ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4273/2010
Dosar nr. 459/46/2008
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 19 septembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Piteşti reclamantul T.D.A. a formulat o contestaţie împotriva hotărârii nr. 1037 din 12 iunie 2003 în contradictoriu cu Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, Primăria Morăreşti, Consiliul Local al comunei Morăreşti prin Comisia Comunală de Fond Funciar solicitând să i se acorde despăgubiri băneşti, pentru cca 2 ha teren intravilan aflat în perimetrul construit, potrivit Legii nr. 10/2001 şi nu potrivit Legii nr. 18/1991.
Judecătoria Piteşti prin sentinţa civilă nr. 3934 din 3 noiembrie 2003 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în raport de obiectul acesteia şi temeiul juridic invocat, în favoarea Tribunalului Argeş.
Tribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr. 79 din 22 iunie 2005, a respins acţiunea.
S-a reţinut că, prin hotărârea nr. 6 din 14 mai 2003 a Comisiei Locale de Fond Funciar Morăreşti şi hotărârii nr. 1037/2003 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş, în mod corect a fost validată propunerea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 4,5 ha teren agricol reclamantului în condiţiile prevăzute de Legea nr. 18/1991.
S-a constatat că la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar nu a existat teren fizic, terenul revendicat de reclamant fiind deţinut de persoane fizice care posedă acte de schimb în urma unei comasări de teren din anul 1960, astfel că s-a propus acordarea de despăgubiri.
S-a mai observat că în temeiul art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră în aria de reglementare a acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar şi prin Legea nr. 1/2000, iar reclamantul şi-a fundamentat acţiunea pe dispoziţiile art. 169/1997.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 133/A din 12 iunie 2008, a admis apelul împotriva sentinţei nr. 79 din 22 martie 2005 a Tribunalului Argeş, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza (contestaţia formulată de reclamant împotriva hotărârii 1037/2003 a Comisiei Judeţene Argeş pentru Aplicarea Legii nr. 18/1991), spre competentă soluţionare în primă instanţă, la Judecătoria Piteşti.
Prin aceeaşi decizie s-a disjuns cererea formulată de reclamant în faţa Tribunalului Argeş, cu privire la terenurile intravilane şi construcţiile moară şi casă din comuna Morăreşti, sat Luminile, judeţul Argeş.
In motivarea acestei decizii instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
In faţa Tribunalului Argeş, investit prin declinare de la Judecătoria Piteşti, reclamantul şi-a completat acţiunea, la 27 ianuarie 2005 solicitând atât despăgubiri băneşti pentru cele două hectare de teren intravilan cât şi pentru construcţiile moară şi locuinţă - imobile pe care autorii săi le-au deţinut în comuna Morăreşti Acesta a arătat că prin notificarea nr. 1146/201 adresată Prefectului Judeţului Argeş a solicitat terenurile intravilane deţinute pe raza comunei Morăreşti - Deduleşti, sat Luminile, judeţul Argeş, de către autorii săi.
S-a constatat că prin precizarea de acţiune reclamantul a inventariat terenurile solicitate, în suprafaţă totală de 14,965 ha, terenuri agricole ce fac obiectul legilor fondului funciar dar şi terenuri situate în intravilanul localităţii Morăreşti, sat Luminile în suprafaţa totală de 7,72 ha cu construcţii de locuit şi anexe (astăzi demolate) despre care a menţionat că fac obiectul Legii nr. 10/2001. A precizat că a formulat în acest sens notificarea nr. 1146/2001 adresată Prefectului Judeţului Argeş.
Instanţa de apel a constatat că reclamantul a atacat sentinţa nr. 79/2005 fiind nemulţumit de faptul că i-a fost recunoscut dreptul de proprietate şi corespunzător atribuite despăgubiri numai pentru 4,5 ha în loc de 7,79 ha teren dovedit ca fiind proprietatea autorilor săi.
Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor necesitatea disjungerii capătului de cerere formulat de reclamant în faţa Tribunalului Argeş, privind modul de soluţionare a notificării prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilele construcţii. Reclamantul prin avocat a fost de acord cu disjungerea acestei cereri.
După pronunţarea deciziei nr. 133/A/2008 a Curţii de Apel Piteşti, s-au format două dosare:
Un prim dosar este dosarul nr. 7288/280/2008, la Judecătoria Piteşti, urmare trimiterii spre rejudecare în primă instanţă (a acţiunii introductive formulată de reclamant, ca efect al anulării sentinţei nr. 79/2005 a Tribunalului Argeş).
Acest dosar s-a soluţionat prin sentinţa civilă nr. 7550 din 13 noiembrie 2009 prin care s-a respins cererea precizată ca neîntemeiată, în condiţiile în care petentul a fost propus la despăgubiri.
Al doilea dosar este dosarul nr. 459/46/2008 pe rolul Curţii de Apel Piteşti soluţionat prin Decizia civilă nr. 141 /A din 29 octombrie 2009 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 79 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Argeş.
Pentru a pronunţa Decizia nr. 141/A 2009 Curtea de Apel a reţinut următoarele :
Prin Decizia nr. 133 A din 12 iunie 2008, Curtea de Apel Piteşti a constatat că este investită legal, ca instanţă competentă, să soluţioneze apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 79/2005, numai în partea privitoare la terenurile situate în intravilanul comunei Morăreşti, perimetrul construibil, precum şi pentru construcţiile moară şi locuinţă.
Desfiinţând în parte această hotărâre (sentinţa nr. 79/2005), prin Decizia nr. 133/2008 amintită s-a trimis spre soluţionare la judecătorie în prima instanţă, cererea privind soluţionarea pretenţiilor formulate în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Prin clarificarea obiectului apelului, instanţa de apel a pus în vedere apelantului să producă dovezi referitoare la identitatea terenurilor a căror restituire a fost cerută în procedura Legii nr. 18/1991, pentru a se putea verifica eventuala incidenţă a interdicţiei de restituire în procedura Legii nr. 10/2001, pentru terenurile care au făcut deja obiectul verificărilor în procedura legilor anterioare.
S-a luat act de declaraţia avocatului reclamantului, făcută în condiţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995, de renunţare la judecata cererii formulate pentru construcţiile casă, moară şi celelalte existente pe terenurile situate în intravilanul comunei Morăreşti şi dispărute în decursul timpului.
Totodată reclamantul, prin apărător, în această fază procesuală a făcut precizarea (fila 87) potrivit căreia obiectul cererii formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 îl reprezintă terenurile situate în intravilanul localităţii: 0,50 ha în pct. « Fosta moară » ; 5,01 ha în pct. «Grădina Popii»; 0,23 ha în pct. «In faţa Bisericii»; 0,51 ha în punctul « Lângă grădina casei» şi « Cărpeniş « şi 2 ha provenind de la defunctul V.B., în total 8,24 ha.
Au fost totodată indicate terenurile care au format obiect al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1999, în suprafaţă totală de 14,965 ha din care apelantul a arătat că se consideră îndreptăţit să primească jumătate, respectiv 7,483 ha teren agricol şi pădure, fiind deja validat pentru 4,50 ha (2 ha arabil, 2 ha păşune şi 0,50 ha livezi) şi propus pentru despăgubiri dar şi pentru 0,50 ha pădure prin hotărârea Comisiei judeţene Argeş şi primind şi un plus de 0,2 ha teren forestier prin hotărâre judecătorească.
In analiza sa instanţa de apel a avut în vedere:
- cererea adresată la 19 septembrie 2003 cu titlu de contestaţie (la Judecătoria Piteşti), prin care reclamantul a solicitat constatarea că petiţia priveşte rezolvarea cererii de acordare a despăgubirilor băneşti pentru cea. 2 ha teren intravilan, făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu a legilor fondului funciar.
- solicitarea formulată prin notificarea nr. 1146/2001 adresată Prefectului Judeţului Argeş care privea acordarea de despăgubiri evaluate la suma de 20.000 dolari SUA, notificare ce a fost redirecţionată de Prefectură la Primăria comunei Morăreşti la 8 iulie 2003;
- dosarul nr. 7932/109/2006 al Judecătoriei Piteşti (format la Tribunalul Argeş, unde s-a înregistrat iniţial cererea, Tribunalul declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti, prin Decizia nr. 207 din 13 februarie 2007), în care s-a soluţionat plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 131/2006 a Comisiei de Fond Funciar în sensul că prin sentinţa civilă nr. 5916 din 2 noiembrie 2009 a Judecătoriei Piteşti, s-a admis în parte acţiunea reclamantului, s-a anulat în parte hotărârea nr. 131/2006 cu referire la poziţiile ce îl privesc pe reclamant.
În acest dosar s-a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 7230 mp teren intravilan curţi, construcţii şi pentru suprafaţa de 2000 mp teren forestier, în plus faţă de validările anterioare, prin acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, inclusiv pentru 0,5 ha teren forestier validat prin Hotărârea nr. 131/2006. Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate împotriva ei de toate părţile din proces (Decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Argeş).
Curtea a reţinut din informaţiile comunicate de Primăria Morăreşti că notificarea nr. 1146/2001 nu privea construcţii (moară, locuinţe, anexe) ci numai despăgubiri pentru teren şi nu putea fi soluţionată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 pentru că toate terenurile solicitate au făcut deja obiectul cererii de restituire formulată în condiţiile Legii nr. 18/1991, cerere soluţionată prin hotărârea nr. 131/2006, atacată în instanţă ,contestaţie soluţionată prin sentinţa civilă nr. 5916/2007 a Judecătoriei Piteşti, menţinută prin Decizia nr. 846/R din 15 mai 2008 a Tribunalului Argeş ca instanţă de recurs.
La individualizarea terenurilor revendicate în procedura Legii nr. 18/1991 instanţa a avut în vedere actele de proprietate depuse de reclamant la dosar (acte de vânzare-cumpărare nr. 1446 din 17 aprilie 1907 şi, respectiv, nr. 2612/1908; sentinţa civilă nr. 349/1939 conform procesului verbal nr. 9320 al Tribunalului Argeş).
S-a mai reţinut că după pronunţarea deciziei nr. 846/2008 a Tribunalului Argeş, deşi s-au descoperit documente din care rezultă că autoarea reclamantului a înstrăinat în 1919 şi 1948 mai multe pogoane din moşia ce o avea în proprietate nu s-au luat măsuri pentru schimbarea soluţiei în sensul reducerii suprafeţei în raport de care au fost acordate reclamantului despăgubiri.
S-a reţinut că toate aceste înscrisuri prezentate de reclamant în justificarea pretenţiilor de despăgubiri au fost avute în vedere de autorităţile administrative locale la formularea propunerilor şi validarea lor în condiţiile procedurii legii fondului funciar. In acea procedură s-au luat măsuri fie de restituire în natură, unde a fost posibil, fie prin propuneri de acordare de despăgubiri pentru toate terenurile atât din intravilan cât şi din extravilan.
Instanţa de apel a constatat, în raport de obiectul pretenţiilor formulate în prezentarea mai sus amintită, că verificarea domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001, prin comparaţie cu domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991, cade în competenţa de primă instanţă a Tribunalului, motiv pentru care s-a apreciat că nu se impune desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare spre a cerceta competenţa comisiilor locală şi judeţeană de aplicare a legii fondului funciar.
Pe fondul cauzei s-a constatat că susţinerea reclamantului - în sensul că terenurile intravilane nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ele fiind supuse numai reglementărilor Legii nr. 10/2010 - este nefondată.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 18/1991 în forma adoptată în anul apariţiei legii cu modificările ulterioare, neincidente însă în cauză, în raport de data cererilor, terenurile din intravilan ce au fost atribuite membrilor cooperatori sau altor persoane şi apoi afectate de ridicarea de construcţii cu destinaţia de locuinţă şi anexe gospodăreşti se vor compensa cu suprafeţe de teren echivalente, în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate.
S-a reţinut că în mod corect s-a apreciat că terenurile fostă proprietate a autorilor reclamantului au făcut obiectul procedurilor de restituire prevăzute de Legea nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, atât în procedura administrativă cât şi în cea judiciară în realizarea controlului judiciar exercitat prin soluţionarea plângerilor adresate instanţelor de judecată.
S-a reţinut că nici reclamantul nu a pretins că vreunul din terenurile pentru care a formulat notificare nu ar fi fost solicitat în condiţiile Legii nr. 18/1991. El este în realitate nemulţumit de întinderea fizic constatată în transpunerea actelor, urmărind ca în procedura Legii nr. 10/2001 să obţină majorarea suprafeţelor, pentru a contrazice unele judecăţi irevocabile anterioare doar prin însumarea scriptică a cifrelor înscrise în actele invocate, chiar dacă ele nu s-au regăsit întocmai pe teren.
Ca urmare s-a respins critica prin care se urmărea determinarea unei alte situaţii de fapt şi de drept decât cea stabilită prin judecată în dosarul nr. 7932/109/2006 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5916/2007 a Judecătoriei Piteşti rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 846/2008 a Tribunalului Argeş, judecată purtată în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 18/1991 în care în mod irevocabil s-a stabilit întinderea fostelor proprietăţi ale celor doi autori ai reclamantului în intravilanul localităţii.
In hotărârile mai sus menţionate s-a stabilit că iniţial C.T.L. a deţinut în intravilanul localităţii o suprafaţă de teren de 8,51 ha, curţi - construcţii, 12,415 ha teren agricol şi 2,81 ha teren pădure.
Bunurile au fost înstrăinate în mod egal descendenţilor, iar S.S., L.S. şi L.G. le-au partajat prin sentinţa civilă nr. 349 din 17 septembrie 1931. Anterior, S.L. înstrăinase surorilor sale câte din partea sa astfel încât, în concret, reclamantul a dovedit că este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma celor două autoarea S.S. şi fiica acesteia, S.N., pentru 3,103 ha teren intravilan, 2,12 ha teren agricol şi 0,70 ha teren forestier.
Iniţial prin hotărârea Comisiei Judeţene de aplicare a Legii fondului funciar reclamantului i s-a validat dreptul numai pentru 4,5 ha în echivalent prin despăgubiri iar ulterior, prin hotărâre judecătorească s-a mai constatat că i se mai cuvin despăgubiri pentru încă 7.230 mp teren intravilan curţi - construcţii precum şi 2000 mp teren forestier.
Ca urmare, constatându-se că au fost avute în vedere atât terenurile din intravilan cât şi terenul din extravilan, criticile formulate în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 79/2005 au fost respinse ca neîntemeiate.
Instanţa a constatat că nu pot fi restituite în procedura Legii nr. 10/2001 terenurile care s-au circumscris sferei de reglementare a legilor de retrocedare funciară anterioare.
S-a mai reţinut că în privinţa casei şi a morii pretins a se fi aflat pe terenurile în discuţie reclamantul apelant a precizat în mod expres că nu a formulat pretenţii în faţa instanţei şi din examinarea notificării formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001, s-a constatat că nu s-a formulat cerere de despăgubire în legătură cu aceste bunuri, argumentele invocate de reclamant fiind avute în vedere numai drept criterii de identificare a terenurilor pentru care a fost sesizată instanţa de judecată şi nu ca cereri în justiţie formulate pentru acele bunuri.
Împotriva deciziei nr. 141 A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti reclamantul a declarat recurs în termen legal
In drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In fapt s-a susţinut că motivul de nelegalitate îl reprezintă împrejurarea că instanţele de judecată investite cu soluţionarea cauzei au aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 18/1991 în sensul că au apreciat că terenurile solicitate au făcut în concret obiectul legilor fondului funciar.
Recurentul a enumerat suprafeţele de teren situate în intravilanul comunei Morăreşti, sat Luminile (0,50 ha Fostă Moară; 5,01 ha Grădina Popii; 0,23 ha Babalău; 0,50 ha Cărpeniş şi 2,00 ha de la V.B., indicând totodată vecinătăţile acestor suprafeţe) menţionate în cererea formulată în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-au enumerat totodată terenurile indicându-se suprafeţele şi vecinătăţile, solicitate în procedura de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991, terenuri aflate în extravilanul comunei Morăreşti.
S-au criticat reţinerile instanţelor în sensul că s-ar urmări stabilirea unei alte situaţii de fapt şi de drept cu privire la totalul proprietăţilor deţinute de autorii S., unicul scop al prezentei acţiuni fiind acela al obţinerii terenurilor la care reclamantul este îndreptăţit. De aceea recurentul a susţinut că potrivit opiniei sale nu toate terenurile solicitate au făcut în concret obiectul Legii nr. 18/1991, deoarece s-a reconstituit - în acea procedură - doar o parte din întreaga suprafaţă de teren pentru care s-a formulat notificarea.
Astfel s-au notificat 14,965 ha din care reclamantul este îndreptăţit să primească ½, de pe urma autorilor lor, adică 7,483 ha teren agricol şi pădure. Din această suprafaţă i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 4,5 ha (2 ha teren arabil, 0,5 ha livezi şi 2 ha păşune). Prin hotărâre nr. 131/2006 a Comisiei Judeţene a fost validat cu 0,50 ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005, iar prin sentinţa civilă nr. 5916 din 2 noiembrie 2007 a Judecătoriei Piteşti a mai obţinut încă 0,2 ha teren forestier.
Din totalul de 7,483 ha cât i se cuvin şi cât a cerut, nu i s-au dat 2,2 ha teren extravilan.
Recurentul a mai arătat că, aşa cum a arătat şi în motivele de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 5916/2007 a Judecătoriei Piteşti, instanţa în mod greşit a reţinut autoarei sale o cotă inferioară de ha în loc de ½ cum rezultă din înscrisuri, diminuându-se în acest fel suprafaţa de teren ce i se cuvine.
Intimata pârâtă - Comisia de Fond Funciar Morăreşti - a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat concluzionând - făcându-se un istoric al cererilor reclamantului şi soluţionării acestora de diferitele autorităţi - că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,5 ha în baza Legii nr. 1/2000 (prin despăgubiri); 0,5ha teren forestier în baza Legii nr. 247/2005; 2000 mp teren forestier şi 7230 mp teren intravilan curţi, construcţii prin sentinţă.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în susţinerea motivului de recurs invocat (prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) constată că aceasta este temeinică şi legală, astfel că a respins recursul pentru considerentele ce urmează:
Critica referitoare la greşita constatare că toate terenurile solicitate au făcut obiectul prevederilor de restituire în temeiul Legi nr. 18/1991 şi că în mod greşit prezenta acţiune a fost soluţionată prin aprecierea dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi nu în baza Legii nr. 10/2001 pe care ea s-a întemeiat, este nefondată.
Instanţa de apel a analizat în detaliu conţinutul cererilor adresate de reclamant atât în procedura Legii nr. 18/1991 cât şi prin notificarea nr. 1146/2001 în procedura Legii nr. 10/2001, şi a constatat în mod corect - justificând concluziile reţinute pe baza probelor administrate în această cauză şi în dosarele ataşate - că terenurile situate în intravilanul comunei Morăreşti identificate de reclamant prin suprafeţe au fost avute în vedere atât de autorităţile administrative cât şi de cele judiciare - în soluţionarea cererilor de reconstituire formulate în procedura prevăzută de legile fondului funciar.
In raport de explicaţiile detaliate pe care se bazează Decizia atacată, singurul argument pe care se întemeiază recurentul în sensul că nu toate terenurile au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, este cel potrivit căruia deşi petentul a solicitat mai multe terenuri însumând suprafaţa totală de 7,483 ha, Comisia şi instanţele de judecată nu i-au acordat toate terenurile care i se cuvin.
A face obiect al unei proceduri înseamnă a formula o cerere în temeiul unei anumite reglementări care să fie examinată - deci să facă obiect de judecată prin verificarea probelor şi prin pronunţarea unei soluţii - ceea ce în cauză s-a dovedit a se fi produs cu referire expresă şi la terenurile ce au fost solicitate prin prezenta cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Chiar reclamantul în acţiune, în precizările ulterioare, cât şi în cale de atac afirmă că deşi a solicitat o anumită suprafaţă de teren nu i-a fost acordată în totalitate.
Ca urmare, împrejurarea că petentului i-a fost respinsă recunoaşterea dreptului de proprietate pentru o parte din teren , nu face ca cererea respinsă să fie exclusă din procedura prin care. aceasta nu a fost primită şi să permită, aşadar, petentului să o reia într-o altă procedură.
Cel puţin din punctul de vedere al reglementărilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001 o cerere respinsă în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare nu poate fi reiterată în procedura Legii nr. 10/2001.
A doua critică referitoare la greşelile de judecată comise prin sentinţa nr. 5916/2007 a Judecătoriei Piteşti - semnalate şi în recursul declarat împotriva acelei hotărâri nu poate fi nici aceasta primită.
Pe de o parte, ea excede obiectului recursului din prezenta cauză iar pe de altă parte, este inadmisibil să se reexamineze pe această cale modul în care a fost soluţionată definitiv şi irevocabil o altă cauză.
Sub acest aspect împrejurarea că în examinarea cererii cu care a fost investită instanţa a avut în vedere dispoziţiile sentinţei civile nr. 5916/2007 definitivă şi irevocabilă a reprezentat un demers legal, pertinent şi necesar a fi făcut în stabilirea incidenţei dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele arătate se constată că Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică, în cauză nedovedindu-se motive de nelegalitate sau netemeinicie care să impună modificarea acesteia. In temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.D.A. împotriva deciziei civile nr. 141/A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4238/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
