ICCJ. Decizia nr. 4084/2010. Civil. LEGEA 10 / 2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4084/2010
Dosar nr. 8931/1/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 223 din 4 iunie 2002, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţii J.N. şi J.E. în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul solicitat prin notificare nu a fost niciodată proprietatea autorului reclamanţilor, Juravle Dumitru.
Prin Decizia nr. 9 din 5 martie 2003, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat Decizia nr. 14 din 7 februarie 2002 a primarului comunei Dorneşti.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat prin notificare acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Faţă de natura măsurilor reparatorii solicitate, Primarul comunei Dorneşti nu putea soluţiona pe fond notificarea, rolul său fiind limitat, conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, la investirea prefecturii şi efectuarea unei oferte de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Dorneşti.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., recurenta a arătat că reclamanţii nu au dovedit că sunt persoane îndreptăţite să beneficieze de măsuri reparatorii.
Primăria se poate pronunţa cu privire la mijloacele băneşti pretinse prin notificare, iar pentru clarificarea situaţiei de fapt sub toate aspectele trebuia introdusă în cauză D.F.P. Suceava.
Recursul este perimat, pentru următoarele considerente:
La data de 2 noiembrie 2005, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, având în vedere că moştenitorii defunctului J.V. nu au formulat cerere de continuare a procesului.
La data de 23 aprilie 2010, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.
În cauza de faţă, judecata recursului a fost suspendată, aşa cum s-a arătat, la data de 9 iunie 2005.
Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an, timp în care nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării recursului după ce s-a dispus suspendarea şi observând şi faptul că nu a operat nici unul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de Primăria comunei Dorneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Dorneşti împotriva Deciziei nr. 9 din 5 martie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4083/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4086/2010. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
---|