ICCJ. Decizia nr. 4085/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4085/2010
Dosar nr. 15368/1/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 9 august 2002, R.C.L. a solicitat, în contradictoriu cu Prefectura judeţului Prahova, A.P.A.P.S. şi SC A. SA, ca prin hotărârea pronunţată să se constate nulitatea absolută a contractului şi a formelor de privatizare intervenite între ultimele două pârâte, în ceea ce priveşte Secţia din Gura Beliei, oraş Breaza, Fabrica de Chit, perfectate cu fraudă la lege (imobil luat tară titlu), Statul prin reprezentantul său înstrăinând un bun ce nu-i aparţinea. A arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr. 352 din iulie 2001 către SC A. SA, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, iar societatea i-a răspuns în sensul că este privatizată în totalitate, toate bunurile fiind preluate cu titlu legal în patrimoniul său. A solicitat obligarea societăţii comerciale pârâte care are în proprietate respectivul imobil să îl lase reclamantului în liniştită posesie şi deplină proprietate.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 164 din 13 martie 2003 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâtele Prefectura judeţului Prahova, A.P.A.P.S. şi SC A. SA.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul are titlu pentru a formula acţiunea, având în vedere faptul că la 2 februarie 1921, Consiliul de Miniştri a validat vânzarea Fabricii de var hidraulic, ciment, ipsos din Breaza de Sus de către Banca de Scont a României către G.M. din Ploieşti. Respectiva fabrică a fost apoi proprietatea lui A.G.M., care este una şi aceeaşi persoană cu A.G.H.M., potrivit declaraţiei de notorietate existentă la dosar, a cărei moştenitoare este testatoarea reclamantului.
Pe fondul cauzei, făcând aplicaţiunea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că reclamantul, deşi a susţinut că este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte reaua-credinţă a pârâtei deţinătoare a bunului ce face obiectul respectivului contract. S-a constatat totodată că asupra terenurilor, pârâta SC A. SA a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate. S-a apreciat că asupra susţinerilor reclamantului referitoare la titlu şi la nevalabilitatea acestuia urmează a se pronunţa instanţa învestită cu soluţionarea cererii de retrocedare în natură a imobilului şi care face obiectul unui alt dosar, urmare disjungerii dispusă de instanţă prin încheierea din 6 martie 2003.
Prin Decizia nr. 148 din 18 iunie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a admis excepţia invocată din oficiu de instanţă privind soluţionarea apelului declarat de reclamantul R.C.L. împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia comercială.
S-a reţinut de către instanţa de apel că prima instanţă a fost învestită de reclamant cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a formelor de privatizare şi contractului încheiat de A.P.A.P.S. şi SC A. SA, în ceea ce priveşte Secţia din Gura Beliei, oraş Breaza, F.C.C.B., respectiv a unei cereri prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzute în Legea nr. 137/2002. Potrivit art. 40 din Legea nr. 137/2002, astfel de cereri sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
De altfel, în doctrină s-a remarcat că nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 (fiind supuse regimului nulităţii de drept comun sau, după caz, regimului juridic stabilit prin prevederile legale speciale, respectiv OUG nr. 88/1997, Legea nr. 137/2002), printre altele şi contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni sau părţi sociale deţinute de stat sau de unităţile administrativ - teritoriale la societăţile comerciale supuse procesului de privatizare, întrucât obiectul acestora nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii ci dreptul de proprietate asupra părţii din capitalul social deţinut.
Împotriva acestei ultime decizi a declarat recurs pârâta SC A. SA., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi modificarea deciziei pronunţată în apel, în sensul respingerii excepţiei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A arătat că instanţa de apel şi-a depăşit rolul activ prin faptul că a trecut peste voinţa reclamantului care a înţeles să atace cu nulitatea absolută înstrăinarea imobilului şi nu procedura de privatizare, în sine, a societăţii. A precizat totodată că instanţa a schimbat din oficiu, peste voinţa părţilor, obiectul cauzei şi temeiul juridic al acţiunii, încălcând astfel şi principiul disponibilităţii în procesul civil, când ar fi trebuit să se pronunţe numai în limitele învestirii sale prin motivele de apel şi precizările reclamantului.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.
Dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la fapte de comerţ şi comercianţi şi priveşte raporturile juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant, dreptul civil având ca obiect toate celelalte raporturi patrimoniale, precum şi raporturile procesuale nepatrimoniale.
Contractele comerciale se disting printr-un element definitoriu şi anume comercialitatea, în sensul că, potrivit legii, ele sunt acte de comerţ prin care se stabilesc raporturi juridice comerciale şi din care izvorăsc obligaţii comerciale.
Or, în speţă, contractul a cărui anulare se solicită nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest act neizvorând obligaţii comerciale.
Mai mult, s-a constatat de către prima instanţă, că asupra terenurilor, pârâta SC A. SA a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate, imobilul în litigiu figurând astfel ca activ evidenţiat în patrimoniul societăţii.
Nu se poate reţine deci susţinerea instanţei de apel potrivit căreia obiectul contractului de vânzare-cumpărare îl constituie dreptul de proprietate asupra părţii din capitalul social deţinut şi nu activele imobiliare ale societăţii, având în vedere, după cum s-a arătat, că pârâta deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin urmare, cum litigiul dedus judecăţii are ca obiect acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de privatizare, întemeiată pe dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod eronat instanţa de apel, a trimis cauza spre soluţionare, secţiei comerciale a tribunalului.
Astfel, potrivit textului de lege în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă".
Textul reglementează regimul juridic al actelor de înstrăinare a imobilelor aflate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, preluate tară un titlu valabil de către stat sau de orice alte persoane juridice [art. 1 alin. (1)], inclusiv a celor din cadrul procesului de privatizare, cum este cazul în speţă.
Competenţa instanţelor civile în soluţionarea litigiilor având ca obiect imobile ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 este prevăzută expres în legea specială de reparaţie, care nu conţine dispoziţii potrivit cărora soluţionarea unor astfel de litigii ar fi dată în jurisdicţia altor instanţe.
Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei nr. 148 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4097/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4089/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
