ICCJ. Decizia nr. 4175/2010. Civil. LITIGIU DE MUNCĂ. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4175/2010
Dosar nr. 20175/1/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 73/D din 10 martie 2003, Tribunalul Satu Mare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Casa O.P.S.N.A.J. Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.V., ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Casa O.P.S.N.A.J., Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor, precum şi cererile de intervenţie principală şi de chemare în garanţie şi a obligat, în solidar, pârâţii şi chemata în garanţie să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor sumele încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariu, cu titlu de primă de asigurări de sănătate, pentru perioada 01 ianuarie 2000-31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare, până la executarea hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii şi intervenienţii au calitatea de magistraţi şi personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bihor, iar prin art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale.
Aceste dispoziţii legale au caracter special faţă de Legea nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, astfel că, potrivit principiului „specialia generatibus derogant" au aplicare obligatorie.
Recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei, C.A.S.O.P.S.N.A.J. şi C.N.A.S. Bucureşti au fost respinse de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 641/R din 18 iunie 2003.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că Legea nr. 92/1992 a fost modificată la data de 30 septembrie 1997, printre alte drepturi recunoscute în favoarea magistraţilor fiind şi cele privind gratuitatea asistenţei medicale, fără nici o altă condiţionare. Ulterior, prin Legea nr. 118/2001, textul art. 99 din Legea nr. 92/1992 a fost modificat, gratuitatea asistenţei medicale fiind condiţionată de respectarea dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale.
În condiţiile în care veniturile cuvenite magistraţilor sunt reglementate prin norme de ordine publică, nu se poate interpreta că obligativitatea privind plata contribuţiei la asigurările sociale ar fi condiţionat gratuitatea asistenţei medicale anterior datei apariţiei Legii nr. 118/2001.
Împotriva deciziei nr. 641 R din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea şi a sentinţei civile nr. 73 D din 10 martie2003 a Tribunalului Satu Mare, a declarat recurs în anulare Procurorul General al României.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aecţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La termenul de la 21 octombrie 2005, judecata recursului în anulare a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare a intimatului P.G. pentru acel termen a fost restituită cu menţiunea „destinatar decedat".
La data de 23 aprilie 2010, Înalta Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.
La termenul din 2 iulie 2010, instanţa a invocat excepţia perimării recursului în anulare, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
In speţă, întrucât la termenul din 21 octombrie 2005 s-a constatat că intimatul P.G. a decedat, instanţa a dispus suspendarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 21 octombrie 2006, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul în anulare declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 641 R din 18 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi împotriva sentinţei civile nr. 73 D din 10 martie 2003 a Tribunalului Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4179/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4173/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
