ICCJ. Decizia nr. 4026/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4026/2010
Dosar nr. 3064/113/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 118 din 9 februarie 2009, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâta Municipiul Brăila, prin Primar şi, în consecinţă, a dispus anularea Dispoziţiei nr. 36477 din 4 iulie 2008 emisă de pârâtă. Aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei, către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 3064/113/2008 reclamantul C.N. cheamă în judecată pe pârâta Municipiul Brăila, prin Primar solicitând anularea dispoziţiei nr. 36477 din 4 iulie 2008 şi restituirea terenului în suprafaţă de 3500 mp, situat în Brăila.
În motivarea cererii reclamantul arată că a adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificare solicitând restituirea în natură a suprafeţei de teren de 3500 mp, situată în Brăila. Pe baza actelor depuse s-a eliberat dispoziţia nr. 8168/2004 şi s-a admis cererea de compensare a terenului în suprafaţă de 640 mp, teren situat în Brăila, tarlaua 11, parcela 126 şi dispoziţia nr. 8531/2005 prin care s-a restituit suprafaţa de 3500 mp, prin compensare, teren situat în Brăila, pe DN 28. Comisia, reanalizând actele, a revenit în octombrie 2005 şi a dispus prin dispoziţia nr. 15927 modificarea art. 1 în sensul stabilirii amplasamentului terenului restituit. Prin sentinţa civilă nr. 97/2008 a Tribunalului Brăila s-a modificat în parte dispoziţia nr. 8168/2004, dispunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul demolat din Brăila, în cuantum de 11.806 lei. Prin dispoziţia contestată s-au anulat celelalte dispoziţii şi s-a respins cererea de restituire a terenului. Se apreciază că dispoziţia este nelegală şi netemeinică deoarece pârâta nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, confundând terenul din intravilan cu cel din extravilan. Titlul invocat a fost eliberat pentru o suprafaţă de teren extravilan, iar terenul revendicat se află în intravilan şi, în mare parte, este liber de construcţii.
În întâmpinarea formulată pârâta Municipiul Brăila, prin Primar arată că abuzul săvârşit de stat prin preluarea imobilului situat în Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr. 18/1991, prin Decizia nr. 286 din 12 noiembrie 1997, emisă de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafaţă de teren de 3500 mp la SC A. Vădeni.
Prin dispoziţia nr. 15927 din 10 octombrie 2005 s-a stabilit amplasamentul acestei suprafeţe de teren, amplasament acceptat de reclamant.
Instanţa constată că reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietate în natură asupra suprafeţei de teren de 3500 mp printr-o hotărâre irevocabilă şi că, prin urmare, acesta putea spera în mod legitim să se bucure de dreptul său. Revocarea dispoziţiilor menţionate l-a lipsit pe acesta de toate efectele hotărârii irevocabile pronunţate în favoarea sa, a avut ca efect imposibilitatea absolută de a-şi valorifica dreptul de proprietate, ceea ce constituie o încălcare a dreptului la respectarea proprietăţii.
Ca urmare, Tribunalul reţine că, în măsura în care sentinţa civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila este opozabilă pârâtei, aceasta trebuie să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului şi să ia măsurile necesare pentru puterea lui în posesie.
Mai mult, pârâta avea obligaţia de a nu lipsi de proprietate pe cel îndreptăţit, decât pentru cauză de utilitate publică sau în baza unui temei legal.
Chiar dacă s-ar constata că reclamantului i s-au eliberat două titluri de proprietate, îmbogăţindu-se fără justă cauză, pârâta trebuia să se adreseze instanţei de judecată pentru constatarea abuzului, deoarece dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea lui în posesie.
Nu s-a dispus cu privire la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 3500 mp, deoarece prin dispoziţiile nr. 8168/2004, 8531/2005 şi 15927/2005 s-a aprobat restituirea în natură a imobilului, iar aceste dispoziţii sunt menţinute de instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul Brăila prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 301 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat apelul reţinându-se următoarele:
Atât timp cât prin sentinţa civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila s-a hotărât irevocabil că reclamantul C.N. este persoană îndreptăţită, fiind moştenitorul foştilor proprietari C.D. şi C.I., că s-au stabilit despăgubiri pentru construcţia expropriată - în valoare de 11.806 lei şi s-a recunoscut valabilitatea dispoziţiei nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Tribunalului Municipiului Brăila prin care s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opţiunii solicitantului, a suprafeţei de 3.500 mp, iar prin dispoziţia nr. 15927 din 10 octombrie 2005 s-a şi stabilit amplasamentul acestei suprafeţe, prin consens, corect a reţinut Tribunalul că pârâta trebuia să ia măsurile necesare pentru punerea în posesie şi nu să emită o nouă dispoziţie, nr. 3647/2008, prin care să îi încalce reclamantului un drept de proprietate deja recunoscut.
Mai mult, după emiterea unei dispoziţii, în baza Legii nr. 10/2001 nu poate cenzura legalitatea ş i temeinicia celor menţionate în actul respectiv, acestea putând fi supuse doar controlului instanţei de judecată, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de aceste considerente, corect a apreciat instanţa de fond că probele solicitate de reclamant nu sunt necesare, instanţa nefiind învestită cu restituirea unui anumit imobil, ci cu anularea unei dispoziţii prin care s-a revocat o altă dispoziţie.
Aşa fiind, Curtea va respinge ca nefondat apelul, criticile formulate fiind total nejustificate.
Prin dispoziţia nr. 8168 din 29 martie 2004 s-a admis cererea de restituire prin compensare, potrivit opţiunii reclamantului, a imobilului situat în Brăila, format din teren în suprafaţă de 640 mp, tarlaua 11, parcela 126 şi s-a stabilit ca valoare echivalentă în cotă de 1/5 pentru construcţiile expropriate suma de 8.337.033 lei.
Contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii a fost admisă în parte, s-a modificat în parte dispoziţia la art. 2, în sensul că valoarea construcţiilor expropriate, de pe terenul situat în Brăila, este de 11.806 lei, în limita cărora se vor acorda despăgubiri şi s-a constatat ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind art. 1 din aceeaşi dispoziţie ce a fost modificat prin dispoziţia nr. 8531 din 7 iunie 2005, emisă de Primarul Municipiului Brăila.
Dispoziţia nr. 8531 din 7 iunie 2005, stabileşte că amplasamentul terenului restituit prin compensare reclamantului, respectiv suprafaţa de 3500 mp, este situat în Brăila, pe DN 2B (Brăila, Galaţi), conform schiţei anexate.
Prin dispoziţia nr. 15927 din 20 octombrie 2005 s-au modificat prevederile art. 1 din ultima dispoziţie, în sensul că bunurile acordate în compensare sunt terenul în suprafaţă de 2860 mp, situat în Brăila, tarlaua 11, parcela 32 şi terenul în suprafaţă de 640 mp, situat în Brăila.
Prin dispoziţia contestată pârâta respinge cererea de restituire ce face obiectul deciziei de imputare nr. 238/2001 ca nefondată şi revocă dispoziţiile nr. 8168 din 23 martie 2004, nr. 8531 din 7 iunie 2005 şi 15927 din 20 octombrie 2005, reţinând adresa Instituţiei prefectului judeţului Brăila nr. 839 din 23 februarie 2006, actele aferente acesteia, nota de audienţă din 7 februarie 2006, dar şi diversele sentinţe judecătoreşti pronunţate în cauză. S-a considerat că nu s-a făcut dovada trecerii la stat a dreptului de proprietate asupra imobilului din Brăila, deoarece din adresa nr. 12041 din 3 aprilie 2003 a Direcţiei economice financiare a Municipiului Brăila, rezultă că C.D. a fost proprietar al imobilului situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 3200 mp şi construcţii, înregistrat la matricola 1209, macheta anulată conform Decretului de expropriere nr. 842 din 3 noiembrie 1965 şi a adresei nr. 11367 din 11 ianuarie 1966 a Secţiei financiare, iar reclamantului i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 6915-298, de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2450 mp, în tarlaua 11, parcela 132/4. Astfel, abuzul săvârşit de stat prin preluarea imobilului situat în Brăila, a fost definitiv rezolvat în baza Legii nr. 18/1991, prin Decizia nr. 286 din 12 noiembrie 1997 emisă de comisie şi deci reclamantul nu mai poate obţine un alt titlu de proprietate.
În ceea ce priveşte terenul aflat în litigiu, instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, s-a hotărât, irevocabil, că reclamantul este persoană îndreptăţită, în temeiul Legii nr. 10/2001, este moştenitorul foştilor proprietari C.D. şi C.I., s-au stabilit despăgubiri pentru construcţia expropriată în valoare de 11.806 lei şi s-a recunoscut valabilitatea dispoziţiei nr. 8531 din 7 iunie 2005 a Primarului Municipiului Brăila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Brăila prin primar, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici dovada actului normativ prin care a fost expropriat.
Se mai susţine că în mod greşit au fost reţinute dispoziţiile sentinţei civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Tribunalului Brăila, întrucât această hotărâre nu s-a întemeiat pe întinderea unui drept pe care instituţia în mod greşit a apreciat că îi revine numitului C.N. şi că în acel litigiu nu s-a pus în discuţie calitatea, ci măsura de acordare a despăgubirilor pentru construcţiile aferente imobilului.
Recurentul mai învederează că nici restituirea în compensare conform Dispoziţiei Primarului municipiului Brăila nr. 8531 din 7 iunie 2005 modificată prin Dispoziţia nr. 15927 din 20 octombrie 2005 şi Dispoziţia nr. 8168 din 29 martie 2004, nu poate fi pusă în aplicare, deoarece pe acel amplasament sunt proprietari numiţii R. şi G.S.
În drept au fost invocate doar dispoziţiile art. 299-312 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a examinat motivele invocate prin prisma principiului tantum devolutum, quantum apellatum.
Faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 97 din 18 februarie 2008 a Primarului Municipiului Brăila (filele 127 – 129, de Dispoziţia nr. 8531 din 7 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Brăila, filele 62 – 64, şi Dispoziţia de modificare şi completare nr. 15927 din 20 octombrie 2005 filele 53 – 54 dosarul instanţei de fond), din care rezultă atât calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi dovada dreptului de proprietate, instanţele au făcut o legală interpretare şi aplicare a legii. Procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru entităţile investite cu soluţionarea notificărilor nu se prezintă ca purtătoare de autoritate publică, ci dimpotrivă, în simpla calitate de persoane juridice, titulare de drepturi şi obligaţii.
De aceea actele juridice prin care se dispune restituirea în natură şi acordarea de măsuri reparatorii, nu sunt acte administrative ci acte civile de dispoziţie asupra unor bunuri din patrimoniul propriu.
Ca atare, entitatea emitentă a actului ce soluţionează notificarea, nu are posibilitatea de a-şi revoca dispoziţia de stabilire a măsurilor reparatorii.
Astfel actele emise de Primar, ca reprezentant al autorităţii publice locale în soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile ce produc efecte în planul drepturilor de proprietate, astfel că dispoziţia emisă iniţial nu poate fi revocată printr-o altă dispoziţie.
Revocarea actului juridic civil prin care s-a stabilit îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, printr-un act ulterior care desfiinţează drepturi recunoscute iniţial, înseamnă o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice.
Astfel, din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Brăila, prin primar împotriva deciziei nr. 301/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4028/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4027/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
