ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3963/2010

Dosar nr. 1242/46/2009

Şedinţa publică din 23 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti contestatoarea C.A. a solicitat anularea sentinţei civile nr. 1235 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş.

Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 125 F din 25 noiembrie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş având în vedere dispoziţiile art. 319 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 158 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea C.E. în motivarea căruia şi-a exprimat nemulţumirea privind soluţionarea fondului cauzei şi aprecierea probelor administrate.

Recursul este nul.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

In ce priveşte motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

In speţă, recurenta nu a invocat nici unul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menţionat anterior şi nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.

Aşa-zisele motive de nelegalitate au constat în consideraţii de ordin general referitoare la situaţia de fapt şi în exprimarea nemulţumirii faţă de soluţionarea fondului cauzei, aspecte care nu pot fi reţinute drept motive de recurs.

Având în vedere aceste considerente, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de contestatoarea C.A. împotriva deciziei nr. 125 F din 25 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs