ICCJ. Decizia nr. 403/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 403/2010
Dosar nr. 4256/105/2007
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 289 din 2 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarelor, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a fost admisă contestaţia formulată în baza Legii nr. 10/2001 de contestatorii O.I.A. şi O.S.F., în contradictoriu cu intimata SC S. SA, a fost dispusă anularea deciziei nr. 75 din 8 iunie 2007 emisă de pârâtă, a constatat dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 196 mp situat în Ploieşti, str. Mărăşeşti, jud. Prahova, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză A.P. şi a fost obligata pârâta la emiterea unei decizii administrative în acest sens.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prin decizia nr. 75 emisă la data de 08 iunie 2007 de societatea intimată, s-a respins notificarea contestatoarelor O.I.A. şi O.S.F., cu motivarea că acestea nu au făcut dovada ca ele sau ascendentul lor deţineau în proprietate terenul situat în Ploieşti, str. Mărăşeşti, jud. Prahova, la data preluării abuzive de către stat.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Tribunalul a reţinut că, autorul contestatoarelor, O.I., a cumpărat în anii 1929 - 1930, 1933 şi 1934 prin şapte acte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 9981/1929, 1476/1930, 695/1930, 11930/1930, 1106/1930, 32216/1933 şi 5896/1934, mai multe loturi de teren, situate în Ploieşti, str. Tîrgşor. Adresa poştală a imobilelor s-a transformat ulterior în str. Ştefan Gheorghiu (actualmente Mărăşeşti), cu proprietar O.I., aşa cum se atestă în raportul de expertiză topografică şi în adresa nr. 308273 din 26 ianuarie 2002 emisă de Primăria municipiului Ploieşti.
Imobilul a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, poziţia nr. 314 din anexa la acest act normativ, unde figurează O.I.I. cu doua imobile preluate.
O parte din terenul în suprafaţă totală de 4278 m.p., preluat în proprietatea statului, situat la adresa mai sus menţionata se afla în proprietatea SC E. SA şi, pentru acesta, s-a stabilit dreptul contestatoarelor, în calitate de moştenitoare ale defunctului O.I., la măsuri reparatorii prin echivalent, prin sentinţa civilă nr. 881 din 8 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin decizia nr. 457 din 5 noiembrie 2007.
În consecinţa, având în vedere că, prin probele administrate în cauză, contestatoarele au făcut dovada că au calitatea de moştenitoare ale autorului deposedat de stat, O.I., tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de intimată, reclamantele probând că sunt titularele dreptului subiectiv dedus judecaţii.
În ceea ce priveşte cererea acestora de restituire a terenului în natură sau prin echivalent sub formă de măsuri reparatorii, instanţa a constatat că, expertul a identificat imobilul în litigiu în incinta societăţii intimate; o suprafaţă de 37,5 m.p. reprezintă parcare auto, iar o suprafaţa de 158,2 m.p. este deţinută de aceasta în indiviziune. S-a reţinut şi că intimata posedă certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren revendicată de contestatoare.
În raport de situaţia de fapt si de drept a imobilului in litigiu-terenul solicitat nefiind liber, fiind ocupat parţial de construcţiile proprietatea unităţii intimate şi parţial fiind spaţiu de parcare, tribunalul a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia civilă nr. 114 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În cauza de faţă, intimatele contestatoare au formulat, în baza Legii speciale nr. 10/2001, o notificare adresată societăţii apelante, prin care au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a terenului în suprafaţă de 196 mp, situat în Ploieşti str. Mărăşeşti, terenul aflându-se în prezent în patrimoniul acestei societăţi, situaţie ce rezultă din adresa nr. 83317 din 14 martie 2006, emisă de Primăria Municipiului Ploieşti.
Prin decizia emisă de către apelanta-intimată la data de 8 iunie 2007 sub nr. 75, s-a respins notificarea contestatoarelor cu motivarea că, acestea nu au făcut dovada că ele sau ascendentul lor deţineau în proprietate terenul situat în Ploieşti str. Mărăşeşti, judeţul Prahova, la data preluării abuzive de către stat.
Această dispoziţie a fost anulată de către instanţa de fond şi s-a constatat dreptul contestatoarelor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 196 mp, situat în Ploieşti str. Mărăşeşti, aşa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat, cu obligarea intimatei la emiterea unei decizii în acest sens.
S-a reţinut, în consens cu prima instanţă a fondului, respectiv, cu probele administrate în cauză, că, reclamantele-contestatoare au făcut dovada, pe de o parte, că sunt succesoarele în drepturi ale autorilor lor (certificatul de moştenitor de calitate nr. 38 din 5 februarie 2002), pe de altă parte, au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor pentru imobilul în litigiu, cu actele de vânzare-cumpărare întocmite în formă autentică (existente în copie la dosarul de fond şi depuse de asemenea şi în faţa instanţei de apel).
Potrivit adresei nr. 83695 emisă de Primăria Municipiului Ploieşti, imobilul în litigiu (denumirea străzii în care s-a situat imobilul schimbându-se pe cale administrativă de-a lungul timpului) situat în str. Mărăşeşti a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Din actele dosarului, rezultă că actuala stradă Mărăşeşti s-a mai numit anterior Tîrgşor şi Ştefan Gheorghiu, iar actele de proprietate ale autorilor contestatoarelor sunt pentru strada Tîrgşor nr. 44.
Toate actele privind proprietatea asupra imobilului în litigiu se coroborează şi cu concluziile raportului de expertiză întocmit la instanţa de fond care a identificat terenul în litigiu în incinta societăţii intimate-apelante, o parte reprezentând parcare auto, cealaltă parte fiind în indiviziune, existând un certificat de atestare a dreptului de proprietate, astfel că în mod corect a stabilit instanţa de fond că intimatele-contestatoare au dreptul la măsuri reparatorii conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, nu s-a făcut nicio dovadă (cel ce face o propunere trebuie să o dovedească) că intimatele ar fi beneficiat de despăgubiri pentru acelaşi imobil în baza Legii nr. 112/1995 aşa cum susţine apelanta - intimată.
Nefondată a fost apreciata şi critica cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarelor, deoarece aşa cum s-a arătat anterior, cu probele administrate, intimatele-contestatoare au făcut dovada atât a calităţii de moştenitoare după autorul lor O.I., cât şi a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
Împotriva decizii instanţei de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs la data de 2 iulie 2009, pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Ambele hotărâri ale instanţelor fondului sunt nelegale, fiind date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât contestatoarele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, a modului abuziv de preluare a terenului in patrimoniul statului, si nici a faptului că acestea nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul revendicat.
S-au susţinut următoarele pretinse critici de nelegalitate în legătură cu hotărârea pronunţată în apel; în extrasul de rol fiscal, respectiv, foaia matricolă nr. 2, aflată la dosarul cauzei, nu este menţionată suprafaţa de teren revendicată, această situaţie de fapt a fost comunicată şi contestatoarelor, prin adresa nr. 604663 emisă de către Consiliul Local al Municipiului Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale la data de 29 mai 2006; contestatoarele nu au făcut dovada că, ele sau ascendentul lor, deţineau în proprietate terenul situat în Ploieşti, str. Mărăşeşti, jud. Prahova, la data presupusei preluări abuzive de către stat, aşa cum este prevăzut la pct. 23 alin. (1) lit. d), şi nici nu au prezentat acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, aşa cum este prevăzut în Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin adresa nr. 308273/2002, Primăria Municipiului Ploieşti a comunicat contestatorilor că, în registrul de revizuire a numerotării clădirilor din Municipiul Ploieşti în anii 1948-1950, la pagina 256/1, figurează la rubrica proprietar O.I., dar se face menţiunea că această rubrică a fost completată declarativ.
Cele două instanţe ale fondului, la pronunţarea hotărârilor, au reţinut această probă şi, în consecinţă, au admis contestaţiile acordând masuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile în care simpla declaraţie înscrisă într-un registru întocmit între anii 1948-1950, nu dovedeşte proprietatea, cu atât mai mult cu cât proprietarul, respectiv O.I. nu avea cum să-şi declare proprietatea, întrucât el decedase cu doi ani în urmă de întocmirea registrului, respectiv la data de 23 octombrie 1946, aşa cum rezultă din Certificatul de deces nr. 323034, eliberat de Sfatul Popular al Oraşului Ploieşti, aflat la dosar; in Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, nu exista nicio menţiune cu privire la confiscarea imobilului in litigiu; în niciunul dintre contractele prin care autorul contestatoarelor a cumpărat imobile, nu s-a menţionat suprafaţa de teren achiziţionată de către acesta; intre data decesului autorului (23 octombrie 1946) şi presupusa dată a naţionalizării imobilului (1950) este o perioadă de 4 ani neacoperită de acte, interval în care proprietarul putea dispune de teren în orice fel (vânzare, donaţie) anterior preluării de către stat sau terenul putea fi dobândit de alte persoane şi prin alte modalităţi de dobândire a dreptului de proprietate conform legislaţiei in vigoare la acea dată; contestatoarele nu au făcut dovada faptului că, nu au beneficiat de despăgubiri pentru imobilul revendicat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţie juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului, aşa cum este prevăzut de art. 20 din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată.
La termenul de judecata din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea recursului, inclusiv cu privire la încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:
În calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (pe aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva, o expunere detaliata a istoricului cauzei deduse judecăţii, o prezentare a conţinutului reglementarilor legale incidente în cauză, fără ca aceasta să fie particularizată cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti contestate, pretinsele necorelări ale acţiunilor parţii adverse cu dispoziţiile legale procedurale, cu ignorarea totala a ceea ce s-a obţinut pana la momentul formulării cererii de recurs, ori pretinse erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate în cauza, cu consecinţe în planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, exced analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca reclamantele-contestatoare pot beneficia de efectele legii speciale de reparaţie civilă, constatând că s-au făcut dovezi clare relative la proprietatea asupra imobilului în litigiu şi la calitatea acestora de persoane îndreptăţite.
În cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanţei de apel care au configurat cu precizie situaţia de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a dispoziţiilor legale incidente, ci, aşa cum s-a arătat anterior, doar o formală şi nepertinentă înşiruire de pretinse inacţiuni ale parţii adverse ori de neregularităţi procedurale, o înşiruire de aspecte de fapt desprinse în operaţiunea de apreciere, după propriile interese, a probelor administrate în cauza, fără ca acestea să poată fi opuse chestiunilor deja dezlegate de instanţele anterioare, în scopul îndreptării acestora, numai pe aspecte de legalitate, in calea de atac promovata.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situaţia în care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenţionată.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent între pârtile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta SC S.M.R.E.T.S. SA împotriva deciziei nr. 114 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4025/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4030/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
