ICCJ. Decizia nr. 4019/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4019/2010

Dosar nr. 40.230/3/2006

Şedinţa publică din 28 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 827/ P din 11 aprilie 2006, Tribunalul Timiş, vizând dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti pe rolul căruia cauza a fost înregistrată la data de 07 noiembrie 2006 sub nr. 40.230/3/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 302 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă.532/ A din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civila, a respins ca nefondat apelul reclamantei S.D.C.E. împotriva sentinţei civile nr. 302 din 27 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.V.A.S.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.D.C.E.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs împotriva Deciziei nr. 532/ A din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns nici una dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 22 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice alte cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedura, în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura dispusă la termenul din 22 ianuarie 2010, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fie săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 22 ianuarie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nici o cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1), teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanta S.D. C.E. împotriva Deciziei nr. 532/ A din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4019/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs