ICCJ. Decizia nr. 4098/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4098/2010
Dosar nr. 15607/3/2008
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2008, sub nr. 15607/3/2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul D.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Primăria comunei Baloteşti şi Primarul comunei Baloteşti, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului proprietatea reclamantului, în suprafaţă de 5000 mp, din fosta moşie Preoţeşti Petreşti, situat pe raza comunei Baloteşti.
În subsidiar, pentru ipoteza în care se va constata că nu se poate dispune retrocedarea pe vechiul amplasament, reclamantul a solicitat retrocedarea pe un alt amplasament, de aceeaşi categorie şi valoare, estimând valoarea terenului la peste 5 miliarde lei vechi.
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 18 februarie 2009 s-a dispus respingerea acţiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în data de 22 decembrie 1943 s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de teren de 202.492 ha de la Institutul Naţional al Cooperaţiei. Din această suprafaţă de teren, reclamantul a susţinut că 5.000 mp au fost dobândiţi de autorul său în 1945 de la C.M.R.
Potrivit hotărârii Judecătoriei Buftea nr. 1547 din 26 martie 2007, instanţa de fond a reţinut că în legătură cu acest teren, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat (în motivarea deciziei nr. 816/1995) că este proprietate de stat şi că după data exproprierii terenului nu putea fi transmis altor persoane, de vreme ce exproprierea îşi produce în continuare efectul.
În consecinţă, reţinând că reclamantul nu a dovedit titlul său de proprietate asupra terenului revendicat, nu a identificat suprafaţa de teren solicitată şi nu a arătat în ce mod a fost deposedat de acest teren autorul său, instanţa de fond a concluzionat în sensul netemeiniciei acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a susţinut că titlul autorului reclamantului îl reprezintă convenţiunea autentificată şi transcrisă la Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, care nu a fost niciodată anulată şi care este opozabilă erga omnes, fiind incidente în cauză inclusiv prevederile art. 644 C. civ.
În ceea ce priveşte Decizia de expropriere nr. 26 din 22 decembrie 1943, reţinută de instanţa de fond, apelantul a susţinut că acest document a fost depus la dosar de pârâta comuna Baloteşti, care era obligată să facă şi dovada plăţii preţului datorat de statul expropriator, precum şi dovada caracterului definitiv şi irevocabil al acestei decizii.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 661/A din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, fiind vorba de promovarea unei acţiuni în revendicare imobiliară întemeiată pe dreptul comun, în cadrul căreia ambele părţi invocă existenţa unui titlu de proprietate, soluţionarea cauzei presupune compararea titlurilor exhibate de părţi.
Or, din acest punct de vedere, reclamantul nu şi-a probat pretenţiile, în condiţiile în care, deşi a susţinut că autorul său ar fi dobândit terenul de la SC M.R. printr-un act intitulat „convenţie", nu a depus acest înscris nici la prima instanţă şi nici în apel.
De asemenea, deşi în ambele faze procesuale reclamantul a pretins că terenul revendicat nu a făcut parte din terenurile revendicate prin Decizia Curţii de Apel din 1943, această situaţie de fapt nu a fost demonstrată, contravenindu-se astfel, dispoziţiilor art. 1169 C. civ.
În plus, modalitatea în care actul exproprierii şi-a produs sau nu efectele (faţă de susţinerea reclamantului că scopul exproprierii nu ar fi fost atins), ar fi putut fi analizată doar în ipoteza în care apelantul-reclamant ar fi dovedit că la data exproprierii deţinea un titlu valabil de proprietate asupra terenului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-reclamant, fără ca acesta să indice însă criticile de nelegalitate.
Recursul este nul, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi text, „termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii".
În speţă, comunicarea deciziei recurate către reclamant s-a realizat la 24 decembrie 2009 (conform dovezii aflate la fila 36 dosar apel), dată de la care a început să curgă termenul de 15 zile [art. 303 alin. (1) şi (2), cu referire la art. 301 C. proc. civ.) pentru depunerea motivelor de recurs.
Cum recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor procedurale menţionate şi nu a indicat motivele de nelegalitate care au justificat promovarea căii de atac, devin incidente dispoz. art. 306 alin. (1) C. proc. civ. („recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal").
În consecinţă, se va face aplicarea sancţiunii arătate şi se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva deciziei nr. 661 A din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4099/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4097/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
