ICCJ. Decizia nr. 4101/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4101/2010

Dosar nr. 320/1/2010

Şedinţa publică din 30 iunie 2010

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A.rad la 8 ianuarie 2008, R.E. şi E.C. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu Primăria comunei Zimandu Nou prin Primar, anularea dispoziţiilor de respingere a notificărilor nr. 1361 şi nr. 1362 din 29 noiembrie 2007 emise de pârâtă şi restituirea în natură, către reclamanţi, a următoarelor bunuri imobile:

- Moara de la nr. ad-tiv 409, transnotată din C.F. nr.719 în C.F. nr. 1038 Zimandu Nou cu nr.top.141/2/1/1, cu terenul aferent în suprafaţă de 1893 mp;

- Casa cu toate anexele (actualul dispensar medical) de la nr.410/A împreună cu întregul teren aferent;

- Intravilanul fără construcţii cu nr. ad-tiv 410 (limitrof casei şi aparţinător acesteia anterior dezmembrării);

- Cele două intravilane fără construcţii transnotate din C.F. nr. 464 Zimandu Nou în C.F. colectivă nr. 719 Zimandu Nou sub B.120 şi 121, cu nr.top.143-144/b/2/2/2/2/l şi 143-144/b/2/2/2/2/2, în suprafaţă totală de 3165 mp;

- Intravilanul înscris în C.F. nr. 142 Zimandu Nou cu nr.top.145-146/a;

- Intravilanul înscris sub AL4 şi 5 în C.F. nr. 146 Zimandu Nou cu nr.top. 143-144/a/l/2/l şi 143-144/a/l/2/2;

- Intravilanul în suprafaţă de 6957 mp, înscris sub AI.1 în C.F. nr. 236 Zimandu Nou cu nr.top 142, inclusiv parcelele transnotate din această coală după dezmembrări succesive, astfel:

- în C.F. nr. 796 Zimandu Nou cu nr.top 143-144/b/l, în suprafaţă de 1245 mp,

- în C.F. nr. 965 Zimandu Nou cu nr.top.142/1/2 (sub B.11) dată în folosinţa Bisericii Baptiste Andrei Şaguna,

- în C.F. nr. 966 Zimandu Nou cu nr.top.143-144/a/1/1 (sub B1), intravilan în suprafaţă de 3185 mp,

- în C.F. nr. 967 Zimandu Nou (sub B14), în folosinţa lui B.I.R. şi B.I., în suprafaţă de 500 mp,

- în C.F. nr. 1012 Zimandu Nou (sub Bl8), teren în suprafaţă de 980 mp, cu nr.top.142/1/1/2/2, în proprietatea Statului Român,

- în C.F. nr.1693 Zimandu Nou (sub B21), cu nr.top.142/1/1/2/1/2. teren în suprafaţă de 255 mp, concesionat ilegal de pârâtă la o dată ulterioară înregistrării notificărilor.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat ca, în situaţia în care instanţa va aprecia că dreptul de proprietate asupra morii, transcrisă din C.F. 719 în C.F. 1038 Zimandu Nou, cu nr.top.141/2/1/1,a a fost dobândit în mod legal de M.R. (actuala proprietară tabulară), să fie obligată pârâta la măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, în baza art. 36 din Legea nr. 10/2001, conform valorii de expertiză, iar terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 1893 mp, care apare ca fiind în proprietatea statului, să le fie restituit în natură.

Au solicitat, de asemenea, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor în baza hotărârii irevocabile la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad.

Prin precizarea de acţiune din 31 ianuarie 2008, reclamanţii au solicitat restituirea în natură şi a imobilului înscris în C.F. nr. 666 Zimandu Nou cu nr.top.460/b/l constând în 34.530 mp carieră de nisip, proprietatea tabulară a bunicilor lor M.F. şi A., dobândit prin cumpărare în 1940.

Au arătat şi faptul că imobilul situat în comuna Zimandu Nou nr. 410/A, compus din casă de locuit şi anexe gospodăreşti, a căror restituire în natură o solicită, a fost construit de antecesorii reclamanţilor pe terenul proprietatea acestora, înscris în C.F. nr. 265 Zimandu Nou. După preluarea abuzivă de către Stat (sub B.18), terenul respectiv a fost dezmembrat (sub B.19), iar conform încheierii nr. 8539 C.F. din 19 iunie 2002 (B.21), imobilul casă a fost dezmembrat în 3 apartamente (în baza schiţei plan de situaţie anexată) şi transnotat în C.F. nr. 1187, 1188, 1189 şi 1190 Zimandu Nou, primind destinaţia de dispensar medical (în prezent cabinete medicale private a doi medici) şi anexe gospodăreşti, întreaga suprafaţă de teren de 2254 mp rămânând în C.F. 1187.

Tribunalul Arad, secţia civilă, prin sentinţa nr. 744 din 25 septembrie 2008 a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată a reclamanţilor R.E. şi E.C., în contradictoriu cu pârâta comuna Zimandu Nou prin Primar. A anulat dispoziţiile de respingere a notificărilor nr. 1361 şi nr. 1362 din 29 noiembrie 2007 emise de pârâtă. A dispus restituirea în natură a imobilului - casă şi anexe gospodăreşti situat în comuna Zimandu Nou nr. ad-tiv 410/A, înscris iniţial în C.F. nr. 265 Zimandu Nou şi terenul aferent, dezmembrat în parcelele cu nr.top nou: 145-146/b/l intravilan în suprafaţă de 1274 mp notată în C.F. sub AI6, nr.top 145-146/b/2 intravilan în suprafaţă de 980 mp notat în C.F. sub AI7 şi nr.top 145-146/b/3 intravilan în suprafaţă de 250 mp notată în C.F. sub AI8 şi transcrise în C.F. nr.1187 şi apoi în C.F. nr.1188 nr.top 145-146/b/l, 145-146/b/2/I, apartamentul nr. 1 parter în suprafaţă de 231 mp, apartamentul nr. 2, înscris în C.F. nr. 1189, nr. 145-146/b/l, 145-146/b/2/II, apartamentul nr. 3 înscris în C.F. nr. 1190, nr.top 145-146/b/l, 145-146/B/2/III în suprafaţă de 111 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 2254 mp. A dispus restituirea terenului aferent imobilului - moară înscris iniţial în C.F. nr. 265 Zimandu Nou sub B8, 9, 15, 16, transnotat în C.F. nr. 464 şi apoi în C.F. nr. 719 Zimandu Nou şi transcris în C.F. nr. 1038 Zimandu Nou cu nr.top 141/2/1/1 în suprafaţă de 1413 mp. A obligat pe Primarul comunei Zimandu Nou să emită decizie prin care să constate că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul construcţie moară identificat astăzi în C.F. nr. 1038 Zimandu Nou. A respins restul capetelor de cerere din acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi, întrucât terenurile solicitate nu au format obiectul notificărilor depuse la pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte titlurile de preluare a imobilelor în proprietatea statului, din menţiunile înscrise în cărţile funciare, reiese că anexele gospodăreşti, casa şi terenul aferent au trecut în proprietatea statului în anul 1967 cu titlu de expropriere, iar imobilul moară parter şi etaj, 2 magazii, grup sanitar, atelier, birou şi terenul aferent în suprafaţă de 5270 mp au fost preluate cu titlu de naţionalizare în anul 1969, conform Legii nr. 62/1968.

S-a constatat că, după cum rezultă din înscrisurile depuse, moara şi anexele au fost construite în anul 1932, conform fişei mijlocului fix şi că imobilele în litigiu fac parte din categoria celor preluate cu titlu abuziv, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005.

S-a reţinut că în categoria preluării abuzive se încadrează şi imobilul casă, anexe gospodăreşti şi terenul aferent deoarece deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă în lipsa unor despăgubiri echitabile, încadrându-se atât în prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cât şi în dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

In ceea ce priveşte calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că, din actele de stare civilă, a rezultat că reclamanţii sunt moştenitorii legali, în calitate de fii ai defunctei Rus Terezia, care la rândul său a fost unica fiică a lui M.F. şi M.A., născută K., foştii proprietari tabulari ai celor două imobile la care s-a făcut referire.

S-a reţinut, referitor la imobilul moară, că respectiva construcţie a fost înstrăinată de Consiliul local al comunei Zimandu Nou, în baza HG nr. 906/1996, conform sentinţei civile nr. 3317 din 21 iunie 1999 pronunţată de Judecătoria Arad, hotărâre care nu a fost pronunţată în contradictoriu cu reclamanţii, astfel că nu le este opozabilă acestora.

S-a constatat că pârâta, avea la data vânzării, calitatea de unitate deţinătoare şi că Legea nr. 10/2001 prevede ca principiu de bază restituirea în natură, iar în subsidiar, când aceasta nu este posibilă, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

De altfel, în spiritul principiului jurisprudenţei Curţii Europene, esenţială este repararea integrală a pagubelor suferite ca urmare a preluării abuzive, reclamanţii îndeplinind calitatea de persoane fizice îndreptăţite şi cerinţele impuse de art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 306 din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca inadmisibil apelul declarat de Primăria comunei Zimandu Nou împotriva sentinţei tribunalului.

S-a reţinut de către instanţa de apel că reclamanţii au înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, pe comuna Zimandu Nou reprezentată prin Primar, aceasta fiind singura care are calitate procesuală pasivă conform Legii nr. 247/2005, astfel încât nu se poate exercita calea de atac a apelului de o instituţie care nu a figurat ca parte la judecata în primă instanţă.

Decizia curţii de apel a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7322 din 8 iulie 2009, urmare admiterii recursului declarat împotriva acesteia de pârâta Comuna Zimandu Nou. A fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, întrucât instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului.

Instanţa supremă a reţinut că potrivit Legii nr. 215/2001, primarul face parte din structura funcţională care este primăria, ca autoritate executivă. In aceste condiţii, prezenţa primăriei într-un litigiu întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001 nu este eronată.

S-a constatat, pe de altă parte, că din precizarea de acţiune depusă de reclamanţi la termenul din 10 iulie 2008 nu rezultă că aceştia au înţeles să se judece numai cu comuna Zimandu Nou ci, eventual, faptul că doresc lărgirea cadrului procesual iniţial prin chemarea în judecată şi a comunei.

Incertitudinea asupra laturii subiective a procesului a fost amplificată de prima instanţă, în sensul că în citativul încheierii întocmită pentru termenul din 10 iulie 2008 apare înscrisă citarea primăriei, iar în practicaua încheierii de dezbateri, s-a reţinut că acţiunea reclamanţilor se judecă în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Zimandu Nou reprezentată de Primar. In plus, s-a reţinut că reprezentantul reclamanţilor a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, fără nicio menţiune referitoare la precizarea de acţiune depusă cu un termen în urmă.

In fine, Primăria comunei Zimandu Nou a fost citată, în calitate de pârâtă, pentru ultimul termen de judecată şi după depunerea precizării de acţiune.

Având în vedere toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile legii materiale incidente în cauză, privitoare la posibilitatea prezenţei în proces a Primăriei comunei Zimandu Nou, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 244/K din 5 noiembrie 2009 a respins apelul declarat de către Primarul - Primăria comunei Zimandu Nou împotriva sentinţei civile nr. 744 din 25 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad.

A reţinut că în mod corect prima instanţă a constatat, inclusiv în temeiul unui raport de expertiză tehnică, că antecesorii reclamanţilor au fost proprietarii imobilelor, terenuri şi construcţii, înscrise în C.F. nr. 142, 146, 236, 265, 464, 679, 719, 796, 953, 966,1038,1887, 1888, 1889 şi 1890 Zimandu Nou, imobile care au fost preluate abuziv de către Statul Român, dezmembrate şi transnotate succesiv, în alte cărţi funciare.

Titlurile de preluare a imobilelor în proprietatea Statului Român sunt fie de expropriere, fie de naţionalizare, conform Legii nr. 62/1968.

Cum imobilele menţionate în dispozitivul sentinţei au fost preluate abuziv, în mod corect tribunalul a dispus, fie restituirea în natură, fie aplicarea măsurilor reparatorii constând în despăgubiri băneşti, acolo unde restituirea în natură nu mai este posibilă.

Susţinerile apelantului în sensul că nu ar fi o concordanţă deplină între conţinutul notificării şi imobilele asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă nu sunt întemeiate deoarece reclamanţii s-au referit la imobilele antecesorilor lor, iar din probele administrate, tribunalul a reţinut în mod corect care sunt acestea şi care este situaţia lor juridică actuală. Împotriva acestei ultime decizi au declarat recursuri, identice, comuna Zimandu Nou şi Primăria comunei Zimandu Nou.

Au arătat că, raportat la notificarea nr. 669 din 8 august 2001, care are ca obiect casa (actualul dispensar) şi teren intravilan, imobilele nu se pot identifica cu cele notificate, în cărţile funciare la poziţiile A1 şi A2 fiind evidenţiate 2 case. In plus, nu rezultă de unde tribunalul a constatat existenţa nu numai a casei, dar şi a anexelor, în condiţiile în care extrasele de carte funciară depuse nu dovedesc existenţa acestora. Au solicitat a se observa că reclamanţii nu s-au conformat dispoziţiilor legale şi că obiectul notificării, respectiv casa şi anexele nu sunt înscrise în C.F. nr. 146, astfel încât nu se puteau invoca prezumţii de construire şi proprietate. Dacă instanţa a constatat că anexele şi casa au fost edificate în jurul anilor 1937 - 1940, conform prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, trebuiau să fie înscrise în cartea funciară, aceasta fiind singura modalitate de naştere a dreptului de proprietate.

Reclamanţii nu au depus niciodată la notificare dovada deţinerii legale a respectivei case şi anexelor la momentul deposedării abuzive, deşi sarcina probei revine persoanei îndreptăţite.

Toate celelalte bunuri imobile solicitate în natură de către reclamanţi nu pot fi restituite sau acordate despăgubiri întrucât nu au făcut obiectul celor două notificări.

Nu a fost solicitată prin notificare restituirea terenului aferent imobilului moară. In plus, au arătat că Primăria comunei Zimandu Nou nu este unitate deţinătoare a morii. Astfel, conformându-se sentinţei civile nr. 3317 din 21 iunie 1999 a Judecătoriei Arad, definitivă şi irevocabilă, Consiliul local al comunei Zimandu Nou a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu M.R. pentru imobilul reprezentând construcţia moară.

Recursurile sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin notificarea nr. 668 din 8 august 2001, R.E. şi E.C. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în principal, restituirea în natură a imobilului moară, situat în Zimandu Nou la nr. 409 şi cuprins în C.F. nr. 719 Zimandu Nou, iar în subsidiar, restituirea acestuia prin echivalent bănesc.

Prin motivele de apel, Primăria comunei Zimandu Nou a arătat că reclamanţii nu au solicitat prin notificare şi restituirea terenului aferent construcţiei moară şi care le-a fost retrocedat acestora în natură prin sentinţa pronunţată de tribunal, precum şi faptul că nu este unitate deţinătoare a morii.

Se reţine că instanţa de apel nu a răspuns la aceste motive limitându-se a constata, cu titlu general, că susţinerile apelantului privind neconcordanţa deplină între conţinutul notificării şi imobilele asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă nu sunt întemeiate, tribunalul reţinând corect care sunt acestea şi care este situaţia lor juridică actuală.

Din analiza notificării, reiese că într-adevăr, prin aceasta, reclamanţii nu au solicitat şi restituirea, prin natură sau prin echivalent, şi a terenului aferent construcţiei moară.

Totodată, prin sentinţa tribunalului a fost obligat Primarul comunei Zimandu Nou să emită decizie prin care să constate că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul construcţie moară identificat în prezent în C.F. nr. 1038 Zimandu Nou, în condiţiile în care nu a fost dovedită de către reclamanţi decât proprietatea în cotă de din respectivul imobil.

Nici acest motiv de apel referitor la acordarea măsurilor reparatorii pentru întreaga construcţie reprezentând moară nu a fost analizat şi curtea de apel nu a răspuns la criticile formulate.

Astfel, s-a arătat de către pârâtă că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 11 iunie 1919 (fila 47 dosar fond), depus de reclamanţi, s-a vândut jumătate din moară şi nu în întregime. In plus, în actul de vânzare-cumpărare menţionat nu se face nici o referire la suprafaţa de teren aferentă construcţiei, ci numai la „aranjamentul de moară şi toate accesoriile aceleia, maşinile şi toate sculele trecute în inventar".

Referitor la calitatea primăriei de unitate deţinătoare a construcţiei moară, aspect asupra căruia instanţa de apel, de asemenea, nu s-a pronunţat, se reţine că prin sentinţa civilă nr. 3317 din 21 iunie 1999 a Judecătoriei Arad (fila 50 dosar tribunal) a fost admisă acţiunea civilă exercitată de reclamanta M.R.. S-a constatat că pe terenul intravilan în suprafaţă de 1893 mp proprietatea Statului Român, înscris în C.F. 719 Zimandu Nou cu nr.top.141/2/1/1, situat în Zimandu Nou nr. 409 se află o construcţie cu destinaţie de moară în suprafaţă de 479,90 mp, conform releveului din anexa la expertiza efectuată de A.C. A fost obligat pârâtul Consiliul local al comunei Zimandu Nou să intabuleze în C.F. 719 Zimandu Nou construcţia în proprietatea Statului Român cu titlu de naţionalizare şi să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru respectiva construcţie, în caz de refuz hotărârea judecătorească, rămasă definitivă, urmând a ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.

In plus, prin Decizia nr. 1199 din 2 iunie 2003 (fila 65 dosar fond), Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii R.E. şi E.C., în acţiunea având ca obiect cererea promovată de aceştia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul local al comunei Zimandu Nou şi M.R.

O situaţie similară, respectiv faptul că nu s-a răspuns la nici un motiv de apel este şi cea rezultând din cea de-a doua notificare formulată de reclamanţi.

Astfel, prin notificarea nr. 669 din 8 august 2001, R.E. şi E.C. au solicitat restituirea în natură, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a imobilului situat în Zimandu Nou, cuprins în C.F. nr. 146 Zimandu Nou, format din casă şi teren intravilan, iar în subsidiar, restituirea acestuia prin echivalent bănesc, apreciind că imobilul se ridică la suma de 100.000 mărci germane.

Prin motivele de apel, Primăria comunei Zimandu Nou a arătat că, raportat la notificarea menţionată, la imobilul înscris în C.F. nr. 146 Zimandu Nou, la poziţiile A1 şi A2 sunt evidenţiate două case.

Astfel, în C.F. nr. 146 partea B poziţia 11 este menţionat „Intabulat la 19 oct. 1943 No 1632. In baza contractului de vânzare-cumpărare cu data de 10 oct. 1942 se intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului de sub AII cu titlu de drept de cumpărare în favoarea lui M.T.". In C.F. nr. 146, la partea A poziţia 2 este înscrisă o altă casă şi vie, la partea B, poziţia 16, această casă este radiată în baza unei adeverinţe eliberată de Primăria comunei Zimandu Nou.

Pe baza constatărilor de mai sus, apelantul a solicitat instanţei de control judiciar să observe că aceste imobile nu se pot identifica cu anexele şi casa, actual dispensar, notificate de către reclamanţi, cu atât mai mult cu cât extrasele de carte funciară depuse nu dovedesc nici existenţa anexelor.

Prin art. 295 alin. (1) C. proc. civ., se instituie regula potrivit căreia instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Din textul de lege menţionat rezultă deci că instanţa de apel verifică sentinţa atât sub aspectul temeiniciei acesteia, adică a modului în care prima instanţă a apreciat probele administrate în cauză, şi dacă, pe baza acestora a reţinut corect raporturile juridice dintre părţi, cât şi sub aspectul legalităţii, respectiv al aplicării legii.

Potrivit alin. (2) al art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292 din cod, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

Se reţine însă că în speţă instanţa de apel nu s-a preocupat în niciun mod să lămurească aspectele de fapt ale cauzei, pronunţând o hotărâre sumară, care nu a răspuns concret la niciuna din criticile aduse şi care s-a limitat a constata că tribunalul a apreciat corect în cauză.

Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi admise, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând a se analiza, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele Comuna Zimandu Nou şi Primăria comunei Zimandu Nou împotriva deciziei nr. 244/R din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4101/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs