ICCJ. Decizia nr. 445/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 445/2010
Dosar nr. 40769/3/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 21 noiembrie 2007, reclamanţii R.K., T.M.K., M.G.C.C., R.K. şi J.K.M., au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, B.A., C.M., A.O.C. şi M.L. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General nu a respectat termenul prescris de lege pentru soluţionarea notificării privind imobilul din Bucureşti; obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor apartamentele deţinute de chiriaşi în imobilul menţionat; obligarea pârâţilor persoane fizice să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor spaţiile din imobilul deţinut în baza unor contracte de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii se arată că imobilul situat în Bucureşti, a fost proprietatea autorului lor, L.K. în baza actului autentificat sub nr. 36874 din 09 decembrie 1929 şi că a fost preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950, act ce contravenea Constituţiei din anul 1948. Municipiul Bucureşti nu putea să înstrăineze în mod valabil spaţiile din imobil chiriaşilor.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 584 din 21 martie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la revendicarea imobilului şi a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Au fost disjunse celelalte două capete de cerere şi s-a stabilit termen de judecată la 27 mai 2007 cu citarea părţilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada că au calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari ai imobilului şi că simpla calitate a reclamanţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu conferă acestora calitatea procesuală pentru formularea unei acţiuni în revendicare pe dreptul comun.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, aducând critici de nelegalitate, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 96 din 9 februarie 2009, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că s-a constatat eronat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pentru capătul de cerere având ca obiect revendicare.
Conform actelor de stare civilă depuse la dosar reclamanţii au făcut dovada că au calitate de moştenitori, respectiv sunt fiii şi fiicele foştilor proprietari, iar imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. S-a mai reţinut de asemenea că reclamanţilor li s-a recunoscut în temeiul Legii nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptăţite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea de moştenitori acceptanţi ai succesiunii proprietarului iniţial al imobilului în discuţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii C.M., M.L., B.A. şi A.O.C., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât B.A. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În practicaua hotărârii recurate nu s-au consemnat corect concluziile pe fond susţinute de apărătorii părţilor din proces.
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu s-a respectat principiul potrivit cu care legea specială se aplică cu prioritate faţă de dreptul comun.
- Sezina poate fi invocată de cei în drept în raporturile cu alţi comoştenitori nu şi în raporturile cu terţe persoane sau cu instituţiile statului.
- Conform Legii nr. 10/2001, prin art. 4 alin. (3) au fost repuşi în termenul de acceptare a succesiunii succesibilii care nu au acceptat succesiunea în termenul legal de şase luni pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. În consecinţă după repunerea în termen aveau obligaţia să dezbată succesiunea conform procedurii prevăzute de Legea nr. 36/1995, în vederea eliberării certificatului de moştenitor.
- Reclamanţii deşi au fost repuşi în termenul de acceptare a moştenirii, fără motiv nu au procedat la dezbaterea moştenirii.
Recurentul A.O. critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Simpla calitate a intimaţilor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu le conferă reclamanţilor şi calitatea procesuală pentru formularea unei acţiuni în revendicare pe dreptul comun, întrucât procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu includ şi posibilitatea persoanelor îndreptăţite de a revendica imobilul preluat abuziv de la persoanele fizice cumpărătoare în temeiul Legii nr. 112/1995, aşa încât în mod corect s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor pe capătul trei din cererea de chemare în judecată şi a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
- Capătul trei de cerere are ca obiect acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun întrucât se solicită soluţionarea cauzei prin compararea titlurilor de proprietate şi drept urmare reclamanţii trebuie să facă dovada calităţii de moştenitori acceptanţi ai succesiunii defuncţilor.
- Reclamanţii trebuie să justifice calitatea de moştenitori şi că dreptul de opţiune succesorală a fost exercitat în termenul de prescripţie, de şase luni, calculat de la data deschiderii moştenirii. Până în prezent reclamanţii nu au solicitat repunerea în termenul de acceptare al succesiunii.
- În mod greşit s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa a soluţionat nelegal cauza pe cale de excepţie.
În ceea ce priveşte compararea titlurilor de proprietar trebuie reţinut că titlul de proprietate izvorât din prevederile şi în aplicarea Legii nr. 112/1995 este valabil şi mai bine caracterizat, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul acestei legi nefiind anulate, iar nulitatea absolută a actului se impune ca o premisă inevitabilă a admiterii acţiunii în revendicare împotriva subdobânditorului, motiv pentru care nu se poate opera cu soluţia clasică în materie de revendicare, a comparării drepturilor autorilor.
- În temeiul art. 1854 C. civ., posesia creează o prezumţie de proprietate, care încetează dacă se face dovada că posesorul este de rea credinţă.
Recurenţii C.M. şi M.L. aduc critici hotărârii recurate sub următoarele aspecte:
- În cauză nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor, neexistând înscrisuri depuse în acest sens şi nici nu au fost administrate probe care să ateste accepţiunea expresă sau tacită de către reclamanţi.
- Capătul trei al cererii de chemare în judecată are ca obiect revendicare întemeiată pe dreptul comun prin comparare de titluri.
- Simpla calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a reclamanţilor nu le conferă dreptul de a formula acţiune în revendicare pe dreptul comun.
- În mod greşit s-a stabilit că reclamanţii au calitatea de moştenitori sezinari ai proprietarului iniţial.
- Repunerea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu poate produce efecte în cadrul acţiunii în revendicare pe dreptul comun şi s-a stabilit în mod greşit că sezina nu presupune posesia de fapt a bunurilor moştenirii.
- Posesia de fapt a bunului nu a avut-o defunctul, bunul fiind preluat de stat în anul 1950 prin Decretul nr. 92/1950.
- Reclamanţii au mijlocul procedural de obţinere de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Examinând hotărârea recurată prin prisma cererilor de recurs, Înalta Curte va constata următoarele.
În concret prin recursurile declarate de toţi recurenţii se aduc critici cu privire la: calitatea de moştenitori a reclamanţilor, lipsa înscrisurilor care să ateste că dreptul de opţiune succesorală a fost exercitat în termenul de prescripţie de şase luni calculat de la data deschiderii moştenirii, confuzia dintre calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001 şi calitatea procesuală activă a reclamanţilor de a promova acţiune în revendicare în temeiul dreptului comun şi că prin metoda comparării titlurilor de proprietate, titlul recurenţilor este mai bine caracterizat având în vedere că actele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost desfiinţate iar defunctul proprietar nu a avut posesia bunului, acesta fiind preluat din anul 1950 în conformitate cu Decretul nr. 92/1950.
Or, faţă de motivele de recurs comune, Înalta Curte nu va face o analiză individuală a cererilor de recurs.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să se constate că nu s-a respectat termenul prescris de lege pentru soluţionarea notificării privind imobilul situat în Bucureşti; obligarea acestui pârât să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu; obligarea pârâţilor-recurenţi persoane fizice să lase liberă posesia aceluiaşi imobil.
Tribunalul soluţionând cauza a reţinut că reclamanţii nu au calitate procesuală activă pentru a revendica imobilul supus analizei în cadrul unei acţiuni în revendicare pe dreptul comun în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice respectiv recurenţii şi a disjuns cauza cu privire la pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în promovarea acţiunii în revendicare în condiţiile dreptului comun a fost greşit admisă, raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care analizate conduc cert la concluzia că reclamanţii sunt moştenitorii proprietarului imobilului supus analizei.
Pentru aflarea adevărului şi dezlegarea situaţiei juridice ce privea acceptarea expresă sau tacită a moştenirii, instanţa în virtutea principiilor care guvernează procesul civil mai exact a principiului rolului activ, era obligată să păşească la administrarea probatoriului în acest sens.
Se impunea această obligaţie a instanţei, luând în calcul că, reclamanţilor li s-a recunoscut în temeiul Legii nr. 10/2001 calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 1123 din 21 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 10/2001 se stabileşte o regulă derogatorie de la dreptul comun (dat fiind caracterul său reparatoriu) în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, fiind utilizată noţiunea de „succesibili" care diferă de aceea de „moştenitori" din alin. (2) al aceluiaşi text.
Legiuitorul a făcut aşadar o diferenţiere între cei care sunt moştenitori prin acceptarea succesiunii în termenul prevăzut de dreptul comun şi aceia care au doar vocaţie succesorală, iar prin cererea de restituire sunt repuşi în termenul de acceptare a moştenirii.
Lămurirea aspectelor sus arătate nu poate avea loc decât cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, aşa că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Odată cu soluţionarea pe fond a cauzei se vor avea în vedere şi titlurile de proprietate deţinute de părţile din proces.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii C.M. şi M.L., A.O.C. şi B.A. împotriva deciziei nr. 96 din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1241/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
