ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4302/2010
Dosar nr. 42720/3/200.
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 293 din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi în consecinţă s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta N.V. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, sub aspectul lipsei calităţii de persoană îndreptăţită la restituire.
Pentru a pronunţa astfel instanţa reţinut următoarele:
În cauză reclamanta a făcut dovada că în calitate de legatar cu titlu universal conferită prin certificatul nr. 3 din 25 octombrie 2007 este moştenitoarea numită M.S.M., decedată la 31 iulie 2007, ulterior formulării notificării nr. 534 din 7 august 2001.
Pe lângă faptul că între conţinutul respectivei notificări (f. 14 dosar) şi conţinutul prezentei acţiuni există inadvertenţe cu privire la imobilul a cărui restituire se solicită (notificarea făcând referire la imobilul din Str. K. nr. 3 colţ cu str. C.T.G. iar acţiunea referindu-se la imobilul din str. C.T.G. nr. 3 colţ cu Str. K.) aceleaşi inadvertenţe sunt menţionate şi cu privire la titularul dreptului de proprietate al acestora. Astfel, în cuprinsul notificării petenta a arătat că imobilul a aparţinut bunicului său G.D. şi tatălui său D.G.G., iar în acţiune reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut numiţilor D.G.G. şi D.G.S., în calitate de fii, moştenitori ai numitului D.C.G. - decedat la 24 octombrie 1920, naţionalizarea fiind în mod greşit dispusă doar pe numele lui D.G.G.
Cu toate acestea, făcând abstracţie de cele reţinute din actele dosarului rezultă în mod cert că, în anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează numitul D.G.G. cu un număr de 4 apartamente, naţionalizate în Ploieşti, reclamanta nefăcând nicio dovadă a faptului că este moştenitoarea acestuia, singurul act depus la dosar fiind certificatul de calitate de moştenitor nr. 197 din 2 septembrie 1997 din care rezultă că este moştenitoarea tatălui său, D.S., decedat la 13 mai 1967.
În aceste condiţii, reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 656 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamanta N.V. împotriva sentinţei civile nr. 293 din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Împrejurarea că instanţa a făcut referire la reclamantă şi nu la notificare reprezintă o simplă eroare materială în condiţiile în care din considerentele expuse rezultă în mod cert că s-a avut în vedere calitatea persoanei ce a formulat notificarea şi nu cea a reclamantei.
Astfel conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor, la data preluării abuzive a acestora.
În considerentele acestei dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut corect că imobilul în discuţie a fost naţionalizat de la D.G.G. conform poziţiei 130 din anexa la Decretul nr. 92/1950, acesta fiind în fapt, unchiul autoarei M.S.M.
Reclamanta a depus la dosar certificat de calitate de moştenitor (nr. 197/1997) din care rezultă că numita M.S.M. este moştenitoarea tatălui său, D.G.S.
Deşi se susţine prin motivele de apel că imobilul a aparţinut bunicului autoarei, reclamanta nu a făcut această dovadă, fiind cert probat în cauză că imobilul a aparţinut autorului D.G.G., ce apare menţionat în calitate de proprietar în decretul de naţionalizare.
Succesiunea defunctului D.G.G. nu putea fi acceptată de către autoarea M. prin însăşi notificarea formulată aşa cum susţine apelanta, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conţine dispoziţii în acest sens, aşa cum conţine Legea nr. 18/1991 de pildă.
De asemenea, împrejurarea că apelanta a depus la dosarul cauzei certificatul de deces pentru D.G.G., nu poate echivala cu o dovadă a calităţii de moştenitor pentru numita M.S.M.
Faţă de cele reţinute apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V., indicând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7şi 9 C. proc. civ.
Astfel, motivarea în drept a hotărârii este redusă de instanţa de apel doar la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 ignorându-se dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 şi art. 4.2 din HG nr. 250/2007 pe care le-a invocat, iar prin considerentele deciziei nu s-a răspuns la toate criticile pe care le-a formulat, fiind contradictorii.
Contrar art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, art. 4.2 din HG nr. 250/2007, instanţa a reţinut că succesiunea defunctului D.G.G. nu putea fi acceptată de autoarea sa prin însăşi notificarea formulată, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conţine dispoziţii în acest sens şi că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, depunând la dosar doar certificatul de deces al defunctului D.G.G., încălcând art. 22 din Decretul nr. 31/1954.
Cu toate acestea a depus înscrisuri din care rezultă că notificatoarea M.S.M. este fiica lui D.G.S. şi nepoata de frate a lui D.G., iar imobilul expropriat este doar o parte din întregul imobil expropriat, la momentul exproprierii fiind proprietar şi D.G.S., tatăl notificatoarei.
Cu probele depuse la dosarul cauzei a dovedit că ambii fraţi D. au fost proprietari asupra imobilului expropriat, parte moştenire şi parte proprietatea D.S. conform permisiunii de construire din mai 1931 şi că notificatoarea este moştenitoarea tatălui său D.S.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei, respingerea excepţiei lipsei de calitate procesuală şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Considerentul potrivit cu care succesiunea defunctului D.G.G. nu putea fi acceptată de către autoarea M. prin însăşi notificarea formulată, deoarece Legea nr. 10/2001 nu conţine dispoziţii în acest sens similar Legii nr. 18/1991 este contrar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia, succesibilii care după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi în drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în baza acestei legi.
Tot astfel, aria de verificare a instanţei cu privire la stabilirea calităţii de moştenitor pentru numita M.S.M., a fost restrânsă nepermis doar la reţinerea existenţei certificatului de deces a numitului D.G.G., instanţa trebuind a stabili în raport cu actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei (f. 16, 17, 18, 19, 20, 75, 80, 81 dosar fond f. 5 dosar apel) legătura de rudenie între aceasta şi D.G.G., potrivit dispoziţiilor art. 42 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Nu în ultimul rând instanţa trebuia să stabilească conform probelor administrate în cauză, dacă vocaţia la măsurile reparatorii se limitează doar la succesiunea lui D.G.G. persoană care figurează exclusiv în actul de expropriere ori şi la succesiunea tatălui numitei M.S.M., respectiv D.G.S., atâta vreme cât probele administrate în cauză fac trimitere la ideea de coproprietate asupra imobilului expropriat şi de proprietate asupra unei părţi din imobil (f. 27, 28, 31, 32, 33, 34, 37, 38, 39, 41, 72, 73, 120, 121, 122, 155, 157, 158).
Or, în aceste condiţii instanţa trebuia să stabilească dacă şi măsura în care probele depuse se pot constitui în probe privind stabilirea dreptului de proprietate al persoanelor de pe urma cărora se solicită transmiterea acestui drept şi a dreptului de proprietate însuşi, aspecte care neverificate fiind pun sub semnul nelegalităţii hotărârea pronunţată.
Faţă de cele reţinute, instanţa urmează ca admiţând recursul reclamantei calificat juridic a aparţine pct. 5, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., să caseze Decizia recurată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se stabili conform dispoziţiilor legale, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantei, dreptul de proprietate asupra bunului expropriat în raport de circumstanţele cauzei, cu analiza valorii probatorii a actelor doveditoare referitoare la vocaţie şi bun, elemente obligatorii a fi stabilite şi evaluate în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 ce se reclamă în cauză.
A proceda altfel înseamnă a nu analiza fondul cauzei din moment ce în raport cu cererea părţii au rămas neanalizate probe care au înrâurire asupra dreptului părţii şi a statua asupra cererii părţii într-un cadru probator neanalizat potrivit dispoziţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta N.V. împotriva deciziei civile nr. 656 din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanţe.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 293 din 4 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4299/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Civil → |
|---|
