ICCJ. Decizia nr. 1218/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1218/2010
Dosar nr. 3691/117/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 29 septembrie 2008, sub nr. 3691/117/2008, reclamantul P.I.F. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Cluj-Napoca, R.I.D. şi R.C.I., solicitând ca în contradictoriu cu aceştia să se constate calitatea reclamantului de unic moştenitor al mamei sale, P.M., decedată la data de 29 octombrie 2005; să se anuleze Dispoziţia nr. 1076 din 9 martie 2006, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32733 din 22 ianuarie 2007 încheiat de vânzător şi numiţii R.C.I. şi R.I.D., cu privire la apartamentul nr.1, situat în imobilul din Cluj-Napoca, compus din două camere, boxă şi împrejmuiri; restituirea în natură în favoarea reclamantului a apartamentului sus arătat şi în final să se dispună şi radierea din C.F. Cluj-Napoca nr. 133613 a dreptului de proprietate înscris în favoarea Statului Român şi a pârâţilor R.I.D. şi R.C.I. de sub B.1-2 şi din C.F. colectivă nr. 133602 Cluj-Napoca şi să se dispună reînscrierea în proprietatea vechiului proprietar G.M.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod nelegal de Statul Român, întrucât deţinătoarea imobilului P.M. a fost muncitoare, deci persoană exceptată potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950, încălcându-se astfel prevederile art. 8 şi art. 11 din Constituţia anului 1948 precum şi dispoziţiile art. 480-481 C. civ. S-a mai arătat de asemenea că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură, iar imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 în sensul Legii nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv.
Tribunalul Cluj prin sentinţa civilă nr. 53 din 23 ianuarie 2009 a respins excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâţi şi pe fond a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că excepţia tardivităţii formulării acţiunii nu poate fi admisă, întrucât dispoziţia de respingere a notificării nu a fost comunicată reclamantului.
Referitor la fondul cauzei s-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1597 din 22 februarie 2002, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 98/2002, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâţilor R.C.I. şi R.I.D., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare nr. 33733 din 22 ianuarie 1997 cu privire la apartamentul nr. 1, situat în imobilul din Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr.133613 Cluj. Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamantă, conform deciziei civile nr. 7218/A/2002, dosar nr. 4232/2002 al Tribunalului Cluj şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 2149/2002 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr. 5313/2002. Drept urmare instanţele judecătoreşti au statuat irevocabil asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâţii R.C.I., R.I.D. şi SC C. SA Cluj-Napoca, în temeiul Legii nr. 112/1995. Faţă de împrejurarea că instanţele judecătoreşti au statuat asupra contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamente în litigiu, în sensul menţinerii valabilităţii acestui contract, tribunalul a apreciat ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001 şi restituirea în natură a apartamentelor. Primul capăt de cerere, prin care s-a solicitat constatarea calităţii de unic moştenitor al defunctei P.M., s-a reţinut că este lipsit de obiect, deoarece prin certificatul de moştenitor nr. 93 din 30 iunie 2009, s-a stabilit calitatea de moştenitor în sensul solicitat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul care susţine cu privire la excepţia tardivităţii declarării apelului, că dispoziţia primarului trebuia comunicată la ultimul domiciliu al părţii pe numele moştenitorilor şi din acest punct de vedere se impune anularea dispoziţiei şi a actelor ce i-au urmat.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 162/A/2009 din 14 mai 2000, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.I.F.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prin certificatul de moştenitor nr. 93 din 30 iunie 2006, s-a stabilit calitatea reclamantului de unic moştenitor al defunctei P.M., decedată la 29 octombrie 2005, rămânând fără obiect primul petit al acţiunii reclamantului. Din dispoziţia a cărei anulare se solicită rezultă că măsura reparatorie a despăgubirilor s-a propus în condiţiile în care prin Decizia civilă nr. 2149/2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1 din imobilul situat în str. F. nr. 6. S-a mai reţinut, de asemenea, că susţinerile apelantului cu privire la comunicarea dispoziţiei pe numele moştenitorilor, sunt irelevante faţă de aspectele ce ţin de fondul cauzei în raport de hotărârile judecătoreşti anterioare irevocabile ce statuează asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Dispoziţia emisă de primar este nulă de drept, întrucât nu mai era competent să se pronunţe asupra cererii beneficiarei care a decedat la 29 octombrie 2005, dispoziţia fiind pronunţată ulterior, la data de 9 martie 2006 faţă de o persoană decedată.
- Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în numele fostului Consiliu Local al municipiului Cluj-Napoca şi pârâţii Rusu a fost greşit apreciat ca fiind valid încheiat.
În realitate acest contract de vânzare-cumpărare este nul absolut fiind fondat pe o cauză ilicită, întrucât imobilul supus analizei a trecut în mod nelegal în proprietatea statului, autoarea reclamantului respectiv P.M. fiind muncitoare, era exceptată de la aplicarea Decretului nr. 92/1950.
Imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil cu nerespectarea Constituţiei anilor 1948, iar pârâţii-cumpărători nu au fost de bună credinţă la încheierea actului de înstrăinare.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Recurentul susţine prin motivele de recurs că, dispoziţia emisă de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi care constituie cel de-al doilea petit supus analizei, este nulă de drept, argumentând că acest pârât nu mai era competent să se pronunţe asupra cererii beneficiarei (P.M.) care a decedat la data de 29 octombrie 2005, dispoziţia fiind emisă la data de 9 martie 2006, deci ulterior decesului intervenit, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 41 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 41 C. proc. civ. prevăd că, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Îngrădirile aduse capacităţii de folosinţă înseamnă, implicit, incapacitate transpusă pe plan procesual în sensul că persoana respectivă nu poate figura ca parte în proces, în limitele îngrădirii.
Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă se invocă pe cale de excepţie (o excepţie de fond peremtorie, absolută) de către oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului.
Întrucât partea nu are folosinţa unui anumit drept subiectiv civil, înseamnă că cererea va fi respinsă ca şi când dreptul lipseşte, deci, ca nefondată.
În concluzie, faţă de cele sus arătate ar fi fost admisibilă excepţia nulităţii absolute, invocată de recurent, prin încălcarea dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ., dacă se dovedea că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană care nu mai era în viaţă sau acţiunea civilă a fost formulată împotriva unei persoane decedate, aspect ce nu se regăseşte în speţa supusă analizei, demersul judiciar aparţinând reclamantului şi nu autoarei acestuia care a decedat la 29 octombrie 2005.
S-a mai susţinut prin motivele de recurs că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de SC C. SA, în numele fostului Consiliu Local al Municipiului Cluj-Napoca, este nul absolut, fiind fondat pe o cauză ilicită.
Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, referitor la acest motiv de nelegalitate, în mod corect a fost reţinut, principiul respectării securităţii raporturilor juridice, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului, având în vedere că, situaţia juridică a contractului de vânzare-cumpărare, care susţine reclamantul că este nul absolut, a fost analizată tot pe cale judecătorească şi s-a constatat definitiv şi irevocabil că a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă privind încheierea actelor juridice.
Or, a reanaliza valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, care a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nu înseamnă altceva decât o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, care implică între altele, ca soluţia definitivă dată de instanţe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză.
Deci, având în vedere cele sus arătate, se constată că hotărârea recurată este legală, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.I.F. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 420/2010. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
