ICCJ. Decizia nr. 4299/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4299/2010
Dosar nr. 3104/91/2008
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 269 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea s-a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamanţii M.S. şi S.M. în contradictoriu cu pârâta Primăria Focşani.
S-a dispus anularea în parte a dispoziţiei nr. 12561/2008 şi restituirea suprafeţei de 240 mp teren intravilan, situat în Focşani, teren primărie pe trei laturi, conform schiţei nr. 2 la raportul de expertiză C.D., ce reprezintă teren acordat în compensare.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1256 din 5 iunie 2008 emisă de pârâtă s-a soluţionat notificarea nr. 2383 din 3 mai 2001 formulată de reclamanţi şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 156 mp teren situat în Focşani, judeţul Vrancea, teren traversat de un canal termic, o reţea de apă potabilă şi o canalizaţie telefonică, cu obligarea reclamanţilor de a asigura accesul permanent şi necondiţional în vederea remedierii eventualelor avarii şi a lucrărilor de întreţinere şi de a respecta limitele de protecţie impuse de legislaţia în vigoare.
Pentru diferenţa de teren în suprafaţă de 240 mp şi casa demolată, a considerat că se impun despăgubiri, deoarece pe vechiul amplasament se află blocurile de locuinţe nr. 8 şi 10.
Conform art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii … cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale".
În cauză, s-a reţinut că imobilul teren nu mai este liber în privinţa suprafeţei de 240 mp iar pârâta trebuia să propună reclamanţilor, măsuri reparatorii în compensare cu alte bunuri sau servicii, ulterior urmând a se propune despăgubiri.
Prin raportul de expertiză tehnico – judiciară, C.D., s-a reţinut că există o suprafaţă de teren liberă, pe str. la nr. 49, iar pârâta nu a invocat nicio obiecţie la raportul astfel întocmit şi nici faptul că terenul ar aparţine altor persoane ori a fost solicitat, situaţie în care instanţa a reţinut că reclamanţilor li se poate restitui în compensare această suprafaţă de teren.
Prin Decizia civilă nr. 328 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a dispus respingerea apelului formulat cu pârâta Primăria Municipiului Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 269 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate abuziv, nu numai restituirea în natură a acestora, atunci când este posibil ci şi prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este posibilă în situaţia în care restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu se poate realiza şi legea prevede această modalitate de reparaţie.
În acest sens, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent".
Măsurile reparatorii îmbracă două forme: compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în schimb de entitatea investită cu soluţionarea notificării şi despăgubiri, acordate în condiţiile prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată se instituie o ierarhie în acordarea acestor măsuri în sensul că în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, potrivit legii, deţinătorul imobilului este obligat să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii şi în ultimul rând să acorde despăgubiri în situaţia în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către persoana îndreptăţită.
În speţă, reclamanţii prin notificare nr. 2384 din mai 2001 au solicitat restituirea suprafeţei de 396 mp teren şi casă de locuit, deţinute de aceştia până în anul 1987 când au fost expropriaţi.
Prin decizie, pârâta a restituit în natură suprafaţa de 156 mp de teren, pe vechiul amplasament, iar pentru restul a propus acordarea de despăgubiri.
Faţă de cele reţinute, corect instanţa a acordat reclamanţilor măsuri reparatorii în compensare pe baza expertizei efectuată în cauză, fără ca apelanta să fi formulat obiecţiuni ori să releve împrejurări din care să rezulte că suprafaţa de teren acordată în compensare ar aparţine altor persoane ori ar fi fost solicitată de către acestea.
În aceste condiţii s-a materializat respectarea principiului constituţional al garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate prevăzut şi de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală şi netemeinică, deoarece prin notificare s-au adresat despăgubiri, Comisia pentru soluţionarea notificărilor a întocmit un proces verbal care consemnează cazuri de despăgubiri băneşti şi prin urmare în soluţionarea notificării s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti avându-se în vedere poziţia părţii.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece au solicitat despăgubiri prin notificare pentru imobil casă de locuit.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Singura critică adusă de recurentă deciziei instanţei de apel vizează acordarea de măsuri compensatorii prin echivalent constând în compensarea suprafeţei de 240 mp imposibil de restituit în natură, faţă de notificarea părţii prin care a solicitat despăgubiri, situaţia va fi motivată de critică care aparţine pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Or, cu toate că a fost indicat şi pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care porneşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii ori schimbarea naturii şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, simpla indicare a unui motiv nu este de natură a determina examinarea lui în absenţa criticilor care constituie substanţa motivului de recurs indicat.
În consecinţă, recursul va fi examinat doar în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia îi corespunde critica singulară invocată de recurent.
Referitor la măsura reparatorie prin echivalent constând în comparare, prin restituirea unui teren liber în suprafaţă de 240 mp, nu este criticată decât sub aspectul opţiunii iniţiale a părţii de a primi despăgubiri, situaţie în care analiza motivului de recurs astfel formulat se va singulariza doar la examinarea acestui aspect.
Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nu reprezintă o opţiune nici pentru parte şi nici pentru entitatea deţinătoare, ci se supun regulilor impuse prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001. Astfel regula în materie o constituie restituirea în natură şi subsecvent reparaţia prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii aferente în echivalent cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În aceste condiţii, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent depind de situaţia juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit şi de posibilitatea concretă de a da eficienţă concretă dreptului părţii beneficiare.
Or, în condiţiile în care există teren liber, individualizat ca atare şi liber de sarcini, ori de alte grevaţiuni aşa cum este terenul restituit în natură, este irelevantă poziţia intermediară a părţii care a solicitat despăgubiri fără a se determina dacă acestea vizează imobilul construcţie demolat, ori dacă formularea generică de „despăgubiri" priveşte dezdăunarea părţii private abuziv de dreptul său prin măsura reparatorie a despăgubirilor sau pur şi simplu restituirea dreptului lor, despăgubirea ca noţiune generică având mai multe înţelesuri.
Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci dreptul părţii ar fi fost satisfăcut ca efect al dispozitivului dispoziţiei recurentei şi contestaţia formulată în instanţă nu ar mai avea obiect. Dimpotrivă, în cererea din 14 mai 2005, intimaţii au indicat cuvântul despăgubiri asociat cu cel în natură şi despăgubiri în natură folosind şi sintagma „titlu cu valoare nominală" (f. 72 dos. fond), intimatul M.S. a solicitat restituirea în natură prin cererea din 14 noiembrie 2007 f. 71 dosar fond) iar în procesul-verbal încheiat la 13 martie 2008 din Comisia pentru soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, se consemnează „teren în compensare dar şi despăgubiri (f. 53 dosar fond), împrejurări care nu sunt de natură a decela intenţia reală a intimaţilor care gravitează imprecis între semnificaţiile cuvântului despăgubiri ori îl asociază cu restituirea în natură, situaţie imputabilă recurentei care nu a singularizat obiectul cererii de restituire formulată prin notificare.
Dar, indiferent de poziţia părţii anterioară sesizării instanţei, contestaţia introdusă împotriva deciziei recurate, precizează conţinutul solicitării intimaţilor vizând acordarea de măsuri reparatorii prin compensare.
De altfel, poziţia părţii este irelevantă în raport cu dispoziţiile art. 1 din lege, în raport cu care felul măsurii reparatorii este ales nu de părţi ci de dispoziţiile legale, în raport cu situaţia concretă a imobilului supus restituirii, nefiind posibilă acordarea de despăgubiri atâta vreme cât nu s-a verificat imposibilitatea juridică (dată de lipsa bunurilor în compensare şi refuzul părţii de a o accepta), de a proceda la măsuri reparatorii, prin compensare în echivalent, succesiunea măsurilor reparatorii nefiind aleatorie şi nici opţională (cu excepţia compensaţiei care impune acordul părţii) ele structurându-se în reguli reparatorii cu caracter obligatoriu.
Faţă de cele reţinute şi având în vedere efectivitatea dreptului şi caracterului concret al măsurii stabilite de instanţă cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului instanţa reţine că recursul pârâtei întemeiat pe pct. 9 art. 304 C. proc. civ. este neîntemeiat urmând a fi respins în condiţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focşani împotriva deciziei civile nr. 328 A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4313/2010. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Civil → |
|---|
