ICCJ. Decizia nr. 4122/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4122/2010
Dosar nr. 2362/30/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 876 din 4 martie 2009 Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea reclamantului G.A., a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 250 din 29 ianuarie 2008 emisă de pârâtul Primarul municipiului Timişoara în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului de 557 mp, înscrisă în nr. top. 6167 – 6169/2 conform raportului de expertiză.
- S-a menţinut în rest dispoziţia nr. 250 din 29 ianuarie 2008 şi s-a respins în parte acţiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Timişoara criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii reclamantului cu consecinţa menţinerii dispoziţiei nr. 250 din 29 ianuarie 2008 ca legală şi temeinică.
În motivarea apelului s-a susţinut că prima instanţă a dat o interpretare greşită probatoriului administrat, că solicitarea reclamantului de a i se restitui terenul neconstruit compus din curte şi grădină aferent imobilului este inadmisibilă deoarece Legea nr. 10/2001 nu obligă Comisia de aplicare, mai mult, terenul fiind aferent construcţiei trebuie să rămână în folosinţa actualilor proprietari ai construcţiilor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 287/A din 23 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timişoara.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 872/2007 a Tribunalului Timiş s-a dispus obligarea Municipiului Timişoara prin Primar la soluţionarea notificării reclamantului privind imobilul situat în Timişoara, înscris în C.F. 2296 Timişoara.
Urmare a pronunţării acestei hotărâri a fost emisă dispoziţia nr. 250 din 29 ianuarie 2008 de către Primarul municipiului Timişoara prin care s-a dispus restituirea în natură şi a terenului neconstruit compus din curte şi grădină aferent imobilului şi pe cale de consecinţă stabilirea de despăgubiri pentru apartamentele 1, 4, 5 şi 6, cu cota parte din părţile comune indivize (nu şi din teren) şi pentru garajul nr. 2.
În raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 10/2001, terenul liber ce excede terenului aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legea nr. 112/1995 este supus restituirii în natură persoanelor îndreptăţite.
Din raportul de expertiză topografică rezultă că suprafaţa de 577 mp, reprezintă teren liber, neafectat de construcţii, context în care, în mod corect, instanţa de fond, a dispus restituirea terenului în natură, fiind în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 şi cu principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul-pârât a reiterat aceleaşi motive ca şi în apel respectiv greşita restituire a terenului neconstruit compus din curte şi grădină, aferentă imobilului ca fiind inadmisibilă, întrucât terenul trebuie să rămână în folosinţa actualilor proprietari.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Se impune precizare că deşi recurentul-pârât a înţeles să invoce ca motiv de recurs şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, cu caracter special de reparaţie, îl constituie măsurile reparatorii ce se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, consacrând prin art. 1 alin. (1) principiul restituirii în natură a acestora.
Ca urmare, numai în situaţiile în care Legea nr. 10/2001, prin dispoziţii exprese, interzice restituirea în natură sau prevede că se pot acorda numai măsurile reparatorii prin echivalent, nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.
Aşa fiind, se constată că ambele instanţe, cu respectarea principiului restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001, au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor acestui act normativ şi au constatat, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, că solicitarea reclamantului pentru restituirea terenului în natură este întemeiată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, împotriva deciziei nr. 287 A din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4118/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4100/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
