ICCJ. Decizia nr. 4179/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4179/2010
Dosar nr. 7373/30/2006
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia civilă, reclamantul M.I. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 90 din 26 aprilie 2006 emisă de pârâtul Primarul oraşului Buziaş, prin care i s-a respins notificarea, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului casă şi teren situat în Buziaş, Judeţul Timiş, înscris în C.F. 201 Buziaş, nr. top 1031, 1032.
Prin sentinţa civilă nr. 2600 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că imobilul solicitat a fi restituit în natură a trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 223/1974 şi a Legii nr. 59/1974, de la proprietarul tabular T.M.
Prin actul nr. 2903/1982, defunctul T.M. a intenţionat să treacă imobilul în proprietatea numitei T.D., împuternicind-o pe aceasta să efectueze toate demersurile necesare în scopul încheierii contractului şi a înscrierii sale în cartea funciară, aceasta, pe lângă obligaţia ce îi revenea, de a îngriji imobilul.
Reclamantul a încercat să îşi justifice calitatea de persoană îndreptăţită în virtutea acestui act, motivând că, în calitatea sa de legatar al numitei T.D., are dreptul şi la imobilul pe care l-a solicitat prin notificarea soluţionată prin Decizia contestată.
Tribunalul a apreciat însă că, pentru a fi în prezenţa unui contract de donaţie legal încheiat nu este suficientă intenţia donatorului de a dona, ci este necesară, sub sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 813 C. civ., perfectarea actului în formă autentică.
Or, neexistând nicio dovadă că defuncta ar fi acceptat donaţia şi că ar fi notificat donatorului intenţia sa, tribunalul a reţinut că nu s-a produs transmiterea dreptului de proprietate, astfel că reclamantul nu şi-a putut proba calitatea sa de persoană îndreptăţită în a solicita restituirea în natură a imobilului.
Apelul declarat de reclamantul M.I. a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 64/A din 12 februarie 2007.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că, la data de 21 decembrie 1982, numitul T.M. a întocmit o împuternicire, legalizată de un notar în Germania, prin care a mandatat-o pe numita T.D. să transcrie pe numele său dreptul de proprietate asupra imobilului.
Acest înscris nu a fost autentificat şi în cuprinsul lui nu se face referire la nicio dispoziţie testamentară, în sensul că acesta nu şi-a manifestat dorinţa ca, după moartea sa, imobilul să fie moştenit de numita T.D., ci dimpotrivă, a împuternicit-o pe aceasta să efectueze acte de administrare a imobilului.
Pe de altă parte, pentru ca un înscris să fie interpretat ca fiind un testament, este necesar ca succesiunea testatorului să se fi deschis. Or, reclamantul nu a făcut această dovadă, iar testatorul fiind încă în viaţă, iar legatara fiind decedată la 11 ianuarie 1988, testamentul a devenit caduc conform dispoziţiilor art. 924 C. civ.
Aşa fiind, reclamantul, în calitate de legatar al mamei numitei T.D., postdecedată faţă de fiica sa, nu a făcut dovada că imobilul a aparţinut numitei T.D. şi nici a faptului că acest imobil a fost preluat cu titlu valabil sau în mod abuziv de la aceasta în perioada 6 martie 1945 - 21 decembrie 1989, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul M.I.
La termenul de la 20 martie 2009, judecata recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă.
La data de 6 mai 2010, Înalta Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.
La termenul din 2 iulie 2010, instanţa a invocat excepţia perimării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin.(1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi art. 250 C. proc. civ.
In speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 20 martie 2009, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 20 martie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.I., prin mandatar F.I., împotriva deciziei nr. 64 A din 12 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4175/2010. Civil. LITIGIU DE MUNCĂ. Recurs... → |
|---|
