ICCJ. Decizia nr. 408/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 408/2010
Dosar nr. 877/57/2008
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu în 7 octombrie 2005, reclamanţii D.V. şi D.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin C.N.A.D.N. şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului Sibiu, obligarea S.R. prin expropriator la plata unei despăgubiri în valoare de 65.000 euro pentru suprafaţa de 1186 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pentru construirea variantei ocolitoare a Municipiului Sibiu le-a fost expropriată suprafaţa de 1186 mp teren, evidenţiată sub nr. cad. 201/1, 3906/1/4/2 însă oferta de 7 DOLARI S.U.A./mp făcută de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 este mult sub nivelul preţului real.
Acţiunea a fost întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din H.G. nr. 941/2004.
La acest dosar a fost conexat dosarul nr. 6130/2005 al Tribunalului Sibiu în care reclamanţii D.V. şi D.M. au solicitat anularea hotărârii nr. 9/2005 prin care s-a dispus exproprierea terenului cu nr. cad. 3906/1/4/2 în suprafaţă de 1186 mp, pentru suma de 8302 DOLARI S.U.A., suma fiind considerată insuficientă.
Prin sentinţa civilă nr. 1287 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 9/2005 emisă de C.N.A.D.N. Bucureşti, în sensul că s-au stabilit despăgubiri de 41.510 euro în favoarea reclamanţilor pentru terenul expropriat. Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamanţilor. A fost respinsă acţiunea faţă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului Sibiu ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.
În motivarea sentinţei, tribunalul a apreciat că „o valoare reală care să fie reparabilă şi justă conform Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie şi raportat la suprafaţa expropriată de 1186 mp este de 35 euro/mp”.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată. A fost criticată acordarea despăgubirilor de 35 euro/mp, susţinându-se că experţii au stabilit că valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 1186 mp este de 46.408,8 euro, respectiv 39,13 euro/mp. Întrucât sentinţa tribunalului s-a bazat pe această probă, rezultă că în mod nelegal a fost redus cuantumul despăgubirilor.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra prejudiciului pe care îl suferă reclamanţii ca urmare a exproprierii datorită diminuării valorii terenului care va rămâne în proprietatea lor, respectiv suprafaţa de 6114 mp. Deşi instanţa a încuviinţat obiectivul propus de reclamanţi pentru a dovedi acest prejudiciu, experţii nu l-au evaluat, iar instanţa a respins obiecţiunile formulate cu privire la acest aspect.
Sentinţa a fost atacată cu apel şi de către pârâtă care a cerut respingerea cererii de chemare în judecată, susţinând că în mod greşit a fost conexat la acest dosar cel cu nr. 6130/2005 având ca obiect anularea hotărârii nr. 9/2005, pentru că această hotărâre vizează nr. cad. 3906/1/4/2 în suprafaţă de 1186 mp, în timp ce hotărârea nr. 8/2005 se referă la nr. cad. 3906/1/11/2 în suprafaţă de 1190 mp.
S-a pretins de asemenea, că instanţa a aplicat greşit legea întrucât art. 17 din Legea nr. 33/1994 nu este incident în cauză, aplicându-se cu precădere art. 5 din Legea nr. 198/2004, care este lege specială. În acelaşi context, consideră că greşit s-a aplicat art. 12 din Legea nr. 33/1994 deoarece trebuiau aplicate prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.
Totodată, s-a susţinut că, nefiind emisă hotărâre conform art. 7 din Legea nr. 198/2004 pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor instanţa nu era îndreptăţită să se pronunţe asupra acestuia, faţă de art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 941/2004 şi art. 9 alin. (10) din Legea nr. 198/2004.
Prin decizia civilă nr. 67/ A din 7 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis apelul declarat de reclamanţi şi schimbată în parte sentinţa numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptăţiţi aceştia, despăgubiri stabilite la 42.042,3 euro în loc de 41.510 euro. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. A fost respins apelul declarat de pârâtă. Apoi, prin încheierea nr. 9/ A/CC din 25 aprilie 2007, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, care a fost stabilit la 46.408,18 euro.
În motivare s-a reţinut, în esenţă, că raportul de expertiză efectuat în cauză a stabilit valoarea de circulaţie a terenului la suma de 39,13 euro/mp, iar faţă de această probă în mod greşit instanţa de fond a avut în vedere alte criterii de apreciere a terenului.
Recursul declarat de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Braşov a fost admis, prin decizia civilă nr. 395 din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost casată decizia nr. 67/A/2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi trimisă cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora soluţionarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului.
Rejudecând cauza, Curtea a pronunţat decizia nr. 28/ A din 26 februarie 2009 prin care a admis apelul declarat de reclamanţi şi în consecinţă, a schimbat în parte sentinţa atacată sub aspectul cuantumului despăgubirilor pe care l-a stabilit în limita c/valorii în lei a sumei de 61.375,5 euro, cu menţinerea în rest a celorlalte dispoziţii.
A fost respins apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere concluziile noului raport de expertiză întocmit, conform cărora a rezultat, folosindu-se metoda comparaţiei, bazată pe analiza pieţei, că valoarea terenului expropriat este de 61.375,5 euro.
Susţinerea apelanţilor-reclamanţi referitoare la nepronunţarea instanţei asupra prejudiciului suferit datorită diminuării valorii terenului ce le rămâne în proprietate a fost înlăturată cu motivarea că o asemenea cerere nu a făcut obiectul acţiunii promovate, iar în apel nu pot fi formulate cereri noi faţă de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. Chiar dacă s-a cerut efectuarea unei expertize având şi acest obiectiv, o asemenea împrejurare nu e de natură să completeze acţiunea.
Apelul pârâtei a fost apreciat, ca nefondat, în condiţiile în care reclamanţii au contestat despăgubirile acordate pentru terenul înscris sub nr. cad. 3906/1/4/2 în suprafaţă de 1186 mp prin Hotărârea nr. 9/2005. În ce priveşte Hotărârea nr. 8/2005, aceasta nu a făcut obiectul prezentei cauze, cum greşit a afirmat apelanta C.N.A.D.N.R. Bucureşti.
Instanţa de fond în mod legal s-a pronunţat asupra hotărârii nr. 9/2005 prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor, întrucât în urma conexării celor două dosare instanţa a fost învestită cu cenzurarea acestor sume de bani în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanţi şi pârâtă.
1) Recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea sub următoarele aspecte :
- În mod greşit, în determinarea cuantumului despăgubirilor, instanţa nu a luat în considerare diminuarea valorii terenului apreciind că nu ar fi fost formulată o asemenea cerere în faţa instanţei de fond, ci direct în faţa instanţei de apel.
Or, reclamanţii au solicitat prin chiar acţiunea introductivă de instanţă obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor, compuse din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat.
Conform expertizei, a rezultat o valoare (de 81.485,55 euro) pentru terenul rămas în urma exproprierii, în mod corespunzător fiind precizate şi pretenţiile.
Astfel, în urma exproprierii rămâne o suprafaţă de 6114 mp, situată în intravilanul localităţii Sibiu, fiind zonă de construcţii şi datorită faptului că pe terenul expropriat se construieşte autostradă, aceasta va conduce la schimbarea destinaţiei terenului din imediata apropiere a autostradei, din teren de construcţii în simplu teren agricol (cu schimbarea certă a valorii acestuia).
În acest sens, în raportul de expertiză s-a şi menţionat că partea reclamanţilor, rămasă după expropriere, este la 50 m de stradă.
De aceea, în mod greşit, instanţa a respins solicitarea de efectuare a unui supliment la expertiză care să aibă în vedere şi determinarea despăgubirilor pentru prejudiciul încercat prin diminuarea valorii terenului rămas în proprietatea reclamanţilor.
În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
2) Pârâta C.N.A.D.N. a formulat următoarele critici:
- Valoarea stabilită prin raportul de expertiză, ca reprezentând despăgubiri datorate pentru terenul expropriat este exagerat de mare pentru acest moment în care piaţa imobiliară este afectată de criză iar numărul tranzacţiilor efectuate a scăzut semnificativ.
- Documentaţia cadastrală în baza căreia s-a făcut cererea către Guvern pentru a emite H.G. nr. 169/2006 este greşit realizată, fiind modificată la cererea reclamanţilor. Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 a lăsat să se strecoare o eroare în ceea ce priveşte suprafaţa ce trebuia expropriată, între prima documentaţia cadastrală şi cea ulterioară fiind o diferenţă de 1088 mp, întrucât n-au fost luate în considerare vecinătăţile terenului înscrise în titlul de proprietate.
În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 299 – art. 308 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanţii au solicitat să se constate nul recursul pârâtei, având în vedere că aceasta nu a indicat niciun motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Examinând criticile deduse judecăţii prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:
1) Recursul reclamanţilor este nefondat. Astfel:
Pretinzând nelegalitatea deciziei, reclamanţii susţin că în mod greşit nu le-a fost acoperit şi prejudiciul încercat prin diminuarea valorii terenului ce le-a rămas în proprietate, având în vedere că, situându-se în imediata apropiere a autostrăzii, acestuia i se schimbă destinaţia, din teren de construit în teren agricol.
Deşi instanţa de apel greşeşte atunci când consideră că o asemenea solicitare este una nouă, formulată direct în calea de atac şi nepermisă de dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., soluţia de nerecunoaştere a acestor pretenţii este corectă, raportat la cadrul legal în materie.
Potrivit raportului de expertiză invocat de recurenţii înşişi, rezultă într-adevăr, că partea care le-a mai rămas acestora după expropriere este de 50 m de autostradă. În acelaşi timp însă, rezultă că în apropiere sunt construcţii, că limitrof terenului este în execuţie un ansamblu de locuinţe şi că în zonă s-a aprobat regim de construcţie P + 2 E + M (mici blocuri de 4 nivele).
Ca atare, nu se verifică susţinerea recurenţilor-reclamanţi, conform căreia, ca urmare a exproprierii, terenului rămas i s-ar schimba destinaţia, din teren de construit în teren agricol, şi aceasta ar fi de natură să conducă la crearea unui prejudiciu, prin diminuarea valorii terenului.
Dimpotrivă, apropierea de autostradă poate crea facilităţi, care să aibă drept consecinţă creşterea valorii terenului, iar nu diminuarea acestuia.
În ce priveşte restricţia de construire dată de dispoziţiile O.G. nr. 43/1997, trebuie observat că ea operează indiferent dacă este vorba de teren situat în apropierea autostrăzii (când distanţa nu trebuie să fie mai mică de 50 m) sau în apropierea altor drumuri, de interes naţional ori judeţean (cu o distanţă mai mică de 30 m).
Aşadar, legislaţia în materie, referitoare la regimul drumurilor presupune respectarea unor exigenţe aplicabile acestor elemente de infrastructură, nu doar atunci când este vorba de drumuri publice, de interes naţional, judeţean ci chiar atunci când sunt de utilitate privată (conf. O.G. nr. 43/1997).
În consecinţă, potrivit considerentelor arătate şi care vin să suplinească motivarea instanţei de apel, soluţia dată cu privire la pretenţia reclamanţilor constând în acoperirea prejudiciului cauzat prin printr-o pretinsă diminuare a valorii terenului, este legală.
Ca atare, criticile formulate neputând fi primite, recursul va fi respins ca nefondat.
2. Recursul declarat de pârâtă este nul.
Astfel, prin aspectele supuse judecăţii, în calea de atac, recurenta-pârâtă pune în discuţie concluziile raportului de expertiză şi modalitatea în care instanţa a apreciat, pe baza acestora, asupra cuantumului despăgubirilor.
Acestea sunt însă împrejurări care cad în puterea de apreciere a instanţelor de fond, neîncadrabile în cazurile de nelegalitate reglementate expres de art. 304 C. proc. civ.
În ce priveşte critica referitoare la modalitatea de întocmire a documentaţiei cadastrale, care ar fi fost eronată şi ar fi determinat astfel, adoptarea unei Hotărâri de Guvern privitoare la expropriere, ce a stabilit greşit suprafaţa de teren supusă acestei măsuri, ea excede cadrului judecăţii, neputând fi supusă controlului de legalitate în cadrul recursului exercitat.
Aceasta, întrucât ceea ce a fixat limitele judecăţii în faţa instanţei de fond (şi poate fi în mod corespunzător, cenzurat în căile de atac), a fost contestaţia împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi nu legalitatea actului normativ pe temeiul căruia a avut loc exproprierea.
Ca atare, criticile formulate pe alte aspecte decât cele care au făcut obiectul învestirii instanţei sunt lipsite de pertinenţă şi neîncadrabile în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Reţinând aşadar, că cererea de recurs a pârâtei nu este motivată, în condiţiile prevăzute de art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.M. împotriva deciziei nr. 28/ A din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Constată nul recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Braşov împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4079/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4080/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
