ICCJ. Decizia nr. 4143/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4143/2010
Dosar nr. 315/1/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 92/2009 a Tribunalului Braşov a respins acţiunea formulata si precizata de reclamantul C.M. in contradictoriu cu pârâţii SC L.P. SRL şi Oraşul Predeal prin Primar.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:
Din evidenţele de publicitate imobiliară şi din raportul de expertiza întocmit în cauza de ing. expert P.A. rezultă că imobilele înscrise în C.F. nr. 9937 Râşnov, sub nr. top 7512/1 constând în păşune în suprafaţă de 23.020 mp în C.F. nr. 9938 Râşnov sub nr. top 7512/2 constând în păşune de 23.020 mp şi în C.F. nr. 10687 Râşnov sub nr. top 7512/3 constând în păşune în suprafaţă de 10.075 mp au aparţinut numitului C.S.
Prin actul 2811/2000 din C.F. nr. 9937 Râşnov nr. top 7512/1. 7512/2 şi 7512/3 totalizând 54.075.29 mp au fost comasate in nr. top 7512/1.
Ulterior, nr. top 7512/1 a fost dezmembrat m nr. top 7512/1 - Hotel Piatra Craiului şi teren de 5.156 mp: nr. top 7512/1/2 constând din drum în suprafaţă de 599 mp; in nr. top 7512/1/3 constând din teren de 1.779 mp; in nr. top 7512/1/4 constând în pârtie de schi şi teleschi cu teren de 1.320 mp şi in nr. top 7512/1/5 constând în teren de 45.221.29 mp.
Asupra lotului cu nr. top 7512/1/4 S.C. B.T.T. S.A. Bucureşti şi-a înscris dreptul de proprietate în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 48/1998 al Ministerului Tineretului şi Sportului emis conform HG nr. 834/1991 şi HG nr. 405/1997.
La data de 25 octombrie 2000 între S.C. B.T.T. S.A. Bucureşti şi pârâta S.C L.P. S.R.L. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 532 de către Biroul Notarului Public B.V. ce a avut ca obiect material imobilele cu nr. top 7512/1, 7512/2 şi 7512/4.
Prin sentinţa civilă nr. 612 din 3 mai 2001, Judecătoria Zărneşti a constatat că pârâta din prezenta cauză SC L.P. SRL - a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 9937 Râşnov sub nr. top 7512/1/5/1 (format în urma dezmembrării nr. top. 7512/1/5 constând din teren în suprafaţă de 45.221,29 mp) constând din teren de 14.017 mp, dreptul astfel dobândit fiind înscris în evidenţele de publicitate imobiliară în favoarea pârâtei menţionată.
Din certificatul de moştenitor nr. 51 emis la data de 22 iunie 1963 în dosarul succesoral nr. 51/1963 al notariatului de stat al raionului 30 Decembrie Bucureşti şi din certificatul de moştenitor legal nr. 7 emis la data de 17 ianuarie 1996 în dosarul nr. 3 al Biroului Notarului Public M.I. rezultă că reclamanţii C.D. şi C.M. au calitatea de succesori în drepturi ai defunctului C.S. (filele 87 -88).
Prin Ordinul nr. 838 din 5 noiembrie 2001 al Prefectului judeţului Braşov, reclamanţilor le-a fost atribuit în proprietate terenul în suprafaţă de 31.204,29 mp situat în Predeal, Pârâul Rece, înscris în C.F. nr. 9937 Râşnov sub nr. top 7512/1/5/2.
Urmând procedura administrativă reglementată de Legea 10/2001, reclamanţii au adresat pârâtei SC L.P. SRL o notificare prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti pentru terenul în suprafaţă de 56.115 mp înscris în C.F. 9937 sub nr. top 7512/1,7512/2 şi 7512/3/1.
Pârâta menţionată a dobândit cu titlu de cumpărare imobilele înscrise în C.F. 9937 sub nr. top 7512/1/2 constând din drum în suprafaţă de 599 mp sub nr. top 7512/1/1 Hotel Piatra Craiului şi teren de 5156 mp si sub nr. top 7512/1/4 constând din pârtia mare de schi şi teleschi cu teren de 1320 mp iar, cu titlu de uzucapiune, in baza sentinţei civile nr. 612/2001 a Judecătoriei Zărneşti suprafaţa de 14.017 mp înscrisă în C.F. nr. 9937 sub nr. top 7512/1/5/1.
In ceea ce priveşte suprafaţa lotului înscris în C.F. sub nr. top 7512/1/5/1, în raportul de expertiza topografica efectuat în cauza s-a reţinut ca în realitate suprafaţa acestui lot este de 17876,50 mp, reclamantul formulându-şi pretenţiile raportat la suprafaţa reala a lotului şi nu la aceea înscrisa in cartea funciara.
Prin acţiunea formulata, astfel cum a fost precizata, reclamantul a înţeles sa revendice de la parata SC L.P. SRI, în baza art. 480 C. civ., terenurile în suprafaţa de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1.
S-a mai reţinut că acţiunea în revendicare este acea acţiune reala prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicita restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.
Acţiunea în revendicare poate fi exercitata doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie sa facă dovada ca este proprietarul exclusiv al bunului revendicat.
S-a apreciat că Decretul-lege nr. 115/1938 îşi produce în continuare efectele, guvernând acţiunile de carte funciara promovate, dat fiind că nu au fost finalizate lucrările cadastrale şi registrele de publicitate imobiliara pentru întreg teritoriul administrativ al judeţului Braşov - art. 72 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.
Faţă de principiile înscrise în Decretul-lege nr. 115/1938, domeniul de aplicare al acţiunii in revendicare este restrâns, pentru ca în acest sistem real de publicitate a imobilelor, cu excepţia situaţiilor de dobândire a drepturilor reale extratabulare, situaţii limitative, dreptul de proprietate se dobândeşte numai prin înscriere în cartea funciara, înscriere care, potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, are un caracter constitutiv de drepturi. Odată făcuta intabularea, aceasta are forţa probantă deplină.
In regimul cărţilor funciare acţiunea în revendicare poate fi promovata de cel care nu este înscris ca proprietar in cartea funciara, doar în doua situaţii: în cazul în care dreptul se poate dobândi fără înscriere în cartea funciară, cum este cazul moştenirii, accesiunii, vânzării silite, şi exproprierii (art. 26 din Decret) şi în situaţia în care legea permite să se invoce, pe calea acţiunii in prestaţie tabulara, înscrierea dreptului de proprietate, chiar împotriva unui terţ dobânditor care s-a intabulat în cartea funciara, dacă sunt îndeplinite cumulativ trei condiţii impuse de art. 25 din decret şi anume: reclamantul să fi avut posesia imobilului la data când terţul subdobânditor intabulat în cartea funciara a contractat, actul juridic exhibat de reclamant, în temeiul căruia se solicita intabularea sa aibă data anterioara aceleia pe care o are actul cu care terţul s-a intabulat, terţul sa fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau daca l-a dobândit cu titlu oneros este necesar ca reclamantul sa facă dovada relei credinţe a acestuia în momentul dobândirii.
S-a reţinut că în speţa, în ceea ce priveşte cele doua suprafeţe de teren revendicate de reclamant de la pârâta SC L.P. SRI, respectiv terenurile în suprafaţa de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 respectiv 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1, se constata ca la momentul promovării acţiunii proprietarul tabular al celor doua imobile era pârâta L.P. SRL care le-a dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare încheiat cu BTT la data de 25 octombrie 2000, autentificat sub nr. 532/25 octombrie 2005 de BNP B.V. respectiv ca urmare a constatării uzucapiunii, prin sentinţa civila 612 din 3 mai 2001 pronunţata de Judecătoria Zărneşti.
S-a mai constatat ca antecesorul reclamantului a fost proprietarul tabular al celor doua imobile însă acestea au fost preluate de stat iar ulterior suprafaţa de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 a trecut în proprietatea B.T.T. în baza HG nr. 834/1991 si HG nr. 405/1997, fiind apoi înstrăinata iar suprafaţa de 17876,5 mp - nr. top 7512/1/5/1 a fost dobândita ca urmare a uzucapiunii prin posesia exercitata de pârâta in timpul defipt de lege.
Faţă de situaţia de fapt expusă, s-a constatat ca în speţa, nu sunt întrunite condiţiile speciale pentru promovarea unei acţiunii in revendicare în regim de carte funciara.
Instanţa a mai reţinut că fostul proprietar care a pierdut proprietatea tabulara a unui imobil o poate recâştiga şi prin promovarea unei acţiuni de rectificare de carte funciara în condiţiile art. 34 din Decretu-lege însă în speţa reclamantul nu a înţeles sa solicite în primul rând constatarea nevalabilităţii titlului statului şi apoi în funcţie de situaţia speciala a subdobânditorului să solicite aplicarea de la caz la caz a prevederilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Trebuie menţionat, că instanţa a acordat repetate termene în vederea precizării acţiunii dat fiind ca acţiunea iniţială nu era clara în sensul ca nu erau individualizate in mod expres petitele formulate din perspectiva celui în contradictoriu cu care fuseseră promovate. Prin ultima precizare formulata, reclamantul a înţeles doar sa solicite, în baza art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL, restituirea în natura a suprafeţelor de 1320 mp - nr. top 7512/1/4 si 17876,5 mp nr. top 7512/1/5/1 iar pentru celelalte loturi in suprafaţa de 4963 mp nr. top 7512/1/1, 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si pentru clădirea demolata, a solicitat, în contradictoriu cu paratul Oraşul Predeal restituirea prin echivalent conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Faţă de aceste considerente instanţa a apreciat ca cererea formulata si precizata in contradictoriu cu pârâta SC L.P. SRL este nefondata fiind respinsa.
In ceea ce priveşte cererea de restituire prin echivalent formulata în contradictoriu cu paratul Oraşul staţiune Predeal aceasta vizează imobilele în suprafaţa de 4963 mp nr. top 7512/1/1 , 599 mp nr. top 7512/1/2, 1749 mp nr. top 7512/1/3 si clădirea demolata, fiind întemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Instanţa a constatat ca reclamantul nu a adresat paratului notificarea prevăzuta de art. 22 din Legea nr. 10/2001 necesara pentru demararea procedurii de restituire, o astfel de cerere fiind adresata doar pârâtei SC L.P. SRL.
Chiar trecând peste acest aspect, instanţa a constatat ca în speţa, reclamantul nu a făcut dovada ca paratul Oraşul Staţiune Predeal ar avea calitatea de unitate deţinătoare sau de entitate investita potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluţionarea notificării, în ceea ce priveşte imobilele cu privire la care s-a solicitat restituirea prin echivalent. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - cap. 2, unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publica), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste) iar entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
In cauza, nu s-a făcut dovada ca paratul Oraşul Predeal ar avea vreuna dintre aceste calităţi in raport cu imobilele cu privire la care se solicita restituirea si prin urmare nu poate fi obligata la acordarea de masuri reparatorii in baza Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilele respective.
Astfel, suprafaţa de 4963 mp - nr. top 7512/1/1 si cea de 599 mp - nr. top 7512/1/2 au fost deţinute iniţial in proprietate de Statul Roman, apoi, in baza HG nr. 834/1991 si HG nr. 405/1997 au fost dobândite in proprietate de BTT care prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 25 octombrie 2000, autentificat sub nr. 532 25 octombrie 2005 de BNP B.V. le-a înstrăinat pârâtei SC L.P. SRL.
Suprafaţa de 1749 mp înscrisă în C.F. 997 nr. top 7512/1/3 este în continuare in proprietatea B.T.T.
In ceea ce priveşte construcţia cu privire la care se solicita măsuri reparatorii prin echivalent instanţa a constatat ca aceasta a constat într-o casa de locuit pe terenul din Valea Petinului/Piatra Arsa - nr. top 7512/2, astfel cum rezulta din autorizaţia de luare în folosinţa eliberata la data de 23 octombrie 1937 pe numele antecesorului reclamantului, C.S.
Aceasta construcţie nu a fost intabulata în cartea funciara iar în prezent aşa, cum rezulta din rapoartele de expertiza efectuate in cauza, construcţia este demolată.
Reclamantul nu a furnizat dovezi care sa ateste locaţia respectivei construcţii în raport de actuala configuraţie de carte funciara rezultata în urma comasărilor şi dezmembrărilor succesive, singura menţiune cu privire la acest aspect regăsindu-se în primul raport de expertiza topografica efectuat în cauza de către expertul P.R.A. unde se menţionează ca fosta vila are ca amplasament propus, interiorul actualului nr. top 7512/1/1.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul considerând-o nelegală şi netemeinică.
In esenţă în motivarea apelului se critică sub următoarele aspecte:
Inaplicabilitatea Decretului-lege nr. 115/1938 ale cărei dispoziţii au fost abrogate prin Legea nr. 7/1996.
Instanţa aplică eronat prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 dar omite incidenţele art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 deşi pârâta a uzucapat cu rea-credinţă, cerinţele posesiei utile înscrise în art. 1847 C. civ. nefiind îndeplinite.
Cu privire la despăgubirile prin echivalent, s-au încălcat prevederile art. 22 alin. (4)din Legea nr. 10/2001.
Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare apreciind apelul ca nefondat.
Curtea de Apel Braşov prin Decizia civilă nr. 120/A din 27 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul. In considerentele deciziei s-a cu privire la pretinsa abrogare a Decretului-lege nr. 115/1938, că, art. 69 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996 stabileşte cu precizie momentul la care îşi încetează aplicabilitatea respectiv la finalizarea lucrărilor cadastrale pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, ori se consideră abrogat - respectiv după definitivarea cadastrului la nivelul întregii ţări. Or, nici în prezent lucrările de cadastru la nivelul cel puţin a unităţii administrativ teritoriale - oraş Predeal nu au fost finalizate, încât Decretul-lege nr. 115/1938 continuă să fie aplicabil.
In materie civilă principiul aplicării imediate a legii noi îşi găseşte aplicare raporturilor juridice în curs de desfăşurare, însă legiuitorul poate prin actul normativ nou, să stabilească un alt moment de la care legea nouă intră în vigoare, cum a făcut-o prin norma suscitată din Legea nr. 7/1996. Comparaţia în sprijinul inaplicabilităţii Decretului-lege nr. 115/1938, din apel între prevederile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 şi art. 27 - 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 nu are nici un efect din moment ce prima se referă la prestaţia tabulară - cunoscută şi de legea criticată, iar cea de-a doua la uzucapiunea - tabulară şi extratabulară, necunoscută Legii nr. 7/1996.
Textele art. 17 şi art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, conturează doar regimul specific al acţiunii în revendicare în acest sistem şi care este determinat de rigurozitatea publicităţii imobiliare prin cărţile funciare existente în Ardeal.
S-a mai reţinut că, conform art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 (art. 30 din Legea nr. 7/1996) dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că dreptul este în folosul acestuia, norma statuând asupra unei prezumţii legale de proprietate care, nu poate fi răsturnată decât în condiţiile promovării unei acţiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care sunt confirmate situaţiile de excepţie din art.34 din acelaşi act normativ (art. 34 punctele 1-3 din Legea nr.7/1996).
In regimul de carte funciară dovada dreptului de proprietate se face de titularul său prin înscrierea dreptului în favoarea sa şi procedural cu extrasul eliberat de OCPI.
In regim de carte funciară titularul dreptului înscris se confundă procesual cu titularul acţiunii în revendicare, de unde sfera restrânsă a situaţiilor revendicative.
Compararea titlurilor, recunoscute de practica judiciară şi de doctrină este o reminiscenţă ce derivă din publicitatea personală realizată prin registrul de inscripţiuni - transcripţiuni, când dreptul real se dobândeşte în puterea actului translativ de proprietate, operaţiunea fiind necesară dacă posibilii dobânditori nu-şi transcriu actul şi aceasta numai pentru opozabilitatea faţă de terţi, dar exclusă de publicitatea reală.
Se mai arată că, aplicarea conformă a dreptului intern, nu înseamnă ignorarea actelor internaţionale de protecţie, în cauză art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, care ocroteşte proprietatea indiferent de titularul ei dacă a fost dobândită în condiţii de legalitate şi nu impune admiterea cu necesitate a revendicării în detrimentul altui drept de proprietate.
Susţinerile referitoare la modul de deposedare nu au nici o legătură cu textul art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, ce vizează alte situaţii, însă este de esenţă faptul că nu s-a solicitat niciodată cercetarea valabilităţii titlului statului. Simplele referiri la inaplicabilitatea actului de naţionalizare reprezintă argumente în susţinerea revendicării prin compararea titlurilor dar nu un petit care că învestească instanţa.
Pe această linie, s-a prezumat că toate operaţiunile succesive sunt valabile, pârâta SC L.P. SRL fiind un subdobânditor care justifică titluri valide - act translativ de proprietate a dreptului prin prescripţie achizitivă, în timp ce reclamantul nu se află în posesia titlului, încât o comparaţie a titlurilor este greu de realizat.
Cu privire la petitul subsidiar s-a reţinut că îndrumarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respectată de prima instanţă care a statuat corect că lipsa dovezii calităţii de entitate deţinătoare a unităţii administrativ-teritoriale determină respingerea cererii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Prin reiterarea principiului de drept privind prioritatea în aplicarea noii legi faţă de dreptul comun, Înalta Curte a urmărit ca în realizarea dezideratului avut în vedere a redactorul Legii nr. 10/2001, să impună ca de fiecare dată când legea specială conţine dispoziţii derogatorii faţă de legea generală, să fie aplicată prin înlăturarea vechilor dispoziţii.
- Instanţele respingând acţiunea în revendicare, nu au ţinut seama de dispoziţiile Deciziei nr. 33/2008 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând doar prevederile Decretului nr. 115/1938. Au fost ignorate dispoziţiile art. 2 şi art. 9 alin.(2) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acţiunii care statua că persoanele deposedate abuziv de bunurile imobile în perioada indicată de lege nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.
Au fost ignorate probele administrate în cauză, în sensul că nu s-a avut în vedere că S.C. apare ca proprietar intabulat în cartea funciară iar preluarea imobilului în litigiu s-a făcut prin naţionalizare şi că potrivit însemnării din cartea funciară a rezultat că bunicul recurentului era persoană exceptată de la naţionalizare.
Considerarea ca titular al dreptului de proprietate doar a persoanei înscrise ca atacare în cartea funciară constituie o ignorare deplină a prevederilor Legii nr. 10/2001, lege invocată ca temei al acţiunii, lege ce a constituit temeiul cererii alternative de retrocedare în echivalent a imobilelor.
Nu s-au respectat dispoziţiile deciziei de casare în sensul că la rejudecarea acţiunii în revendicare nu s-a ţinut cont şi de dispoziţiile legii speciale.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
In cauza pendinte, prin Decizia civilă nr .4614 din 11 mai 2006, s-a admis recursul reclamanţilor şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov, care urma să soluţioneze acţiunea în revendicare a reclamanţilor faţă de pârâta S.C L.P. prin comparare de titluri cu motivarea că autorul reclamanţilor nu şi-a pierdut niciodată proprietatea şi că în funcţie de preferinţa pe care instanţa o va da unuia din titlurile exhibate de reclamant şi pârât se va soluţiona şi capătul subsidiar de cerere, instanţa urmând a determina care dintre pârâte este obligată conform legii la măsuri reparatorii şi care este natura acestora.
Ori, faţă de dispoziţiile deciziei de casare sus arătate, Curtea de Apel Braşov procedează contrar, în sensul că primind cauza spre rejudecare, fără să ţină cont de dispoziţiile deciziei de casare care erau obligatorii, admite apelul, desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
Or, prin Decizia de casare, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov şi nu la Tribunalul Braşov, cum greşit a procedat Curtea de Apel Braşov.
Potrivit art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în caz de casare trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.
In speţa supusă analizei, a fost casată hotărârea instanţei de apel şi drept urmare cauza a fost trimisă cu claritate la această instanţă care era obligată să purceadă la rejudecarea cauzei conform dispoziţiilor din Decizia de casare mai sus arătate.
Mai mult, la soluţionarea acţiunii în revendicare, precum şi al capătului de cerere subsidiar nu au fost respectate dispoziţiile deciziei, în sensul că acţiunea în revendicare nu a fost soluţionată prin comparare de titluri, iar petitul subsidiar a fost doar amintit şi nu soluţionat conform îndrumărilor.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva deciziei nr. 120 A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4138/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
