ICCJ. Decizia nr. 407/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 407/2010
Dosar nr. 822/44/2008
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalul Galaţi sub nr. 1695/C/2004, contestatorul B.C. a contestat dispoziţia nr. 884 din 6 octombrie 2004 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, prin care a solicitat restituirea în natură a terenurilor expropriate în suprafaţă de 4400 mp, fiind nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prin echivalent stabilite.
În cauză, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului, numita B.M.R., cu motivarea că împreună cu acesta este moştenitoarea fostului proprietar al imobilului in litigiu.
Prin sentinţa civila nr. 68 din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, s-au admis acţiunea şi cererea de intervenţie, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 884/SR din 06 octombrie 2004 emisă de pârâta Primăria Municipiului Galaţi, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului şi intervenientei suprafaţa de teren de 4995,53 mp, situată în municipiul Galaţi, identificată în schiţa anexă la suplimentul de expertiză întocmit de expert N.V. (S.1+S.2+S.3+S4+S.5B = S.5B filele 124-129), care face parte integrantă din hotărârea pronunţata, s-a constatat că valoarea echivalentă a părţii din imobil (teren în suprafaţă de 4151,12 mp) ce nu poate fi restituită în natură, este de 17.878.179,763 lei (vechi), iar valoarea construcţiei - casă de locuit, expropriată şi demolată de stat, este de 443.614.000 lei (vechi), conform rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a fost obligată pârâta să comunice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor documentaţia privind partea din imobil (teren în suprafaţă de 4151,12 mp) şi construcţia (casă de locuit, expropriată şi demolată) în vederea emiterii deciziei pentru acordarea de titluri de despăgubire în condiţiile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII).
În motivarea sentinţei primei instanţe, s-au reţinut următoarele considerente de fapt si de drept:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1695/2004, reclamantul B.C. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galaţi, contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 884 din 06 octombrie 2004, invocând drept motive de nelegalitate şi netemeinicie următoarele; prin dispoziţia susmenţionată a fost stabilită valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură, situat în municipiul Galaţi, la suma de 2.838.947.248 lei, pârâta stabilind in mod eronat ca imobilul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură.
Imobilul a fost proprietatea defunctului B.T. (autorul reclamantului), conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1284-401 din 20 mai 1957, fiind preluat de stat în baza Decretelor de expropriere nr. 55 din 07 noiembrie 1979, nr. 446 din 02 octombrie 1970 şi nr. 986 din 20 mai 1960; imobilul expropriat a fost compus din suprafaţa de 5376 mp (teren şi casă de locuit); după expropriere, casa de locuit a fost demolată de către stat, iar terenul a fost doar parţial afectat de lucrările de sistematizare şi astfel, în prezent, este posibilă restituirea în natură a suprafeţei de aproximativ 4400 mp. La stabilirea valorii echivalente pentru imobilul expropriat nu s-a luat în calcul şi valoarea construcţiei expropriate demolate de către stat.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, că imobilul a fost expropriat, la data deposedării proprietarului, imobilul fiind evaluat la suma de 2831 lei.
S-a mai arătat că, întrucât imobilul este afectat de lucrări de sistematizare, acesta nu poate fi restituit în natură, fiind incidente în cauză prevederile art. 2 lit. g) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
S-a concluzionat că, restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare folosite în procesul de privatizare sau în acţiuni tranzacţionale pe piaţa de capital, conform art. 9 din Lege, iar în baza raportului intern de evaluare nr. 831 din 01 aprilie 2004 s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii în limita sumei de 2.838.947.248 lei.
Prin aceeaşi întâmpinare, pârâta a solicitat introducerea în cauză şi a D.G.F.P. Galaţi. La termenul de judecată din 10 februarie 2005, instanţa a admis această cerere şi a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a D.G.F.P. Galaţi.
La data de 10 octombrie 2005, în temeiul dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului, intervenienta B.M.R. prin care a solicitat admiterea contestaţiei.
S-a motivat in sensul că, imobilul a cărui restituire se solicită de către reclamant a aparţinut defuncţilor părinţi ai acestora (B.T. şi B.E.), intervenienta şi reclamantul fiind moştenitorii lor în calitate de descendenţi, conform certificatelor de moştenitori nr. 348 din 18 februarie 1963 şi nr. 196 din 29 noiembrie 2000, având fiecare o cotă de câte ½ asupra masei succesorale.
Deşi prin dispoziţia nr. 884 din 06 octombrie 2004 emisă de Primăria municipiului Galaţi, s-a arătat că imobilul revendicat nu poate fi restituit în natură, întrucât a fost afectat de lucrările de sistematizare în vederea cărora a fost expropriat, din raportul de expertiză şi suplimentul acestui raport, întocmite de ing. N.V., a rezultat că suprafaţa de teren ce poate fi restituită în natură este de 4995,53 mp, aceasta nefiind afectată de lucrările de sistematizare.
Pârâta Primăria municipiului Galaţi a precizat, faţă de constatările expertului că, o parte din suprafaţa de teren identificată S 3, S 4, S 5 şi S 5B ar aparţine SC T. SA Galaţi, iar o parte ar aparţine domeniului public, însă nu a depus acte doveditoare în acest sens.
Pe de altă parte, SC T. SA Galaţi a comunicat reclamantului că nu are calitatea de proprietară asupra terenului aflat în litigiu, întrucât nu deţine nici un titlu de proprietate.
În atare situaţie, s-a constatat că, în mod corect s-a reţinut de către expert faptul ca o parte din suprafaţa de teren, respectiv 4995,53 mp, poate fi restituită în natură.
Cu privire la suprafaţa de teren ce nu se poate restitui în natură (5.235,12 mp - 1084 mp care face obiectul altui dosar, nr. 1696/2004), instanţa a reţinut preţul stabilit de expert în acest din urmă dosar.
Cu privire la valoarea construcţiei expropriate s-au avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză.
În cauză, s-a făcut, totodată, aplicarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, dispunându-se comunicarea către Comisia Centrală a documentaţiei cu privire la partea de imobil ce nu s-a putut restitui în natură (4.151,12 mp teren şi construcţia - casă de locuit expropriate).
Prin Decizia nr. 355 A din 16 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, apelurile formulate în cauză de către contestator, intervenienta şi pârâta Primăria Municipiului Galaţi au fost respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente de fapt si de drept:
Nu se pot înlătura din suprafaţa de teren dispusă a fi restituită în natură, cele două suprafeţe precizate în motivele de apel, întrucât s-ar face apelanţilor o situaţie mai grea în propria cale de atac.
În situaţia în care aceştia deţin deja titluri de proprietate pentru cele două suprafeţe de teren identificate de expert cu S.1 = 946,82 mp şi S.5B = 1154,49 mp, în faza de executare se pot prezenta documentele respective pentru clarificarea situaţiei pretinse.
În legătură cu suprafaţa identificată în suplimentul la raportul de expertiză cu S.6 (4802,12 mp conform schiţei de la fila 128), aceasta nu a fost solicitată la instanţa de fond, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţa din 12 ianuarie 2006.
Chiar apelanţii în cuprinsul motivelor de apel au precizat că solicită a fi completată suprafaţa pentru care s-a dispus restituirea în natură, şi cu cei 4802,12 mp.
Potrivit dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Ca atare, această cerere nouă făcută în apel de reclamant şi intervenientă nu poate fi acceptată faţă de dispoziţiile legale menţionate anterior.
Prin Decizia civilă nr. 6158 din 28 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de reclamantul B.C. şi intervenienta B.M.R., s-a casat Decizia şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de aceste părţi, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar.
Pentru a decide astfel, instanţa suprema a reţinut următoarele considerente de fapt si de drept:
În cauză s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., în aprecierea caracterului de cerere nouă formulată în apel, pentru cererea prin care s-a solicitat restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 4802,12 mp - identificat sub S.6 în raportul de expertiză.
În acţiune, s-a indicat cu aproximaţie suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură, iar identificarea şi individualizarea acesteia pe loturi care pot fi restituite în natură s-a făcut de către expert în timpul procesului.
Chiar dacă iniţial s-ar fi solicitat restituirea prin echivalent, iar, ulterior, s-ar fi solicitat restituirea în natură, acest lucru nu poate fi calificat, în nici un caz, ca o cerere nouă, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 impun cu prevalentă restituirea în natură, iar în prezent, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor instituită prin Legea nr. 247/2005 analizează, pentru cazurile în care s-a dispus restituirea prin echivalent, dacă nu este posibilă restituirea în natură [art. 16 alin. (4) cap. V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005].
Chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Primăriei Municipiului Galaţi în anul 2004, este determinată, pe de o parte, de neclaritatea legii care se referă că unitatea administrativ-teritorială ca unitatea deţinătoare, căreia i se adresează notificarea (art. 2 din Legea nr. 10/2001 nerepublicată) şi la primar ca emitent al dispoziţiei [art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege], iar, pe de altă parte, şi de actul contestat care are antetul Primăriei Municipiului Galaţi, şi este semnată de Primar.
Prin criticile formulate, recurentul Municipiul Galaţi, prin Primar, a invocat prevederile Legii nr. 247/2005, arătând că dispoziţia contestată a fost emisă în anul 2004, iar Legea nr. 247 a intrat în vigoare în luna iulie 2005.
Din reglementarea cuprinsă în art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005 rezultă că legiuitorul a făcut distincţie între notificările soluţionate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, iar prin notificări soluţionate nu pot fi înţelese decât acele notificări pentru care s-au emis decizii/dispoziţii prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent necontestate în instanţă în termenul prevăzut de art. 26 (fost art. 24) din Legea nr. 10/2001.
De aceea, deciziile/dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi (cum este cea în cauză), ca urmare a atacării lor cu contestaţie, nu pot fi trimise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rămânând supuse controlului judecătoresc, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
Prin Decizia civilă nr. 163/A din 15 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamantul B.C. şi de intervenienta B.M.R., împotriva sentinţei civile nr. 68 din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, pe care a schimbat-o în parte şi, în consecinţă, a dispus eliminarea menţiunilor privind restituirea în natură a suprafeţelor S.l şi S.5B, a fost obligată pârâta să restituie, reclamantului şi intervenientei, suprafaţa de 2894,22 mp., în loc de 4995,53 mp (S.2+S.3+S.4+S.5A), au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, s-au avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept.
Din motivele de apel şi din concluziile scrise depuse la dosar, rezultă că apelanţii B.C. şi B.M.R. au solicitat să li se restituie în natură suprafaţa totală de 7895,23 mp teren şi să primească despăgubiri pentru suprafaţa de 434,11 mp teren ce nu ar putea fi restituit (f.40-41, dosar apel 2278/44/2006). Au mai precizat că suprafeţele S.l = 946,82 mp şi S.5B = 1154,49 mp nu au fost expropriate, ci sunt stăpânite şi în prezent de contestatori, pentru acestea deţinând deja titluri de proprietate, ceea ce înseamnă ca in mod greşit au fost incluse în hotărârea primei instanţe (f.20 dosar apel).
În concluzie, s-a reţinut ca aceştia au solicitat să le fie restituite în natură, suprafeţele S.2+S.3+S.4+S.5A+S.6, ultima dintre ele în compensare, respectiv să primească despăgubiri pentru suprafaţa de 434,11 mp teren.
Pentru lămurirea pe deplin a situaţiei oarecum atipice din speţa de fată, s-a considerat a fi necesară o scurtă prezentare a situaţiei de fapt a dosarului, după cum urmează;
Prin notificarea din 13 august 2001, adresată iniţial Prefecturii Galaţi, contestatorul B.T.C. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru suprafaţa totală de 5.376,40 mp, ce a fost expropriată prin trei decrete de expropriere: Decretul 986 din 23 octombrie 1968 - 1350 mp, Decretul 446/1970-2768 mp şi Decretul de expropriere nr. 55/1979 -1.258,40 mp. Prin acest ultim decret a fost preluată şi demolată şi casa de locuit pentru care contestatorul a solicitat despăgubiri (f.3-5 dosar fond).
Prin dispoziţia 884 SR din 06 octombrie 2004, Primăria Galaţi a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 5376,00 mp solicitată prin notificare (f.11, 12, 13).
Prin contestaţia formulată împotriva acestei dispoziţii, B.C. a solicitat ca, din suprafaţa totala de 5376 mp teren, suprafaţa de aproximativ 4400 mp e afectată de detalii de sistematizare.
La momentul la care s-a întocmit expertiza, expertul nu a ţinut seama doar de suprafaţa ce a făcut obiectul notificării şi contestaţiei, ci a identificat întreaga suprafaţă de teren pe care autorii contestatorilor au dobândit-o în proprietate, prin actul de vânzare-cumpărare din 20 mai 1957, adică 10.000 mp.
Prin sentinţa civilă apelată, instanţa a obligat pârâta să restituie reclamantului şi intervenientei, suprafaţa de 4995,53 mp, în natură, şi a constatat valoarea echivalentă a părţii ce nu poate fi restituită în natură, de 4.151,12 mp. Prin urmare, instanţa s-a pronunţat asupra unei suprafeţe de teren de 9.146,65 mp teren care i s-ar cuveni reclamantului şi intervenientei, constatând totodată că diferenţa de 1084 mp, ce a aparţinut aceloraşi autori, face obiectul altui dosar (1696/2004).
S-a reţinut ca element important pentru rejudecarea dispusa, ca obiectul investirii îl constituie doar apelul declarat de contestator si intervenientă.
În concluzie, instanţa a considerat ca trebuie să respecte principiul neagravării situaţiei contestatorilor în propria cale de atac şi să se limiteze la cele solicitate de apelanţi prin motivele invocate.
Aceştia au solicitat, să nu se mai dispună restituirea suprafeţelor S1 = 946,8 mp şi S.5B = 1154,49 mp, întrucât au titlu de proprietate deja constituit asupra lor, să li se acorde în compensare suprafaţa notată cu S.6=4801,01 mp, şi să primească despăgubiri doar pentru suprafaţa de 434,11 mp.
Analizând raportul de expertiză instrumentat în cauză, instanţa a reţinut că şi expertul topometric N.V. a semnalat faptul că suprafeţele S1 şi S.5B nu au făcut obiectul exproprierii (f.85).
În aceste condiţii, din vechiul amplasament al imobilului urmează să se dispună restituirea în natură, doar a suprafeţelor S.2+S.3+S.4+S.5.A, aşa cum acestea apar în raportul de expertiză întocmit de expert N.V.(f.87- dosar fond) în suprafaţă totală de 2894,22 mp.
S-a reţinut că, pentru celelalte două suprafeţe, S.1 şi S.5.B ce au aparţinut autorilor, contestatorii deţin deja acte de proprietate.
Prin excluderea celor două suprafeţe nu se produce o agravare a situaţiei apelanţilor in propria cale de atac.
Apelanţii au mai solicitat să li se acorde în compensare suprafaţa de 4801,01 mp, respectiv despăgubiri pentru suprafaţa de 434,11 mp.
S-a reţinut ca, măsura reparatorie nu ar putea viza întreaga suprafaţă de 4801,01+434,11 mp ci doar suprafaţa de 4151,12 mp, despre care instanţa de fond a considerat că li se cuvine, şi nu se poate restitui în natură. Faptul că suprafeţele S.1 şi S.5B nu vor mai fi menţionate în hotărâre, nu-i afectează pe apelanţi pentru că deja le deţin în baza altui titlu de proprietate. Dar această excludere în nici un caz nu poate determina majorarea suprafeţei acordate în compensare, data fiind suprafaţa totală de teren pe care autorul apelanţilor a dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare.
S-a avut in vedere si faptul ca, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca entitatea învestită să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare, în echivalent orice bunuri sau servicii pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Din conţinutul dispoziţiei legale susmenţionate rezultă că măsura compensării presupune întrunirea unui acord între unitatea deţinătoare şi persoana îndreptăţită.
În speţă, unitatea deţinătoare nu şi-a exprimat acest acord, iar refuzul de a-şi da consimţământul nu este abuziv, ci argumentat de faptul că SC T. SA Galaţi, transportatorul public local de călători are o secţie de lucru pe acel amplasament, iar prin acordarea în compensare a suprafeţei reclamate s-ar îngrădi accesul la staţia de spălare, la staţia ITP, nu ar mai exista pista de parcare, activitatea din autobaza 4 fiind astfel paralizată.
De altfel, s-a reţinut şi părerea expertului, conform căreia suprafaţa ar putea fi acordată în compensare dacă SC T. ar renunţa la construcţia „spălătorie auto" din partea de S-V a curţii (f. 127 fond).
Împotriva decizii instanţei de apel au formulat recurs, la data de 9 iunie 2009, B.C. şi B.M.R., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Este adevărat ca, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, entitatea deţinătoare trebuie să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare, în echivalent orice bunuri sau servicii pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Numai că, în măsura în care entitatea deţinătoare nu îşi exprimă acest acord, instanţa de judecată este cea care trebuie să analizeze motivele pentru care părţile nu ajung la nicio înţelegere privind restituirea în natură şi, în ultimă instanţă, să dispună restituirea, chiar şi în lipsa acordului entităţii deţinătoare, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 10/2001 impun cu prevalenţă restituirea în natură.
În acelaşi timp, unitatea deţinătoare a dat dovadă de rea credinţă şi şi-a manifestat abuziv refuzul de a-şi da acordul pentru restituirea suprafeţei S.6, în condiţiile în care această suprafaţă de teren este liberă şi neafectată de detalii de sistematizare, iar cea mai mare parte a terenului secţiei de lucru a S.C. T. S.A, la care instanţa de apel face referire în cuprinsul motivării, a făcut obiectul retrocedării, prin hotărâri definitive si irevocabile (pronunţate de aceeaşi curte), unor terţe persoane.
Mai mult decât atât, s-a susţinu că această secţie este aproape complet dezafectată, iar suprafaţa S.6 se învecinează cu terenul ce a fost retrocedat altor persoane îndreptăţite, în aceeaşi curte şi nu are nicio legătură cu staţia de spălare sau staţia ITP, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel.
Pe de alta parte, includerea în suprafaţa totala ce poate fi retrocedată şi a lotului S 6 este varianta cea mai buna din punct de vedere economic, deoarece în această situaţie suprafaţa ce se va compensa valoric se reduce la 434,11 mp, în valoare de 706.852.631 ROL, conform aceleiaşi expertize.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Faţă de conţinutul concret al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate in calea extraordinara de atac a recursului sa fie precedata de consideraţii preliminare privind cauza recursului, după cum urmează;
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanţial).
Scopul acestei cai de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susţinere care releva pretinse erori ale instanţei de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecinţe in planul configurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizata prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit, la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
În faţa unei instanţe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, şi aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicţie, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs.
Recurenţii si-au manifestat interesul pentru una din masurile reparatorii prin echivalent, respectiv compensarea cu un alt bun oferit in echivalent de către entitatea investita cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanelor îndreptăţite - in concret, primirea în compensare a suprafeţei de 4801,01 mp, suprafaţa notata cu S.6 in raportul de expertiza.
Intr-adevăr, de principiu, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, legea permite ca entitatea învestită cu soluţionarea notificării să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită.
Din conţinutul dispoziţiei legale susmenţionate rezultă că măsura compensării presupune, aşa cum in mod corect a reţinut instanţa de apel, întrunirea unui acord între unitatea deţinătoare şi persoana îndreptăţită, acord ce poate fi supus cenzurii instanţei de judecata pentru situaţii de dovedita si evidenta rea-credinţa, sub toate formele acesteia, din partea unei sau alteia din părţi.
Unitatea deţinătoare nu a oferit contestatorilor si aceasta posibilitate de a asigura repunerea părţilor in situaţia anterioara, motivaţia fiind legata de faptul că SC T. SA Galaţi, transportatorul public local de călători, are o secţie de lucru pe amplasamentul vizat de recurenţi, făcându-se, de asemenea, precizarea explicita ca, prin acordarea în compensare a suprafeţei reclamate, s-ar îngrădi accesul la staţia de spălare, la staţia ITP, si nu ar mai exista pista de parcare, ceea ce ar însemna paralizarea activităţii din autobaza 4.
Instanţa de apel, in analiza pe care ea însăşi a făcut-o cu privire la situaţia de fapt a litigiului pendinte, a reţinut, alături de înscrisurile administrate şi părerea expertului, conform căreia suprafaţa ar putea fi acordată în compensare numai dacă SC T. ar renunţa la construcţia „spălătorie auto" din partea de S-V a curţii, concluzia acesteia fiind in sensul ca refuzul unităţii deţinătoare in sensul legii nu este abuziv, ci argumentat, justificat de considerente pertinente, de fapt si de drept, cauzei pendinte.
Instanţa de recurs nu poate retine, in contextul probatoriu administrat si apreciat de instanţele fondului, singurele abilitate sa stabilească pe deplin situaţia de fapt a pricinii deduse judecaţii, nici un aspect de nelegalizate in aplicarea si interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare, texte de lege invocate in mod expres de recurenţi in recurs.
Împrejurarea ca dispoziţiile art. 1 si art. 7 din Legea nr. 10/2001 impun cu prevalenţă restituirea în natură a imobilelor preluate in mod abuziv de stat, nu are nici o relevanta in contextul criticilor formulate, întrucât situaţia de fapt stabilita in cauza si pretenţia concreta a recurenţilor in aceasta etapa procesuala nu vizează sub nici un aspect restituirea in natura, ci restituirea prin una din masurile reparatorii prin echivalent prescrise de legea speciala, anume compensarea cu alte bunuri.
Pentru considerentele ce preced, conform dispoziţiilor art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. şi intervenienta B.M.R. împotriva deciziei nr. 163/A din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C. şi intervenienta B.M.T. împotriva deciziei nr. 163/A din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4043/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
