ICCJ. Decizia nr. 4023/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4023/2010
Dosar nr. 27341/3/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1090 din 19 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti s-a respins contestaţia formulată de contestatorii S.E.A. şi ca tardiv formulată contestaţia formulată de contestatorii-intervenienţi S.G., S.P.M.D. şi I.B.A. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii S.G., S.P.M.D., I.B.A.
De asemenea s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul D.E., având ca obiect contestaţie împotriva Dispoziţiilor nr.8184/2007 şi 8185/2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, au fost reţinute următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 8184 din 28 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a reţinut imposibilitatea restituirii in natură deoarece cele 8 apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 astfel încât s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 6, compus din construcţie, cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv, apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1091/1997, apartamentul de la parter, corp B, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 675/1996, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1114/1997, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1076/1997, apartamentul p+1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1201/1997, apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1382/1999, apartamentul de la etajul 1 vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1380/1999 şi apartamentul de la parter vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1450/2000, împreună cu cote aferente de teren în suprafaţă totală de 502,05 mp; a fost de asemenea restituit în natură terenul în suprafaţă de 317,95 mp (art. 1).
Prin dispoziţia nr. 8185 din 28 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a reţinut imposibilitatea restituirii în natură a celor 8 apartamente au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât s-a dispus respingerea notificării privind restituirea în natură a celor 8 apartamente vândute în baza Legii nr. 112/1995 (art. 1), propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea (art. 2).
Împotriva acestor dispoziţii s-a formulat prezenta contestaţie, contestatorii solicitând să se constate în principal că au dreptul la restituirea în natură a apartamentelor ce au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Analizând legalitatea şi temeinicia dispoziţiilor contestate în cauză, prin prisma actelor care au fost avute în vedere la emiterea acesteia, precum şi a celor administrate în faţa instanţei, tribunalul a constatat că, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, prin excepţie de la regula restituirii în natură, consacrată prin art. 1 alin. (2) din lege şi art. 1 lit. a) din Cap. 1 al HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Legiuitorul a intenţionat prin această reglementare să asigure respectarea principiului stabilităţii raporturilor de proprietate [art. 1 lit. c) din Cap. 1 al HG nr. 250/2007 - „Principii de soluţionare a notificărilor"] şi conservarea situaţiei juridice a imobilelor înstrăinate legal.
Prin contestaţia de faţă contestatorii nu au susţinut şi nu au dovedit că ar fi exercitat, potrivit art. 45 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, acţiune în justiţie având ca obiect anularea/constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1091/1997, nr. 675/1996, nr. 1114/1997, nr. 1076/1997, nr. 1201/1997, nr. 1382/1999, nr. 1380/1999 şi nr. 1450/2000 încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Or, atâta timp cât aceste acte de vânzare-cumpărare nu au făcut obiectul unei contestaţii judiciare, în termenul reglementat de legiuitor pentru contestarea lor, se prezumă că ele au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, deoarece în sistemul nostru de drept nu există nulităţi de drept, care operează direct în temeiul legii, ci încălcarea dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea valabilă a unui act juridic trebuie să fie constatată prin hotărâre judecătorească, fiind deci necesară intervenţia instanţei de judecată care să constate existenţa cauzei de nulitate.
In consecinţă, instanţa a constatat că in mod corect entitatea investită cu soluţionarea notificărilor a reţinut la art. 1 al Dispoziţiilor contestate imposibilitatea restituirii în natură, faţă de incidenţa art .l8 lit. c) din lege.
Fiind în ipoteza - expres reglementată de lege - de excepţie de la regula restituirii în natură, ca urmare a faptului că, atâta timp cât contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 nu a fost anulată/constatată nulitatea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ele sunt presupuse că au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată instanţa va respinge contestaţia formulată împotriva Dispoziţiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 şi nr. 8185 din 28 mai 2007 privind restituirea în natură a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, ca nefondată.
Asupra cererii de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii S.G., S.P.M.D, I.B.A. şi D.E., instanţa constată că prin intervenţia formulată se solicită anularea Dispoziţiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 şi nr. 8185 din 28 mai 2007 emise de intimat, cu consecinţa restituirii în natură a apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.
Având ca obiect contestaţia împotriva Dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Bucureşti, sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Lega nr. 10/2001, potrivit cărora „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
La solicitarea instanţei, Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Juridic, Contencios, Legislaţie a comunicat la dosar dovezile de comunicare a Dispoziţiilor nr. 8184/2007 şi nr. 8185/2007 către intervenienţii S.G., S.P.M.D. şi I.B.A., din care rezultă că aceştia au primit la data de 29 noiembrie 2007, sub semnătură, Dispoziţiile menţionate mai sus.
Întrucât de la data primirii celor două Dispoziţii contestate prin intermediul cererii de intervenţie în interes propriu - 29 noiembrie 2007 şi data sesizării instanţei - 27 martie 2008 au trecut mai mult de 30 de zile, instanţa va admite excepţia pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 19 iunie 2008 şi va respinge contestaţia formulată de intervenienţii S.G., S.P.M.D. şi I.B.A. împotriva Dispoziţiilor nr. 8184/2007 şi nr. 8185/2007, ca tardiv formulată şi, în consecinţă, va respinge cererea de intervenţie în interes propriu.
Având în vedere faptul că la dosar nu a fost depusă dovada de comunicare a Dispoziţiilor contestate către intervenientul D.E., instanţa va respinge excepţia de tardivitate a contestaţiei formulată de intervenient, ca nefondată.
Contestatorii şi intervenienţii au investit instanţa cu o contestaţie împotriva dispoziţiilor emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, de Primarul Municipiului Bucureşti.
Prin dispoziţiile nr. 8145 şi nr. 8185/2007, intimatul municipiul Bucureşti, prin Primarul General a răspuns notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către contestatorii S.E.A. şi B.T.S.
Organul administrativ a dispus restituirea în natură a părţii din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 6, care nu a fost înstrăinată, iar pentru cele opt apartamente din imobil s-a respins cererea de restituire în natură, acordându-se măsuri reparatorii în echivalent.
Tribunalul a făcut o corectă aplicaţiune a dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
In speţă, cele opt apartamente de care fac vorbire contestatorii, au fost înstrăinate în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, contractele aflându-se la filele 39-94 din dosarul instanţei de apel.
Deşi atât în cuprinsul cererii introductive de instanţă, cât şi în apel a fost contestată legalitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare către chiriaşii din imobil, nu s-a indicat nici un motiv de nevalabilitate al acestora şi nici nu s-a făcut dovada intentării unor acţiuni în justiţie în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Legea nr. 10/2001 priveşte regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22. decembrie 1989 şi reglementează persoanele îndreptăţite să primească măsuri reparatorii, imobilele preluate abuziv, procedura de restituire, modalitatea în care se stabilesc măsurile reparatorii în natură sau în echivalent şi termenele în care pot fi atacate actele juridice de înstrăinare.
Atâta timp cât litigiul dedus judecăţii intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul juridic al actelor atacate în faţa instanţei se supun acestei reglementări.
Astfel, chiar din cuprinsul cererii de apel rezultă că apelanţii nu au formulat acţiune în constatarea nulităţii în termenul de un an prevăzut de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, aşa încât, nu mai pot contesta, în mod direct, valabilitatea contractelor încheiate în baza Legii nr. 112/1995, pe calea contestaţiei împotriva dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Bucureşti.
Trebuie menţionat faptul că, în esenţă, motivele de apel se axează pe negalitatea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele opt apartamente ce nu au fost restituite în natură contestatorilor S.E.A. şi B.T.S., apartamente pentru care, însă, s-a constatat dreptul la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
In cadrul procesual stabilit de către contestatori în contextul Legii 10/2001, instanţa poate aprecia numai asupra legalităţii dispoziţiilor contestate, care sunt în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materia restituirii imobilelor preluate abuziv.
In cauză, nu există temei pentru înlăturarea dispoziţiilor legii speciale de restituire, în ceea ce priveşte cele opt apartamente vândute chiriaşilor, atâta timp cât nu s-a invocat niciun motiv de nevalabilitate a contractelor de vânzare-cumpărare şi nici nu s-a făcut dovada contestării acestora în instanţă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.E.A., B.T.S. şi intervenienţii D.E., I.B.A., S.G. şi S.P.M.D., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, când au apreciat că cele 8 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşi au fost încheiate cu respectarea legii.
Or, susţin recurenţii, măsura respingerii notificării şi refuzul restituirii în natură a apartamentelor este nulă în totalitate, iar atacarea dispoziţiilor în instanţă a fost determinată de faptul că nu s-a făcut dovada că aceste apartamente au fost vândute cu respectarea legii.
Nulitatea absolută a acestor contracte, susţin recurenţii, este dovedită pe deplin şi în condiţiile în care cererea formulată în temeiul Legii nr. 112/1995 (nr. 1374/1996) pentru retrocedarea imobilului, nu a fost soluţionată.
Recurenţii mai critică hotărârea instanţei de apel şi prin prisma nemotivării şi a consemnării unor situaţii contrare actelor de la dosar, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Un al treilea aspect criticat de recurenţi vizează greşita interpretare a faptului că nu ar fi promovat acţiuni pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de chiriaşi.
Neatacarea în justiţie a actelor de înstrăinare se datorează faptului că nu au cunoscut existenţa lor, motiv pentru care prescripţia dreptului la acţiune nu le poate fi opusă.
Din această perspectivă, recurenţii susţin că dreptul lor la acţiune privind contestarea acestor contracte s-a născut la data emiterii Dispoziţiei nr. 8184/2007, dată când ele au fost considerate de Primărie ca fiind valabile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii S.G., S.P.M.D., I.B.A. şi D.E., având ca obiect anularea Dispoziţiilor nr. 8184 din 28 mai 2007 şi nr. 8185 din 28 mai 2007, raportat la data comunicării acestor dispoziţii, 28 noiembrie 2007 şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este într-adevăr tardivă, cum de altfel au reţinut atât instanţa de fond cât şi cea de apel.
Dispoziţiile sus evocate puteau fi atacate în termen de 30 de zile de la data comunicării lor, or intervenienţii le-au atacat doar la 27 martie 2008, fiind astfel incidenţă excepţia dirimantă şi absolută a tardivităţii ei.
Din perspectiva incidenţei acestei excepţii peremtorii recursul intervenienţilor sus menţionaţi urmează a fi respins.
In ce priveşte recursul reclamanţilor S.E.A., B.T.S., sunt de reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii introductive îl vizează anularea Dispoziţiilor nr. 8184 şi 8185 emise la 28 mai 2007 şi obligarea primitorului Municipiul Bucureşti prin Primarul General la restituirea în deplină proprietate şi posesie a apartamentelor vândute ilegal chiriaşilor.
Or, prin prisma principiului disponibilităţii, a limitelor învestirii instanţei, în mod legal s-a reţinut că în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că ar fi solicitat în condiţiile şi în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, o acţiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare (nr. 1091/1997, 675/1996, 1114/1997, nr. 1076/1997 nr. 1201/1997, nr. 1382/1999, nr. 1080/1999 şi nr. 1450/2000) sunt operante dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Nefăcându-se dovada anulării contractelor de vânzare-cumpărare, instanţa de apel şi cea de fond au făcut o corectă şi legală interpretare a stării de fapt şi de drept prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 lit. c) din HG nr. 250/2007, de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Susţinerea recurenţilor că hotărârea instanţei de apel este nemotivată şi că ar cuprinde elemente contradictorii sau străine de cauză, sunt nefondate.
Motivarea unei hotărâri este o problemă de conţinut şi nu de volum.
Motivarea hotărârii înseamnă de fapt încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi.
Or, din perspectiva acestor aspecte, a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. şi a considerentelor hotărârilor rezultă că instanţele s-au conformat dispoziţiilor legale sus evocate, întrucât hotărârea recurată indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Aşa fiind, în cauză nu sunt fondate motivele de recurs invocate şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii S.E.A. şi B.T.S. şi de intervenienţii D.E., I.B.A., S.G. şi S.P.M.D. împotriva deciziei nr. 471 din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4011/2010. Civil. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3980/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
