ICCJ. Decizia nr. 4118/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4118/2010

Dosar nr. 2287/113/2007

Şedinţa publică din 1 iulie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 849 din 9 februarie 2007 a fost respinsă acţiunea reclamanţilor B.G., L.S. şi B.A. în contradictoriu cu Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Vădeni judeţul Brăila.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, considerând că cererea lor se bazează pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

Prin Decizia civilă nr. 164 din 24 mai 2007, Tribunalul Brăila a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Brăila, secţia civilă, ca instanţă de fond pentru Legea nr. 10/2001.

Rejudecând cauza, Tribunalul Brăila, secţia civilă, prin sentinţa nr. 578 din 4 septembrie 2007 a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor, reţinând că în cauză nu a fost urmată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel, respins prin Decizia nr. 446/A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi.

La data de 13 decembrie 2007 reclamanţii B.G., B.A., şi L.S. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 446/A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

La termenul de judecată din data de 5 februarie 2009 constatând că niciuna din părţi nu s-a prezentat la strigarea pricinii, acestea fiind legal citate şi nici nu au solicitat judecarea cauze în lipsa lor, Înalta Curte în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.

La data de 6 mai 2010 cauza a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat judecarea recursului declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 446/A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul formulat de reclamanţii B.G., B.A. şi L.S. împotriva deciziei nr. 446A din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4118/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs