ICCJ. Decizia nr. 4144/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4144/2010

Dosar nr. 33/36/2000

Şedinţa publică din 1 iulie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2008 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, petentele K.B. şi Z.L. au formulat cerere de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 1720 din 13 martie 2008 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 33/36/2000.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2008 judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a faptului că niciuna dintre părţile interesate nu au formulat vreo cerere prevăzută de dispoziţiile legale menţionate.

La termenul de judecată din data de 1 iulie 2010, urmare repunerii pe rol a cauzei din oficiu, la data de 20 aprilie 2010, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia perimării cererii de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 1720 din 13 martie 2008.

În conformitate cu art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală care operează, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac şi are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei un timp îndelungat în judecată.

În raport de aceste considerente şi având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecăţii pricinii (26 iunie 2008), timp în care nici una dintre părţile litigante nu au solicitat continuarea judecăţii şi că, în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimată cererea de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 1720 din 13 martie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 1720 din 13 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 33/36/2000, formulată de petentele (intimate-reclamante) K.B. şi Z.L.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4144/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs