ICCJ. Decizia nr. 43/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 43/2010
Dosar nr. 17.189/3/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 13 iulie 2001, P.C.M. a solicitat Prefecturii Municipiului Bucureşti, în calitate de moştenitor al autorilor P.M. şi P.H., acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti pentru apartamentul nr. 16 situat în Bucureşti, preluat în proprietate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 şi înstrăinat ulterior, unor terţe persoane, în temeiul Legii nr. 112/1995.
La 16 iulie 2001, notificarea formulată în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost înaintată spre soluţionare Primăriei Municipiului Bucureşti, conform cu prevederile art. 25, Titlul VII, al Legii nr. 247/2005.
Întrucât entitatea astfel investită nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei solicitând, prin acţiunea formulată la 9 mai 2008, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar General, obligarea pârâtului de a răspunde notificării şi respectiv de a stabili valoarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, precum şi obligarea entităţii investite la daune interese pe zi de întârziere, în cuantum de 100 lei, începând cu ziua următoare scadenţei obligaţiei, până la data îndeplinirii acesteia.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1437 din 12 septembrie 2008, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să soluţioneze prin dispoziţie motivată notificarea nr. 762/2001, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A respins ca inadmisibil, capătul de cerere vizând plata daunelor cominatorii.
A obligat pârâţii la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâţii nu au dat curs notificării formulată de reclamant în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, notificare transmisă de Prefectura Municipiului Bucureşti.
O eventuală apărare a pârâţilor, se mai arată, în sensul că dosarul nu s-a soluţionat datorită nedepunerii de către reclamant a unor înscrisuri, nu poate constitui o justificare, unitatea deţinătoare, având obligaţia să emită dispoziţia, pe baza actelor doveditoare depuse până la 1 iulie 2003.
Prin Decizia nr. 250/A din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi schimbând în parte sentinţa a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, de la 1000, la 800 lei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, reţinând că împrejurarea modificării art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, nu conduce la concluzia că termenul iniţial instituit de legiuitor, în care unitatea deţinătoare trebuia să răspundă notificării, s-ar fi prelungit.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că nu poate fi reţinută culpa sa în ceea ce priveşte nesoluţionarea notificării formulată de P.C.M., în condiţiile în care acesta nu a răspuns solicitărilor vizând completarea dosarului administrativ cu actele doveditoare necesare.
Tot astfel, se mai arată, termenul de 60 de zile este unul de recomandare, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având caracter dispozitiv iar nu imperativ, nesoluţionarea până la acest moment a notificării fiind justificată de împrejurarea că procedura administrativă nu s-a finalizat, aflându-se în plină derulare.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 şi art. 26 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Din actele cauzei rezultă că, până la data formulării acţiunii, între persoana îndreptăţită şi pârât nu a existat o corespondenţă care să probeze, aşa cum susţine acesta din urmă, refuzul reclamantului de a completa dosarul administrativ cu documentele ce justifică temeinicia pretenţiilor formulate, adresa invocată de recurent datând din 26 februarie 2007, cu puţin timp înainte de formularea cererii introductive. (f. 9 dos. 17189/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Or, chiar acceptându-se teza că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege ar fi unul de recomandare, caracterul rezonabil al acestuia a fost cu mult depăşit iar acţiunea vizând obligarea pârâtului de a răspunde notificării este pe deplin justificată în condiţiile în care a fost formulată la peste 7 ani de la data când reclamantul a întreprins demersul prevăzut de art. 22 alin. (1) din acelaşi act normativ, interval în care nu a primit nici un răspuns.
Or, aşa cum în mod constant au statuat instanţele, lipsa răspunsului într-un interval mare de timp de la data iniţierii procedurii administrative, poate fi interpretată ca un refuz al soluţionării notificării, situaţie ce aduce în discuţie culpa entităţii investite.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general împotriva deciziei nr. 250/A din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul P.C.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1222/2010. Civil. Prestaţie tabulară.... | ICCJ. Decizia nr. 1218/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
