2008, data emiterii hotărârii nr. 25/2008 (fila 54).
Expertul desemnat din partea pârâtului a formulat un punct de vedere diferit, în sensul că valoarea de circulaţie a terenului la data emiterii deciziei este de 333.276 lei, iar la data efectuării raportului de expertiză este de 313.145 lei.
Tribunalul a apreciat că nu putea lua în considerare nici una dintre valorile imobilului stabilite prin raportare la expertiza efectuată în cauză, întrucât nu reprezintă valoarea reală, în raport de preţul cu care se vând în mod diriguit imobilele de acelaşi fel situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
În acest sens s-a avut în vedere că art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care Legea nr. 198/2004 face referire, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, faţă de textul enunţat, a avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate.
În cazul exproprierii parţiale, dacă partea din imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor care se vor realiza, experţii pot propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor.
În raport de aceste dispoziţii legale, sumele menţionate prin raportul de expertiză judiciară, efectuat de experţii P.V. şi V.R. (comisia alcătuită de expertul desemnat de către instanţă şi cel desemnat de reclamantă), de 4901.486 lei la data efectuării expertizei, respectiv de 418.366 lei la data de 25 februarie 2008, data emiterii hotărârii nr. 25/2008 nu poate fi luată în considerare, deoarece s-a apreciat că nu poate reflecta preţul la care se practică vânzarea imobilelor de acelaşi fel în respectiva unitate administrativ-teritoriale, fiind preţuri exagerate, peste valoarea pe care reclamanta ar putea să o deţină pe piaţa liberă.
La aprecierea valorii s-a avut în vedere că terenul face parte dintr-o suprafaţă mai mare, prin expropriere reclamantei aducându-i-se o atingere minimă.
Tribunalul în final a avut în vedere valoarea de 313.146 lei, întrucât reflectă valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză în funcţie de care se calculează despăgubirea conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care fac trimitere dispoziţiile art.9 din Legea nr. 198/2004.
S-a reţinut că instanţa nu se poate pronunţa pe anularea hotărârii nr. 25/2008, întrucât, pe de o parte modificarea cuantumului despăgubirii nu atrage anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor iniţiale, iar pe de altă parte, prin această hotărâre se dispune exproprierea imobilului, ori măsura exproprierii nu poate face obiectul contestaţiei şi deci nu poate fi anulată.
Prin Decizia nr. 630 A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantă şi de pârât împotriva sentinţei civile nr. 670 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei s-a reţinut că, din interpretarea art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind constituirea comisiei de experţi pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite expropriatului rezultă că nici unul dintre experţii ce au compus comisia nu au avut calitate de experţi – poate în sensul avut în vedere de reglementările speciale în materie de expertiză prevăzute de OG nr. 2/2000 sau cele generale privind administrarea acestei probe din Codul de procedură civilă, respectiv art. 201 alin. (5), chiar dacă doi dintre experţi sunt desemnaţi de părţile litigante.
Întrucât pentru efectuarea lucrării de specialitate se constituie o comisie de experţi este necesar ca fiecare dintre ei să-şi expună punctul de vedere în cauză, prin raportul de expertiză comun, dacă este întrunit consensul, sau separat, în caz contrar.
În ultima situaţie, trebuie reţinută ca nerelevantă o opinie majoritară a comisiei de experţi, instanţa în lipsa unei dispoziţii legale exprese cu privire la acest aspect, nefiind obligată să ţină seama de această opinie, neîncălcând din opţiunea exprimată, imparţialitatea invocată de apelanta-reclamantă. Esenţial a fost că instanţa a avut în vedere opinia unui specialist, respectiv opinia exprimată de unul dintre experţii judiciari desemnaţi în acest scop.
Mai mult, prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 au permis instanţei să compare rezultatul expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, tocmai pentru ca soluţia pronunţată să fie în concordanţă cu finalitatea acestei proceduri judiciare, aceea de a asigura o justă dezdăunare a proprietarului pentru bunul expropriat.
În speţă s-a apreciat că valoarea cea mai apropiată de realitate este cea menţionată de expertul A.D., cea de 313.146 lei, de la data efectuării expertizei, care a avut în vedere criteriile obiective, indicate chiar de textul legal, criticile apelantei privind lipsa de obiectivitate a judecătorului corect neputând fi primite.
Instanţa a ţinut seama de primirea unui specialist care a participat la întocmirea expertizei, astfel că orice critică vizând acest aspect s-a reţinut ca nefondată.
Faptul că valoarea reţinută este cea mai mică indicată de către experţii desemnaţi în cauză s-a reţinut ca fără relevanţă, atâta vreme cât soluţia adoptată s-a bazat pe argumente suficiente şi în mod corect s-a avut în vedere valoarea imobilului din momentul efectuării raportului de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 198/2004.
Curtea a reţinut că nu s-a ignorat în cadrul analizei faptul că terenul expropriat făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare aflată în proprietatea reclamantei şi că atingerea adusă dreptului de proprietate a fost minimă şi instanţa a dat o interpretare corectă sintagmei legale"imobile de acelaşi fel", cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Nu s-a trecut nici peste faptul că în perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii contestate de reclamantă şi data efectuării expertizei preţurile imobilelor au scăzut (februarie 2008 – ianuarie 2009) din cauza situaţiei de criză economică ce a afectat în mod deosebit piaţa imobiliară.
În condiţiile în care reclamanta nu a arătat în concret în ce ar consta prejudiciul suplimentar invocat cauzat de expropriere Curtea a reţinut că în mod corect i se cuvin numai despăgubiri reprezentând valoarea terenului expropriat, stabilind în conformitate cu criteriile arătate de art. 26 din actul normativ menţionat, motiv care a fost respins ca nefondat.
În privinţa apelului declarat de pârât s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a Legii nr. 198/2004 referitor la posibilitatea celui expropriat de a contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator conform procedurii speciale reglementată de acest act normativ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen reclamanta SC V.T. SRL şi pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile reclamantei se arată în primul rând că instanţa de apel a apreciat greşit când a respins motivele invocate, considerând corectă argumentarea instanţei de fond, considerând conformă cu realitatea opinia unui singur expert.
A apreciat că instanţa nu poate stabili care este valoarea ce ar putea fi obţinută pe piaţa liberă prin vânzarea terenului şi tocmai de aceea stabilirea cuantumului despăgubirilor se face prin efectuarea unei expertize de către o comisie formată din trei experţi.
Un alt aspect reţinut şi apreciat în mod greşit de către instanţa de apel îl reprezintă faptul că reclamanta nu a formulat cerere de acordare a despăgubirilor pentru expropriere, situaţie infirmată de actele existente la dosar.
De asemenea se arată că nu s-a ţinut cont de impactul exproprierii asupra reclamantului în condiţiile în care construcţia edificată pe teren are destinaţia pentru închiriere, ceea ce înseamnă că s-a indicat prejudiciul suplimentar.
Susţine recurenta că despăgubirile acordate sunt incomplete, deoarece nu cuprind suma acordată pentru terenul expropriat şi suma acordată pentru investiţiile aflate pe teren.
Recursul promovat de pârât vizează nelegalitatea despăgubirilor acordate în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
În cererea formulată de recurenta-reclamantă la 18 februarie 2010 a solicitat să se ia act că renunţă la judecata recursului.
În această situaţie, având în vedere că procesul civil este guvernat, între altele, de principiul disponibilităţii, în sensul căruia cel ce a sesizat instanţa, poate oricând să renunţe la judecată, urmează a se face în cauză aplicarea art. 246 C. proc. civ. şi a se lua act de renunţarea la judecarea recursului de faţă.
Examinând Decizia în limita motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul pârâtului nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede acţiunea în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că la calculul cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul la care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite.
În cauză a fost efectuată o expertiză de către trei experţi conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar faţă de prevederile art. 26 din lege, corect s-a stabilit valoarea despăgubirilor în raport cu preţul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză. Experţii au avut în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, critica pârâtului fiind nefondată.
Pentru aceste considerente, instanţa în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA în calitate de reprezentantă legală a Statului Român şi conform art. 246 C. proc. civ. va lua act de renunţarea la judecarea recursului declarat de reclamanta SC V.T. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC V.T. SRL împotriva deciziei nr. 630 A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4089/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs → |
|---|
