ICCJ. Decizia nr. 4027/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4027/2010
Dosar nr. 9152/30/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 10 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 9152/30/2008, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii G.Z. şi G.A. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Timişoara, Municipiul Timişoara şi Consiliul Local Timişoara şi a dispus anularea dispoziţiei nr. 1927 din 19 august 2008, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţilor le-a fost emisă iniţial dispoziţia cu nr. 960 din 28 august 2002, prin care, recunoscându-li-se calitatea de persoane îndreptăţite la beneficiul Legii nr. 10/2001 şi observându-se că imobilul solicitat fusese înstrăinat în condiţiile Legii nr. 112/1995, s-a transmis dosarul Prefecturii în vederea acordării despăgubirilor. Împrejurarea că despăgubirile nu s-au acordat de atunci şi că între timp procedura s-a schimbat, în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, toate dosarele în care s-au propus despăgubiri urmează a fi trimise Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor nu este de natură să conducă la concluzia că dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002 mai putea fi revocată pe cale administrativă.
Numai încălcând aceste dispoziţii legale care prevăd în continuare procedura ce se desfăşoară în faţa Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, Primăria Municipiului Timişoara, prin Primar, a procedat la emiterea unei noi Dispoziţii, contrare celei dintâi, a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul local Timişoara, iar prin Decizia civilă nr. 231 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins apelul pârâtului reţinându-se următoarele considerente:
Reclamanţii G.Z. şi G.A. au formulat încă din 2001 notificare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul (apartament) înscris în CF. nr. 35961 Timişoara, preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 (fila 20 din dosarul de fond).
Li s-a răspuns notificării nr. 3828/2001 prin dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002 a Primarului Municipiului Timişoara (fila 17).
Contrar celor susţinute de pârâţii-apelanţi, din conţinutul dispoziţiei menţionate rezultă că s-a soluţionat fondul cererii reclamanţilor, în sensul că cererea pentru restituire în natură s-a respins, cu motivarea că apartamentul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995; prin art. 2 al dispoziţiei s-a dispus trimiterea dosarului la Prefectura Judeţului Timiş în vederea acordării despăgubirilor.
Faptul că s-a reţinut calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 rezultă şi din referatul (fila 18) ce a stat la baza dispoziţiei, referat în care s-a constatat că apartamentul a fost preluat de stat de la semnatarii notificării (reclamanţii) în baza Decretului nr. 223/1974.
In vederea stabilirii şi acordării despăgubirilor dosarul a fost transmis Prefecturii Judeţului Timiş, întrucât aceasta avea atribuţii în acest sens, conform Legii nr. 10/2001 în forma de la acea dată.
Reclamanţii nu au fost despăgubiţi.
Mai mult, fără nici o justificare legală, sub nr. 1927 din 19 august 2008, Primarul Municipiului Timişoara emite o nouă dispoziţie prin care respinge notificarea reclamanţilor atât pentru restituire în natură, cât şi pentru despăgubiri, reţinând de această dată că reclamanţii nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
In mod corect prima instanţă a anulat această dispoziţie, care a fost emisă în mod nelegal, atâta vreme cât Primarul Municipiului Timişoara se pronunţase deja printr-o dispoziţie, cea cu nr. 960 din 28 august 2002, care a intrat în procedura de acordare a despăgubirilor, iar, pe de altă parte, nu s-a invocat şi nici nu există vreun motiv de revocare pe cale administrativă.
In sprijinul emiterii celei de-a doua dispoziţii, cea cu nr. 1927 din 19 august 2008, se invocă de către pârâţii-apelanţi art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Dispoziţiile acestui text legal nu justifică însă emiterea dispoziţiei contestate de reclamanţi; prin alin. (2) al art. 16 se reglementează obligativitatea emiterii dispoziţiilor de către entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, atunci când acestea nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
In speţă însă notificarea reclamanţilor fusese deja soluţionată prin dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002, iar în această situaţie devine aplicabil alin. (1) din art. 16 al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care dispoziţiile emise şi în care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubiri se vor înainta Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie căreia, conform art. 13 din aceeaşi lege, îi revine sarcina de a analiza şi stabili cuantumul final al despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara, solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, câtă vreme dispoziţia emisă de Primarul municipiului Timişoara a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Se mai învederează că este eronată interpretarea instanţei în sensul că instituţia recurenţilor s-ar fi pronunţat asupra fondului notificării prin Dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002 câtă vreme prin această dispoziţie s-a dispus trimiterea notificării la Prefectura Timiş în vederea sancţionării ei pe fond.
Se mai susţine că dispoziţia atacată este conformă cu îndrumările date de Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor nr. 680323/680391 din 17 februarie 2006.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se şi judecarea cauzei în lipsă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a examinat cauza prin prisma principiului „tantwndewlutwn quantum apdlatimf.
Existenţa dispoziţiei nr. 960 din 26 august 2002 emisă în soluţionarea notificării nr. 3828/2001 din care rezultă că s-a stabilit calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul preluat în baza Decretului nr. 223/1974, ce fusese vândut în condiţiile Legii nr. 112/1995, impunea respectarea dispoziţiilor alin. (1) din art. 16 al Legii nr. 247/2005 în sensul că urma a se înainta această dispoziţie Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, comisie care în condiţiile art. 13 din Legea nr. 247/2005 urma să analizeze şi să stabilească cuantumul despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv şi imposibil de restituit în natură.
Or, faţă de dispoziţiile legale sus evocate, noua dispoziţie nr. 1927 din 19 august 2008 este nelegală şi raportat la faptul că dispoziţia emisă în condiţiile Legii nr. 10/2001 nu este susceptibilă de revocare.
Litigiul având ca obiect contestarea dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt litigii civile, Legea nr. 10/2001 reglementează o anumită procedură judiciară pentru desfiinţarea lor.
Actele emise de Primar ca reprezentant al autorităţii publice locale în soluţionarea notificărilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, sunt acte juridice civile care produc efecte în planul drepturilor de proprietate.
Cum notificarea reclamanţilor a fost iniţial soluţionată prin Dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002 a Primarului Municipiului Timişoara (fila 17 dosar instanţa de fond) nu mai putea fi emisă o altă dispoziţie contrară şi prin care li se respinge reclamanţilor notificarea.
Din perspectiva acestor aspecte, ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele de la dosar, instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu au fost revocate şi că nu există nici un motiv de eventuală revocare a primei dispoziţii pe cale administrativă.
Or procedând de maniera emiterii în 2008 a unei noi dispoziţii de respingere a notificării, în condiţiile în care prin Dispoziţia nr. 960 din 28 august 2002 s-a stabilit măsura acordării despăgubirilor (pentru imobilul înscris în C.F. nr. 35961) şi trimiterea dosarului în vederea acordării acestora, a fost încălcat şi principiul securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, faţă de cele expuse, nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara împotriva deciziei nr. 231 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3982/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
