ICCJ. Decizia nr. 4088/2010. Civil. Legea nr.10 / 2001 încheiere respingere excepţie neconstituţionalitate. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4088/2010

Dosar nr. 35748/1/2004

Şedinţa publică din 30 iunie 2010

Asupra recursului civil de faţă,

Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 125 din 17 martie 2004, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată de reclamantul E.R.N. în contradictoriu cu pârâtele D.S. Bacău şi R.N.P.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul este ocupat de vegetaţie forestieră.

Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, a declarat apel reclamantul.

La data de 22 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, constatând că textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă nu are legătură cu cauza.

Împotriva încheierii din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău a declarat recurs reclamantul.

Recursul este perimat, pentru următoarele considerente:

La data de 18 mai 2005, conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, deoarece nici o parte nu s-a prezentat la termenul sorocit.

La data de 21 ianuarie 2010, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.

Faţă de această situaţie, înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.

În cauza de faţă, judecata recursului a fost suspendată, aşa cum s-a arătat, la data de 18 mai 2005, iar recurentul nu a dovedit nici o împrejurare de natură a duce la concluzia că lăsarea în nelucrare a cauzei nu îi este imputabilă.

Deoarece procesul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina recurentei, care nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării recursului după ce s-a dispus suspendarea şi observând şi faptul că nu a operat nici unul dintre motivele de întrerupere a perimării, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamantul E.R.N. şi continuat de moştenitorii E.J. şi E.D.M. împotriva încheierii din 22 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. 2371/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4088/2010. Civil. Legea nr.10 / 2001 încheiere respingere excepţie neconstituţionalitate. Recurs