ICCJ. Decizia nr. 441/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 441/2010
Dosar nr. 3026/90/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2007, reclamanta G.I.R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar, anularea dispoziţiei nr. 4341 din 8 iunie 2007 şi obligarea pârâtului la restituirea proprietăţii în natură sau prin compensare cu alte bunuri imobile echivalente ca valoare.
În motivarea contestaţiei se arată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 9 ha, situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea (fostă Lunca Inăteşti) în baza actului de donaţie nr. 48633 din 2 noiembrie 2946 transcris sub nr. 5061 din 25 noiembrie 1946. Acest teren a fost expropriat conform Legii nr. 187/1945, fiind trecut în proprietatea statului fără titlu, ca urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 83/1949.
Prin dispoziţia nr. 4341/2007 emisă în urma soluţionării notificării, pârâta a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale cu motivarea că restituirea în natură nu este posibilă.
La data de 21 septembrie 2007, reclamanta a precizat cererea principală, în sensul că a optat pentru restituirea terenului chiar şi pentru un alt amplasament pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu compensările corespunzătoare diferenţelor de valoare în funcţie de amplasament.
Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 476 din 27 mai 2008, a respins acţiunea aşa cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că terenul în suprafaţă de 9 ha a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949 şi nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de construirea cartierului de locuinţe format din blocuri, case, artere de circulaţie, alei pietonale şi amenajări specifice. La nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea se înregistra un deficit de teren agricol de peste 1000 ha, situaţie faţă de care nu poate fi admisă cererea precizată în sensul acordării de teren în echivalent pe alt amplasament.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că nu s-a stabilit în mod concret dacă există suprafeţe de teren libere şi că trebuie analizată posibilitatea de a obliga pârâtul la acordarea de imobile libere în echivalent.
Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 36/A din 13 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele deciziei s-a reţinut că terenul nu poate fi restituit în natură, nu pot fi acordate nici măsuri reparatorii prin echivalent şi că în mod corect s-au stabilit despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile legii speciale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, care în art. 1 şi art. 2 arată că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar măsurile reparatorii constau în compensare cu alte bunuri sau servicii.
- Soluţia pronunţată nu este fundamentată juridic – nu este motivată.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Criticile recurentei vizează în concret nelegalitatea hotărârii prin nerespectarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată, în sensul neanalizării cu prioritate a acţiunii de a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent, ce constau în compensare cu alte bunuri sau servicii.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Aceeaşi reglementare pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă este conţinută de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabileşte, în principal, ca măsuri reparatorii, compensarea cu alte bunuri şi, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În speţă, raportat la situaţia juridică a imobilului, imposibil de restituit în natură, corect s-au acordat despăgubiri, întrucât restituirea în natură, prin compensare, nu este posibilă, având în vedere că la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea nu au fost identificate bunuri care pot forma obiectul restituirii prin compensare.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, în speţa supusă analizei, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Hotărârea ar putea fi modificară pentru acest motiv dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau lipseşte motivarea soluţiei.
Deşi recurenta nu a dezvoltat în fapt acest motiv de recurs, ci doar îl aminteşte formal, se constată că în hotărârea recurată, potrivit cu cele sus arătate, nu există contradicţie între dispozitiv şi considerente, iar soluţia pronunţată este argumentată juridic.
În concluzie, faţă de cele sus reţinute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9, 7 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.I.R. împotriva deciziei nr. 36 A din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1241/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1236/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
