ICCJ. Decizia nr. 4038/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4038/2010
Dosar nr. 1064/45/2008
Şedinţa publică din 28 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1064/45 din 28 noiembrie 2008, astfel cum a fost ulterior modificată, contestatorii R.V., B.C. şi C.A. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 782 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
Contestatorii au susţinut că Decizia instanţei de recurs se întemeiază pe erori materiale grave, în sensul că datele cuprinse în motivarea deciziei sunt eronate în raport cu situaţia reală, fiind potrivnice situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii, cât şi probelor administrate în cauză.
S-a mai arătat că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unul dintre motivele de casare.
Prin Decizia nr. 192 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorii R.V., B.C. şi C.A. împotriva deciziei nr. 782 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
S-a reţinut că potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţă, prin Decizia civilă nr. 782 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi au fost respinse excepţiile tardivităţii introducerii recursului şi lipsa calităţii procesuale active invocate de intimaţi; a fost admis recursul declarat de pârâta SC A. SA Bârlad prin lichidator M.R.L.S.P.R.L. Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 518 din 15 mai 2008 a Tribunalului Vaslui, sentinţă care a fost modificată în parte, în sensul respingerii cererii reclamanţilor B.C., C.A., C.C. şi R.V. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bârlad prin lichidator, privind constatarea încadrării în locuri de muncă în condiţii speciale şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei (referitoare la respingerea celorlalte capete de cerere formulate de reclamanţi).
Instanţa de recurs a respins excepţia tardivităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi, constatând că faţă de data comunicării sentinţei instanţei de fond (8 august 2008) şi data depunerii cererii de recurs la oficiul poştal (19 august 2008) a fost respectat termenul de 10 zile prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, calculat conform art. 101 alin. (1) şi art. 104 C. proc. civ., fiind lipsită de relevanţă investirea anterioară cu formulă executorie a hotărârii.
S-a mai reţinut prin Decizia instanţei de recurs că, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a recurentei, aceasta este conferită de calitatea de parte în cauză, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 518/2008 a Tribunalului Vaslui, iar calitatea procesuală de recurentă aparţine părţii chemate în judecată de către intimaţii-reclamanţi, respectiv SC A. SA Bârlad, care fiind o societate în lichidare este reprezentată de lichidatorul confirmat, M.R.L. S.P.R.L. Iaşi.
Din cele relatate rezultă că instanţa de recurs a analizat susţinerile invocate de intimaţii-reclamanţi referitoare la tardivitatea recursului şi lipsa calităţii procesuale a SC A. SA Bârlad, susţineri care au fost preluate şi în contestaţia în anulare de faţă, neputându-se vorbi despre existenţa unei greşeli materiale sau despre omisiunea cercetării vreunui motiv de casare ori de modificare, cu atât mai mult cu cât contestatorii au avut calitatea de intimaţi şi nu de recurenţi.
De asemenea, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale a SC A. SA Bârlad, instanţa a considerat implicit, că nu se impune anularea cererii de recurs pentru lipsa ştampilei lichidatorului.
Greşelile materiale vizate de art. 318 C. proc. civ. se referă la greşeli de fapt, involuntare şi nu la greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În doctrină şi în practica judiciară s-a stabilit în mod constant că nu este admisibil a da părţilor posibilitatea să se plângă aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea, de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile juridice dintre părţi.
Or, s-a reţinut că prin contestaţia formulată, contestatorii au criticat modul de apreciere a probelor de către instanţa de recurs, interpretarea şi aplicarea prevederilor legale de către instanţa de control judiciar, aspecte ce nu pot face obiectul căii extraordinare de atac prev. de art. 318 C. proc. civ.
Împotriva deciziei nr. 192 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii şi asigurări sociale, contestatorii B.C. şi R.V. au declarat recurs, care este inadmisibil pentru motivele ce succed.
Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil.
Pentru considerentele precedente, recursul declarat în cauză va fi respins în consecinţă, ca inadmisibil, pentru că aşa cum prevăd dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorii B.C. şi R.V. împotriva deciziei nr. 192 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4043/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 3833/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|