ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4295/2010
Dosar nr. 4866/103/200.
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active invocată de contestatoarea pârâtă C.D. şi respingerea cererii de suspendare a executării dispoziţiei Consiliului Judeţean Neamţ, nr. 236 din 4 octombrie 2007, formulată de reclamantul Ministerul Apărării în contradictoriu cu pârâţii C.D. şi Consiliul Judeţean Neamţ, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active nu este întemeiată. Ministerul Apărării are calitatea de intervenient în interes propriu în cadrul plângerii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatoarea C.D. În motivarea acestei cereri de intervenţie s-a arătat că Ministerul consideră dispoziţia emisă, ca fiind nelegală atât pe fond, cât şi sub aspectul îndreptăţirii de a emite dispoziţia, considerând că emitentul nu avea calitatea de unitate deţinătoare. Având în vedere că se constată însăşi legitimarea Consiliului Judeţean de a dispune asupra notificării contestatoarei, intervenientul considerându-se grav prejudiciat de care dispune cu privire la bunuri asupra cărora are doar un drept de administrare, instanţa a reţinut că Ministerul îşi justifică propria calitate procesuală de a cere suspendarea în calitatea de persoană interesată. Interesul este dovedit de dreptul de administrare că i-a fost cedat şi care se afirmă că i-a fost încălcat.
Cererea de suspendare formulată a fost respinsă ca inadmisibilă.
Astfel, în baza Legii nr. 10/2001 pârâta persoană fizică a obţinut dispoziţia nr. 236 din 4 octombrie 2007 emisă de Consiliul Judeţean Neamţ, prin care s-a dispus restituirea în natură o parte din construcţiile şi terenurile solicitate prin notificarea formulată. Împotriva acestei dispoziţii, moştenitoarea fostului proprietar, nemulţumită fiind, a formulat în temeiul art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, plângere la secţia civilă a Tribunalului Neamţ, ce face obiectul dosarului nr. 4866/103/2007.
În cadrul plângerii formulate, reclamantul din prezenta cerere a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând anularea aceleiaşi dispoziţii a Consiliului Judeţean, considerată a fi emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, pentru motivele ce au fost expuse şi în motivarea prezentei cereri de suspendare a executării. Separat de această cerere de intervenţie, reclamantul a formulat şi pe cale principală o cerere de anulare a actului, întemeiată pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ, pe care a înregistrat-o pe rolul Secţiei de contencios a Tribunalului Neamţ, sub nr. 5286/103/2007. Această cerere a fost scoasă de pe rolul secţiei şi trimisă spre soluţionare Secţiei civile, făcând obiectul dosarului nr. 758/103/2008 ce a fost ataşat aceluiaşi dosar iniţial de fond, nr. 4866/103/2007.
Instanţa a reţinut că deşi reclamantul a înţeles să promoveze separat de cererea de intervenţie în temeiul Legii nr. 10/2001 şi o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, din care a derivat şi acţiunea prezentă pe care a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege, în fapt cererile sale nu pot avea alt temei decât Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care reglementează o materie distinctă de cea a contenciosului administrativ. Fiind ea însăşi o lege specială, litigiilor derivând din aceasta nu le pot fi aplicabile alte prevederi normative, ceea ce înseamnă că aceste cereri trebuie soluţionate având în vedere dispoziţiile legii speciale. Principiul consacrat în teoria generală a dreptului este acel potrivit cu care, acolo unde legea specială nu prevede, dispoziţiile acesteia se completează cu cele ale dreptului comun, care în cazul de faţă îl constituie prevederile Codului de procedură civilă şi nu ale unei legi speciale.
Aplicabilă fiind deci Legea specială, cererea de suspendare a fost examinată prin prisma acestei legi. Art. 25 alin. (4) din lege prevede că dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Pentru punerea în posesie, alin. (5) al aceluiaşi articol, reglementează însă, obligaţia încheierii unui protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a dispoziţiei. Faţă de acestea, întrucât moştenitoarea care a formulat notificarea se consideră nedreptăţită prin soluţia primită, şi a contestat-o prin plângerea la care legea îi dă dreptul, nu se poate că nu este vorba despre o dispoziţie definitivă care să constituie titlu executoriu asupra unor bunuri intabulate şi predate. Prin urmare, în privinţa dispoziţiei în cauză nu a fost pornită executarea, nefiind definitivă, neexistând temei legal pentru a suspenda o executare nedeclanşată. În cauză, nu sunt incidente prin urmare dispoziţiile art. 403 C. proc. civ.
Nefiind realizate ipotezele reglementate de Codul de procedură civilă, rămân în discuţie prevederile Legii speciale, care nu conţin nicio reglementare în privinţa posibilităţii suspendării executării deciziei sau dispoziţiei de restituire, ceea ce face ca prezenta cerere să fie inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 47 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a dispus respingerea apelului formulat de intervenientul în nume propriu Ministerul Apărării Naţionale, împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4866/103/2007.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Legea aplicabilă în cauză a fost stabilită în mod corect a fi Legea nr. 10/2001 situaţie în care aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost reţinută ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul Ministerul Apărării Naţionale criticând-o pentru următoarele aspecte:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de apel a pronunţat Decizia cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea nu este motivată încălcându-se dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel trimiţând la considerentele indicate în încheierea apelată. Or, dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ nr. 236 din 4 octombrie 2007 nefiind definitivă, reprezintă un act administrativ a cărui executare poate fi suspendată în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Greşit a fost respins apelul pe motiv că cererea de suspendare a dispoziţiei de restituire în natură formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 ca inadmisibilă, în condiţiile în care recurenta este un terţ, faţă de dispoziţia de restituire în natură emisă de intimată, iar Legea nr. 10/2001 nu conţine dispoziţii speciale cu privire la exercitarea de către terţi a căilor de atac împotriva dispoziţiei de restituire în natură similar art. 26 din lege rezervat persoanelor îndreptăţite la restituire.
În consecinţă, recurenta, faţă de dispoziţia de restituire în natură care este un act administrativ este îndreptăţită să solicite suspendarea executării acestuia în sensul art. 14 din Legea nr. 544/2004 fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, instanţa trebuie să constate caracterul întemeiat al cererii de suspendare:
Anterior solicitării suspendării, recurenta a formulat plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2001 şi faţă de răspunsul intimatei, a solicitat în temeiul art. 8 din aceeaşi lege anularea dispoziţiei, cerere conexată la dosarul nr. 4866/103/2007.
Prin punerea în executare a Dispoziţiei nr. 236 din 4 octombrie 2007 recurenta ar suferi o pagubă iminentă, deoarece suprafeţele de teren şi construcţiile pentru care s-a dispus restituirea în natură ar intra în circuitul civil, puteau fi înstrăinate, astfel încât revocarea sau anularea ulterioară a dispoziţiei ar rămâne fără obiect.
Terenurile propuse a fi restituite reprezintă parcul sanatoriului, terenuri destinate scopului activităţii sanatoriului, afectând interesul public major, acela al asigurării sănătăţii populaţiei, mai ales că intimatul nu este unitate deţinătoare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, ci recurenta care exercită dreptul de administrare asupra imobilului.
Intimatul nu a verificat destinaţia actuală a terenului solicitat a fi restituit contrar dispoziţiilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007, nu a aplicat corect dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 10/2001 şi art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţia în discuţie a fost revocat indirect dreptul de administrare acordat recurentei, prin Decizia nr. 23 din 29 mai 1993, iar prin Protocolul de predare-primire nr. 2841 recurentei nu i-a fost stabilită nicio sarcină asupra imobilului.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii de şedinţă din 24 februarie 2009 a Tribunalului Neamţ, şi admiterea cererii de suspendare a dispoziţiei preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ nr. 236 din 4 octombrie 2007 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii privind anularea acesteia.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 299, 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 C. proc. civ., art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul Consiliul Judeţean Neamţ a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
În mod corect instanţa de apel a respins apelul împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării dispoziţiei emise de pârâtul intimat în temeiul Legii nr. 10/2001, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a acesteia, deoarece natura civilă a cauzei reclamă intervenţia procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 completată cu dispoziţiile de drept comun, adică ale Codului de procedură civilă şi nu ale Legii speciale nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, străină cadrului juridic civil statuat de legiuitor.
Într-o atare situaţie în mod corect instanţa de apel a reţinut că dată fiind Legea civilă aplicabilă, situaţiei de fapt deduse judecăţii, cererea de suspendare a executării dispoziţiei de revizuire este inadmisibilă, motivare suficientă în fapt şi în drept pentru a argumenta inadmisibilitatea căii procedurale alese de recurentă.
În aceste condiţii, cum prin efectul Legii actul a cărui suspendare s-a solicitat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci un act civil, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
De altfel, în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 890 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov s-a statuat asupra naturii civile a cauzei (accesorie a cererii principale) ipoteză care exclude reanalizarea cauzei sub aspectul incidenţei Legii nr. 554/2004 tranşat irevocabil de instanţa de recurs.
Faţă de cele reţinute reluarea argumentării cererii de suspendare a dispoziţiei de restituire prin prisma art. 14 din Legea nr. 554/2004 este de prisos ca şi analiza situaţiei de fapt ori a temeiniciei ei exclus de a fi analizate faţă de finele de neprimire dat de natura civilă a cauzei deduse judecăţii.
În consecinţă, recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. este neîntemeiat, iar motivul de recurs fundamentat şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu are corespondent în criticile aduse deciziei recurate care au fost circumscrise doar la analiza admisibilităţii sau nu a cererii de suspendare a executării dispoziţiei de restituire pe temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 47 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
