ICCJ. Decizia nr. 415/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 415/2010
Dosar nr. 5582/2/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 08 din data de 06 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. Bucureşti, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de contestatorul B.V., în contradictoriu cu pârâta A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), şi, drept consecinţa, a fost menţinută Decizia nr. 06 din data de 26 aprilie 2006, emisă de Preşedintele A.T. Gorj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Arbitraj a reţinut următoarele considerente de fapt si de drept:
Contestatorul B.V. a îndeplinit funcţia de consilier juridic în cadrul A.T. Gorj, începând cu data de 15 ianuarie 1999, conform convenţiei individuale de muncă nr. 37/1999.
Prin Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de preşedintele A.T. Gorj, şi, în conformitate cu hotărârea Comitetului Executiv din data de 25 aprilie 2006, (aşa cum reiese din procesul verbal de şedinţă încheiat la aceasta data), s-a procedat la reducerea postului de consilier juridic al contestatorului.
Măsura a fost luată ca urmare a faptului că pârâta se afla în perioada de reorganizare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 1/2005. De asemenea, s-a mai reţinut ca în organigrama persoanei juridice mai exista un post de consilier juridic, angajat în baza convenţiei individuale de muncă, respectivul consilier preluând întreaga activitate a compartimentului juridic.
Mai mult, odată cu reorganizarea fostelor uniuni judeţene, acestea s-au reorganizat ca şi fundaţii, nemaiputând desfăşura activităţi economice, ori în aceste condiţii particulare, menţinerea a doi consilieri juridici în cadrul A.S., nu se mai justifica.
Referitor la susţinerile contestatorului conform cărora, măsura de excludere a sa a fost luată în timp ce se afla în concediul medical, s-a constatat ca acestea nu se justifică, deoarece hotărârea de excludere a fost luată în şedinţa din data de 25 aprilie 2006 şi comunicată pe data de 26 aprilie 2006. De altfel, pârâta nu avea cunoştinţă că acesta se afla în concediu medical, câtă vreme constatatorul s-a aflat la sediul acesteia şi numai în momentul în care a luat la cunoştinţă de decizie a anunţat că se află în concediu medical.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat acţiune în anulare, contestatorul B.V., criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
În motivarea sentinţei, instanţa arbitrală nu numai că nu a analizat, dar chiar a trecut sub tăcere numeroasele motive de nulitate pe care contestatorul le-a invocat, atât prin cererea introductivă, cât şi pe tot parcursul desfăşurării procesului: excluderea sa din societate pentru abateri disciplinare grave era de competenţa adunării generale, a membrilor cooperatori din activitatea economică proprie a fostei A.T. Gorj, şi nicidecum a fostului Consiliu Executiv sau a preşedintelui interimar al societăţii, precum şi necompetenta fostului Consiliu Executiv de a întreprinde o asemenea măsură, deoarece la data de 25 aprilie 2006, acest organism nu mai exista, din moment ce A.T. Gorj se reorganizase în A.S. Gorj (încheierea Judecătoriei Tg-Jiu nr. 10 din 2 martie 2005, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 14 martie 2005); ca urmare, actele emanate după data de 14 martie 2005, inclusiv Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, sunt lipsite de eficienţă juridică, fiind lovite de nulitate absolută; s-a mai invocat şi neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, cât şi multiple vicii de formă sau de fond ale Deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2005, precum faptul că nu s-a făcut o descriere a faptelor ce se pretind a fi abateri disciplinare grave sau repetate; încălcarea dreptului de apărare al contestatorului, prin neconvocarea acestuia de a da eventualele explicaţii cu privire la situaţia sa; nearătarea termenului în care Decizia putea fi contestată; necomunicarea acestei decizii în conformitate cu prevederile legale etc.; prin aceste neregularitati au fost încălcate dispoziţiile imperative din Hotărârea U.C.E.C.O.M. nr. 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperaţia meşteşugărească ce reglementează acest domeniu [art. 148 alin. (2), (3) şi (4)].
În ceea ce priveşte desfiinţarea locului de muncă al recurentului, s-a invocat necompetenta aceluiaşi Consiliu Executiv de a întreprinde o astfel de măsură după data de 2 din 14 martie 2005 (întrucât era desfiinţat prin reorganizarea A.T. în A.S. Gorj), dar şi necompetenţa acestuia sau a preşedintelui de a nominaliza persoana acestuia ca fiind cel ce trebuia să părăsească unitatea. Această nominalizare era atributul exclusiv al Biroului de conducere al fostului A.T. Gorj [art. 15 alin. (1) lit. a) din Statut], şi nicicum al fostului Consiliu Executiv sau al fostului preşedinte interimar.
S-a mai arătat că, astfel cum rezultă din adnotarea medicului de familie pe certificatul eliberat, acordarea concediului medical de 5 zile a fost rezultatul unei urgenţe medico-chirurgicale, iar faptul că, în ziua respectivă, contestatorul a trecut pe la serviciu ca să anunţe starea în care se afla, nu echivalează cu o prezenţă normală la program, edificator fiind şi referatul întocmit de către inspectorul de personal, înregistrat la pârâtă pe data de 03 mai 2006, sub nr. 214.
În susţinerea acţiunii în anulare, contestatorul a depus, în copie, o serie de înscrisuri, respectiv; procesul-verbal din 9 noiembrie 2005, Hotărârea nr. 1 din 9 noiembrie 2005, emisă de A.T. Gorj, Hotărârea Adunării generale Extraordinare a A.T. Gorj din 9 noiembrie 2005, sentinţe judecătoreşti, încheierea nr. 1739 din 8 martie 006, emisă de Tribunalul Gorj, Actul Constitutiv al A.O.C.M. Gorj, Notă de Constatare încheiată la data de 31 ianuarie 2006, la sediul A.T. Gorj, proces-verbal din 16 februarie 2005, respectiv 2 martie 2005, sesizare penală şi concluziile sale scrise.
Prin notele scrise formulate pentru termenul din 06 februarie 2009, intimata A.S. Gorj a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii în anulare, arătând că, a fost desfiinţat locul de muncă ocupat de contestator, iar în prezent A.T. Gorj nu mai există ca persoana juridica, aceasta fiind radiată de la registrul comerţului la data de 19 martie 2008, iar contestatorul s-a pensionat începând cu data de 11 mai 2006.
În combaterea acţiunii în anulare, intimata a depus Statutul A.T. Gorj, Decizia nr. 1 din 8 iunie 2006, emisă de A.S. Gorj, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile din decembrie 2005, titlu executoriu nr. 216 din 11 aprilie 2006, balanţa A.T. Gorj la data de 30 aprilie 2006, statul de salarii pentru lunile aprilie-mai 2006, fişa personală a contestatorului, extras din hotărârea nr. 04 din 13 iunie 2003 privind raporturile de muncă din Cooperaţia Meşteşugărească.
Prin sentinţa civilă nr. 327 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis acţiunea în anulare, formulată de contestatorul B.V.B., în contradictoriu cu intimata A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), a anulat sentinţa nr. 08 din 6 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. Bucureşti, a admis contestaţia, formulată de contestatorul B.V.B., în contradictoriu cu intimata A.S. Gorj (fostă A.T. Gorj), a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de A.T. Gorj, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că, a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia şi postul deţinute anterior emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006, a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte sume ce s-ar fi cuvenit salariatului, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006, a obligat intimata la plata sumei de 625 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Prin Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 emisă de A.T. Gorj, s-a dispus excluderea contestatorului, având în vedere abaterile grave disciplinare săvârşite de către acesta, precum şi desfiinţarea locului de muncă al contestatorului.
Fosta A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit art. 120 din Legea nr. 1/2005, în A.T. A.S. Gorj, prin asocierea fostelor C.M. judeţul Gorj, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, astfel încât la data de 26 aprilie 2006, când a fost emisă Decizia de sancţionare a contestatorului, aceasta nu mai exista.
Prin urmare, A.T. Gorj nu mai avea posibilitatea de a dispune măsura excluderii din societate a contestatorului, din moment ce la data emiterii deciziei atacate acest organism nu mai exista, fiind reorganizat în A.S. Gorj, Decizia contestată fiind astfel lipsită de eficienţă juridică.
Pe de altă parte, s-a reţinut din cuprinsul deciziei atacate faptul că, contestatorului, i-au fost imputate „abateri grave disciplinare", acesta fiind temeiul excluderii sale din societate, fără insa a se preciza in mod expres în ce au constat respectivele abateri disciplinare.
Necesitatea descrierii în concret a faptei pentru care a fost sancţionat cel în cauză, se impune pentru a se aprecia, în concret, asupra legalităţii măsurii de sancţionare, apreciere care nu se poate realiza în absenta menţionării amănunţite a elementelor de descriere a faptei ce a fost apreciată de angajator, ca fiind de natură să atragă măsura sancţionării.
Potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură cu excepţia celei prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Indicarea în Decizia de sancţionare a motivelor pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit, se impune, deoarece doar în acest mod se asigură, în mod real şi efectiv, dreptul acestuia la apărare.
Cu privire la situaţia invocată de către contestator referitoare la faptul că, Decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30 aprilie 2006, când se afla în concediu medical, aceasta se confirmă prin certificatul de concediu medical depus la dosarul de fond, din care rezultă că acesta a beneficiat de respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006.
Faţă de cele mai sus arătate, Curtea, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., raportat la art. 366 C. proc. civ. şi art. 268 C. muncii, a admis acţiunea în anulare, si, drept consecinţa, a anulat sentinţa nr. 08 din 06 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. U.C.E.C.O.M. Bucureşti, a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006, emisă de A.T. Gorj.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 78 C. muncii, potrivit cărora „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere", Curtea a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării contestatorului în funcţia şi postul deţinute anterior emiterii deciziei pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006, şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006.
Soluţia reintegrării contestatorului până la data de 11 mai 2006, se justifică prin faptul că, acesta a fost pensionat pentru muncă depusă şi limită de vârstă, începând cu data de 11 mai 2006, cu dosarul nr. 149637, astfel cum rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
Împotriva sentinţei acestei instanţei de judecata au formulat în termen legal, cerere de recurs (1) intimata A.S. Gorj, la data de 9 martie 2009 şi (II) contestatorul B.V., la data de 9 martie 2009.
I) Prin cererea de recurs formulată de intimată au fost invocate următoarele critici de nelegalitate;
Conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, datorită faptului că, instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare invocate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii, în condiţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În fapt, Curtea de Apel a admis acţiunea în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva sentinţei arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 78 şi art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006.
Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., iar motivul invocat de B.V. prevăzut de art. 364 lit. i) nu putea să ducă la desfiinţarea hotărârii arbitrale, nefiind dovedit.
Pe de altă parte, sentinţa nr. 327 din 06 februarie 2009 a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, cât şi a probelor administrate în cauză, deoarece anularea pe fond a Deciziei A.T. GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006, în baza art. 264 şi art. 78 C. muncii, este nelegală, întrucât raporturile de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile Codului Muncii, reglementarea raporturilor de muncă între membrii cooperatori şi organizaţiile cooperatiste fiind reglementate prin statute şi acte normative specifice cooperaţiei meşteşugăreşti, aşa cum s-a constatat şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 72/2001.
Deşi în motivarea sentinţei civile atacate s-a reţinut că prin Decizia 06 din 26 aprilie 200 s-a dispus excluderea contestatorului B.V. pentru abaterile disciplinare, precum şi pentru desfiinţarea locului de muncă, totuşi, din lecturarea hotărârii, reiese faptul că nu s-a făcut distincţie între cele două cauze ce au determinat încetarea convenţiei individuale de muncă.
Desfiinţarea locului de muncă a fost o măsură luată de Consiliul Executiv în temeiul art. 12, alin (4), lit. c) din Statutul A.T. GORJ, aşa cum reiese din procesul verbal din 25 aprilie 2006, şi a fost determinată de alte cauze, iar nu de abaterile disciplinare ale d-lui B.V. pentru care s-a dispus doar sancţiunea disciplinară a excluderii.
In acest context, anularea Deciziei 06 din 26 aprilie 2006 este neîntemeiată, în condiţiile în care a fost analizată şi apreciată ca nelegală doar sancţiunea excluderii, nefacându-se nici o referire la desfiinţarea locului de muncă, aceasta din urmă nefiind o sancţiune disciplinară, ci o modalitate de încetare a convenţiei de muncă din iniţiativa organizaţiei cooperatiste, pentru motive care nu ţin de persoana membrului cooperator.
S-a mai susţinut că nu au fost analizate apărările formulate de recurenta şi nici înscrisurile depuse ca probe la dosarul cauzei, instanţa având în vedere doar criticile contestatorului B.V. fapt ce a dus la pronunţarea unei soluţii nelegale.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut greşit că A.T. GORJ nu mai exista ca persoană juridică la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, fiind reorganizată în A.S. GORJ, Decizia fiind lipsită de efecte juridice.
In realitate, la momentul emiterii deciziei nr. 06 din 26 aprilie 2006, recurenta a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei (Decizia 1 din 08 iunie 2006 a A.S. GORJ, titlu executoriu nr. 216 din 11 aprilie 2006, somaţie AFP nr. 28844 din 17 aprilie 2006, balanţe de verificare contabilă ale A.T. GORJ la data de 30 aprilie 2006) că, A.T. GORJ exista încă şi se afla în reorganizare în baza Legii 1/2005. Pe o parte din patrimoniul său se înfiinţase prin încheierea nr. 10 din 2 martie 2006 o nouă asociaţie A.S. GORJ, iar diferenţa de patrimoniu a rămas la vechea asociaţie A.T. GORJ care a continuat să existe, să-şi desfăşoare activitatea economică până la momentul dizolvării sale de drept, conform Legii 1/2005 şi preluării angajaţilor la A.S. GORJ. Acest fapt rezultă, fără nici un fel de tăgadă, şi din statele de plată aferente lunilor aprilie, mai 2006, iar contestatorul şi-a desfăşurat activitatea şi a fost retribuit numai la A.T. GORJ, acesta nefiind niciodată angajat la A.S. GORJ, deoarece abia la data de 08 iunie 2006, angajaţii fostei A.T. GORJ au fost preluaţi prin Decizia nr. 1 la noua asociaţie A.S. GORJ.
Prin urmare, la momentul emiterii Deciziei 06 din 26 aprilie 2006, A.T. GORJ încă exista ca persoană juridică, iar desfiinţarea unuia din cele două posturi de consilier juridic s-a dispus în conformitate cu hotărârea luată de Consiliului Executiv care, în temeiul art. 12, alin. (4), lit. c) din Statut, avea competenţa să stabilească numărul de personal din asociaţie (aşa cum reiese din procesul verbal de şedinţă din 25 aprilie 2006), această măsură fiind determinată de faptul că A.T. GORJ trecea printr-o perioadă dificilă de reorganizare, se confrunta cu dificultăţi economice, fapt dovedit prin înscrisurile depuse la dosar (balanţe contabile şi procese verbale de sechestru), iar contestatorul care beneficia de o pensie militară împlinise deja stagiul de cotizare şi vârsta pentru a beneficia şi de o pensie civilă, iar în aceste condiţii convenţia sa de muncă încetase de drept la momentul emiterii deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperaţia meşteşugărească, contestatorul făcând imediat după concediere cerere de pensionare fiind pensionat începând cu 11 mai 2006.
Excluderea contestatorului a fost o sancţiune disciplinară, distinctă de desfiinţarea locului de muncă, care s-a dispus deoarece în urma unui control realizat la A.T. GORJ de Comisia de Revizie şi întocmirii Notei de constatare s-a constatat că dl. B. este răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor privind înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul asociaţiei.
La data de 25 aprilie 2006 când Consiliul Executiv a hotărât desfiinţarea unui post de consilier juridic, dl. B.V. nu se afla în concediu medical, dumnealui fiind prezent la serviciu chiar şi pe data de 26 aprilie 2006, aşa cum a recunoscut, iar certificatul medical a fost prezentat la unitate după ce a primit Decizia de concediere. În plus, potrivit art. 43 din Hotărârea 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperaţia meşteşugărească, încetarea convenţiei individuale de muncă în condiţiile în care unitatea se afla în reorganizare putea fi dispusă chiar şi pe durata incapacităţii temporare de muncă.
II) Prin cererea de recurs formulată de contestatorul B.V. au fost invocate următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanţa in mod greşit a soluţionat capătul de cerere al contestaţiei referitor la repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii, dispunându-se reintegrarea sa în funcţia şi postul deţinute anterior, precum şi acordarea despăgubirilor numai pentru perioada 26 aprilie 2006, până la 11 mai 2006.
Instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că, încetarea raporturilor de muncă prin excluderea din societate, a fost consecinţa directă a unei decizii nelegale şi că pensionarea a fost cauzată de această situaţie, producându-se pe fondul inexistentei unor raporturi de muncă între angajator si angajat, fiind deci o măsură forţată, determinată şi de nevoia asigurării unui trai decent.
Instanţa trebuia să aibă în vedere şi faptul că, în asemenea împrejurări, contestatorul a fost lipsit de realizarea unor venituri suplimentare, egale cu diferenţa dintre salariu şi pensia obţinută, astfel că întinderea şi cuantumul despăgubirilor au fost apreciate greşit de către instanţă.
Instanţa trebuia să aibă în vedere că Decizia de concediere s-a întemeiat, în fapt şi în drept, pe motive care ţin exclusiv de persoana angajatorului, invocând numai abateri disciplinare ca temei pentru încetarea raportului de muncă.
Numai ulterior, şi aceasta la un interval mare de timp de la declanşarea conflictului de muncă, angajatorul a invocat în faţa instanţei si motive de pensionare, împrejurare care contravine flagrant prevederilor imperative cuprinse în art. 77 C. muncii, în care se arată că: „În caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în Decizia de concediere".
Instanţa ar fi trebuit să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul reintegrării efective în funcţia şi postul deţinute anterior emiterii deciziei de concediere şi obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariile indexate şi actualizate şi cu celelalte drepturi care s-ar fi cuvenit şi pensia stabilită pe perioada cuprinsă între data concedierii (26 aprilie 2006), până la data reintegrării efective.
O reintegrare de maniera celei dispusă de către instanţă (numai pentru perioada 26 aprilie 2006 şi 11 mai 2006) ar fi pur formală şi nerealizabilă, constituind în mod evident o ficţiune, în timp ce o reintegrare efectivă, cu acordarea despăgubirilor stabilite în varianta noastră, ar fi în spiritul legii, adevărului şi dreptăţii.
Recursurile declarate în cauza de intimată şi contestator sunt nefondate şi, drept consecinţă, vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează:
(I) In ceea ce priveşte recursul formulat de intimata A.S. Gorj, la data de 9 martie 2009, acesta va fi respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in legatură cu sancţiunea disciplinara dispusa, dar si cu modalitatea concreta de repunere a partii in situatia anterioara, nu pot fi primite fata de conţinutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de instanţa anterioara.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea în anulare formulată de contestatorul B.V. împotriva sentinţei arbitrale nr. 08 din 6 decembrie 2007, iar, pe fond, în temeiul dispoziţiilor art. 78 şi art. 268 C. muncii, a anulat Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 dată de A.T. GORJ, respectiv a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară pentru perioada 26 aprilie 2006-11 mai 2006.
Dispoziţiile de drept comun în materie de arbitraj prescriu că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., in privinţa cauzei pendinte, instanţa apreciind in mod judicios că motivele invocate de contestatorul B.V. pot fi susţinute şi valorificate din perspectiva ipotezei prevăzute de art. 364 lit. i).
In fapt, prin Decizia nr. 06 din 26 aprilie 2006 (fila 6, dosar prima instanţa), emisă de A.T. Gorj, s-a dispus excluderea contestatorului, avându-se în vedere abaterile grave disciplinare săvârşite de către acesta, respectiv desfiinţarea locului de muncă al contestatorului, începând cu data de 26 aprilie 2006.
Prima instanta investita in cauza a retinut corect, un prim motiv de nelegalitate in privinţa statutului juridic al intimatei la data luării măsurii concedierii - fosta A.T. Gorj s-a reorganizat potrivit dispoziţiilor art. 120 din Legea nr. 1/2005, în A.T. A.S. Gorj, prin asocierea fostelor C.M. Gorj, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10 din 2 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu. Consecinţa firească pentru o astfel de situaţie este constatarea ca A.T. Gorj nu mai avea posibilitatea legala de a dispune măsura excluderii din societate a contestatorului, din moment ce la data emiterii deciziei atacate - 26 aprilie 2006, această entitate nu mai fiinţa, Decizia contestată fiind astfel lipsită de eficienţă juridică.
Situaţia juridica a persoanei juridice A.T. Gorj la data emiterii deciziei atacate rezulta, cu totală evidenţă, si din alte inscrisuri administrate in cauza, care vin să completeze si sa recunoasca efectele depline ale încheierii nr. 10 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Tg.Jiu. In acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei in susţinerea ideii reorganizării efective a fostei persoane juridice – emitenta deciziei de sanctionare, următoarele înscrisuri; adresa nr. 13957 din 13 martie 2006 emisa de A.N.C.M. - U.C.E.C.O.M.; adresa nr. 1 din 07 aprilie 2006 emisa de A.S. Gorj; sentinţa civila nr. 504 din 07 noiembrie 2006 a Tribunalului Gorj; Decizia civila nr. 231 din 16 octombrie 2007 a Curtii de Apel Craiova; întâmpinarea A.S. Gorj, depusa in dosarul nr. 1413/54/2007, cu termen de judecata 10 aprilie 2008, in cuprinsul careia se invoca in mod expres încheierea nr. 10 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Tg. Jiu, cu precizarea suplimentara ca fosta A.T. Gorj a fost radiata din registrul comertului.
Pe de altă parte, s-a reţinut in mod corect din conţinutul explicit al deciziei atacate – relevante in acest sens fiind si dispoziţiile legale care insotesc sumarele considerente ale deciziei de sancţionare - faptul că, contestatorului, i-au fost atribuite „abateri grave disciplinare", fără nici o alta precizare si detaliere, acesta fiind de altfel temeiul principal si determinant al excluderii sale din societate.
Din conţinutul întâmpinării depuse la dosarul cauzei la fila 42, coroborat cu consemnările explicite din procesul verbal din 25 aprilie 2006, rezulta ca reorganizarea biroului juridic a fost legata direct de pretinsele abateri disciplinare săvârşite de contestator, propunerea preşedintelui fiind, pentru acest motiv, in sensul excluderii acestuia din organigrama persoanei juridice A.T. Gorj.
Data fiind aceasta situaţie de fapt relevata de înscrisurile existente la dosarul cauzei si necontestate sub aspectul autenticitatii lor, prima instanţa a reţinut in mod pertinent ca necesitatea descrierii în concret a faptei/faptelor pentru care a fost sancţionat contestatorul, se impune pentru a se putea aprecia, în concret, asupra legalităţii măsurii de sancţionare, apreciere ce nu se poate realiza în absenta elementelor de circumstanţiere a faptei ce a fost apreciată de angajator ca fiind de natură să atragă măsura excluderii.
In acest context probator care evidenţiază atitudinea angajatorului faţă de contestator, dar si succesiunea masurilor propuse şi întreprinse de angajator fata de acesta, la care se adaugă temeiurile juridice inserate în cuprinsul deciziei de sancţionare, nu se poate reţine susţinerea intimatei relativa la cuvenita distincţie ce ar fi trebuit făcuta intre cele două cauze ce au determinat încetarea convenţiei individuale de muncă. Desfiinţarea locului de muncă nu poate fi privita si analizata ca o măsură distincta asumata de Consiliul Executiv, determinată de alte cauze decât cele legate de pretinsele abateri disciplinare ale contestatorului, întrucât distincţia ar fi strict formala si nesusţinută probator.
Din perspectiva temeiului juridic care s-ar preta măsurii dispuse prin Decizia de sancţionare, s-a reţinut corect că, potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură cu excepţia celei prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Indicarea în Decizia de sancţionare si a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariatul învinuit, se impunea, in egala masura, întrucât numai în acest fel se asigură, în mod real şi efectiv, dreptul acestuia la apărare.
Un alt motiv de neregularitate procedurala a fost identificat corect de instanţă şi se referă la faptul că, Decizia contestată a fost emisă în perioada 26-30 aprilie 2006, când acesta se afla în concediu medical, sustinerea confirmandu-se prin certificatul de concediu medical depus la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta a beneficiat de respectivul concediu în perioada 26 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006.
Critica conform căreia sentinţa de primă instanţă a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, întrucât anularea pe fond a Deciziei A.T. GORJ nr. 06 din 26 aprilie 2006 s-a bazat pe dispoziţiile art. 264 şi art. 78 C. muncii, in condiţiile in care raporturile de muncă de tip cooperatist nu se întemeiază pe încheierea unui contract individual de muncă, nefiindu-le aplicabile, prin urmare, dispoziţiile Codului muncii - reglementarea raporturilor de muncă între membrii cooperatori şi organizaţiile cooperatiste fiind reglementate prin statute şi acte normative specifice cooperaţiei meşteşugăreşti, aşa cum s-a constatat şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 72/2001 – nu poate fi primită faţă de evidenţa temeiului de drept invocat, art. 147 din Hotărârea nr. 04/2003, alături de dispoziţiile de drept comun ale Codului muncii, ultimele in conformitate cu dispoziţiile exprese ale art. 165 din Hotararea privind raporturile de munca in cooperatia mestesugareasca.
II) In ceea ce priveşte recursul formulat de contestatorul B.V., acesta va fi respins, întrucât criticile de nelegalitate invocate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., in legătura cu repunerea sa in situaţia anterioara, nu pot fi primite, fata de conţinutul înscrisurilor administrate in cauza, apreciate in mod corespunzător de prima instanţa.
Asadar, in ceea ce priveşte chestiunea repunerii părţii in situaţia anterioara, prima instanţa a reţinut corect ca, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal, instanţa va trebui să dispună anularea ei, reintegrarea contestatorului în funcţia şi postul deţinute anterior emiterii deciziei, cu obligaţia corelativa pentru intimata de a suporta plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul din cauza de faţă, de la data concedierii (26 aprilie 2006), până la data de 11 mai 2006.
Instanţa, în temeiul înscrisurilor administrate în cauză, a apreciat în mod corect soluţia reintegrării contestatorului până la data de 11 mai 2006, întrucât acesta a fost pensionat pentru muncă depusă şi limită de vârstă, începând cu aceasta data, astfel cum rezultă din adresa nr. 426/21348 din 11 iunie 2006 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
In lipsa unor probe pertinente si concludente in cauză, nu se poate reţine opinia contestatorului conform căreia pensionarea ar fi fost determinată doar de deteriorarea raporturilor de muncă dintre angajator si angajat, in condiţiile in care circumstanţele concrete ale cauzei pendinte au relevat împlinirea condiţiilor prescrise de dispoziţiilor art. 39, lit. d) din Hotărârea nr. 4/2003 privind raporturile de muncă în cooperaţia meşteşugărească – condiţia varstei si condiţia stagiului de cotizare pentru pensionare.
Nu se poate retine ca element relevant pentru cauza, susţinerea conform careia doar după o perioada relativ mare de timp de la data declanşării conflictului de muncă, angajatorul ar fi invocat în faţa instanţei si alte motive - cele relative la pensionare, pentru sustinerea deciziei de sanctionare, împrejurare ce ar contraveni flagrant prevederilor art. 77 C. muncii - „in caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt si de drept decât cele precizate în Decizia de concediere" - întrucât situaţia pensionării contestatorului este relevantă doar sub aspectul cererii subsidiare, repunerea părţii în situaţia anterioară, respectiv stabilirii modalităţii concrete de compensare a prejudiciului produs in patrimoniul acestuia, urmare a măsurii nelegale de sancţionare.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.V.B. şi de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinţei nr. 327 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B.V.B. şi de pârâtul A.S. Gorj împotriva sentinţei nr. 327 din 6 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 407/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
