ICCJ. Decizia nr. 4303/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4303/2010
Dosar nr. 403/43/2009
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 376 din 26 februarie 2009, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamanţii L.A.M. şi B.G.B., născută A.K.M.N.E.J. prin moştenitorii B.K.M.I., B.G.H., B.R.D.B., B.A.J. şi în consecinţă a dispus anularea Dispoziţiilor nr. 138/2005 şi 139/2005 emise de pârâtul Primarul comunei Lăzarea, a dispus restituirea în natură a imobilului, conform cotelor părţi de 13/24 pentru reclamantul L.A.M. şi respectiv de 9/24 pentru reclamanta B.G.B. născută A.K.M.N.E.J. prin moştenitorii B.K.M.I., B.G.H., B.R.D.B., B.S.J., a respins cererile de intervenţie formulate în favoarea pârâtului de Z.L. şi Consiliul Judeţean Harghita şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtul Primarul comunei Lăzarea, intervenientul Consiliul Judeţean Harghita şi reclamanţii L.A.M., B.C.M.I., B.G.H., B.E.D.B. şi B.S.J. iar prin Decizia civilă nr. 125 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-au respins ca nefondate apelurile reţinându-se următoarele considerente:
Pârâtul-apelant Primarul comunei Lăzarea a criticat hotărârea primei instanţe, întrucât nu a fost dovedită cu acte legale calitatea de persoană îndreptăţită la cota de 2/24 din imobilul în litigiu a reclamantului L.A.M. Critica este nefondată. Trebuie mai întâi menţionat că o astfel de critica nu a fost ridicată de pârâtul-apelant nici la momentul emiterii dispoziţiei atacate, nici în faţa primei instanţe.
Prin Dispoziţia nr. 138/2005 emisă de pârât s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu pentru că imobilul este ocupat de un aşezământ social-cultural, a fost transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat şi este de utilitate publică. S-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură şi cuvenită notificatorului suma de 1.623.109.000 lei. S-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură şi cuvenită notificatorului suma de 1.623.109.000 lei. S-a menţionat că „în calitate de persoană îndreptăţită" reclamantul L.A.M. poate opta pentru acordarea de despăgubiri băneşti. Contestaţia introdusă la Tribunalul Harghita a vizat doar aspectul restituirii în natură a imobilului. Câtă vreme nici cu ocazia analizării documentaţiei în baza căreia s-a emis dispoziţia contestată şi nici cu ocazia judecăţii de fond pârâtul-intimat nu a sesizat că reclamantul nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, în faza apelului este tardiv a invoca un astfel de aspect, necontestat până la acest ciclu procesual, fără a sări peste două etape esenţiale - etapa emiterii dispoziţiei de către unitatea deţinătoare şi etapa contestaţiei la instanţa de judecată competentă. Cu toate acestea, întrucât intervenientul Consiliul judeţean Harghita a invocat acest aspect cu ocazia depunerii unor „precizări" la cererea de intervenţie în dosarul de fond şi a constituit şi motiv de apel al apelului declarat de acest intervenient, Curtea va analiza acest motiv, constatând că în mod just prima instanţă a reţinut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai proprietarilor de carte funciară ai imobilului în litigiu. Astfel, nu s-a contestat că reclamantul L.A.M. este strănepot de frate al unuia dintre proprietarii tabulari ai imobilului, numita L.M., conform arborelui genealogic, certificatului de moştenitor nr. 01311/1/167/2003 eliberat de un notar public din Ungaria şi contractului de donaţie încheiat în Ungaria la data de 13 iulie 2000. Aceste înscrisuri nu au fost atacate separat la instanţele competente, fiind în circuitul civil şi producând efecte juridice. În lipsa unei acţiuni în constatarea nulităţii acestor înscrisuri, instanţa de apel nu poate analiza valabilitatea sau nevalabilitatea acestora, nefiind sesizată cu o astfel de cerere.
Pe de altă parte, certificatul de moştenitor susmenţionat îl arată pe reclamant ca moştenitor legal al defunctei L.M., în calitate de strănepot, alături de L.B., nepot al defunctei, ambii în cote egale. S-a menţionat în acest certificat că a fost eliberat pentru a fi folosit în străinătate şi că nu atestă masa succesorală, valoarea acestuia, nu dovedeşte dobândirea bunului şi nu împuterniceşte persoana din certificat la administrarea moştenirii. Această îngrădire se referă la bunurile care intră în masa succesorală şi nu la calitatea de moştenitor a persoanelor atestate ca având o astfel de calitate. Acest certificat este similar certificatului de moştenitor de calitate care se eliberează pe teritoriul României. Doar acest înscris este suficient pentru a atesta calitatea de moştenitor a reclamantului - şi implicit de persoană îndreptăţită - fără a mai analiza şi conţinutul contractului de donaţie.
Nu în ultimul rând, fiind strănepot de frate, reclamantul face parte din clasa colateralilor privilegiaţi care vin la moştenirea legală. Conform literaturii de specialitate, în categoria colateralilor privilegiaţi intră fraţii şi surorile defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul patru de rudenie cu defunctul, inclusiv nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră (art. 672-674 C. civ.) - a se vedea „Dan Chirică - Drept civil - Succesiuni, pag. 50, ed. Lumina Lex Bucureşti 1996.
În ceea ce priveşte apelul intervenientului Consiliul Judeţean Harghita, primul motiv de apel a fost detailat mai sus, fiind identic cu cel invocat de pârâtul Primarul comunei Lăzarea.
Al doilea motiv de apel priveşte cota de 2/24 parte din imobilul în litigiu, atribuită în natură numitului V.I. prin Decizia nr. 1385 din 29 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Instanţa de apel a constatat că prin sentinţa atacată s-a restituit în natură imobilul, conform cotelor-părţi, respectiv de 13/24 pentru reclamantul L.A.M. şi 9/24 pentru ceilalţi reclamanţi, în total 22/24. Prin această atribuire nu s-a adus atingere cotei de 2/24, care aparţine numitului V.I.
În ceea ce priveşte motivul de apel privind valabilitatea titlului juridic prin care a fost trecut imobilul în proprietatea statului, s-a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în domeniu, când a constatat că imobilul a ajuns în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 de către instanţa de judecată, prin sentinţa civilă nr. 1010/1965 al Tribunalului Popular al raionului Gheorgheni. Art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 arată că prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege inclusiv imobilele preluate în baza Decretului nr. 111/1951. Astfel, măsura preluării abuzive este definită prin însăşi legea specială. Instanţa este chemată să aplice aceste prevederi legislative, fără a mai putea aprecia dacă măsura preluării imobilului a fost sau nu abuzivă, pentru că într-o astfel de situaţie ar încălca legea.
De asemenea, s-a făcut corecta aplicare şi a prevederilor art. 7 alin. (1) şi art. 9 din aceeaşi lege, atunci când s-a dispus restituirea în natură a imobilului. Prima instanţă nu a fost sesizată să analizeze dacă naţionalizarea a fost sau nu abuzivă iar temeiul legal al contestaţiei nu l-a constituit art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Prima instanţă a tranşat foarte clar şi dreptul de folosinţă mobilului, atunci când a reţinut prevederile art. 16 din lege, care obligă proprietarii să păstreze destinaţia imobilului timp de 5 ani. Este o prevedere imperativă a legii, pe care reclamanţii s-au obligat în faţa instanţei să o respecte.
Apelul reclamanţilor privind neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă este nefondat. La dosarul de fond s-a depus un extras bancar pentru a se dovedi suma de 800 Euro, echivalentul a 3.400 lei, cu titlu de onorariu avocaţial. Înscrisul nu este concludent pentru a se proba că suma virată de unul dintre reclamanţi în contul cabinetului de avocatură a fost destinată acestui scop, câtă vreme nu s-a depus o chitanţă sau o factură fiscală prin care să se probeze că suma reprezintă onorariu avocaţial la contractul de asistenţa juridică încheiat cu referire la prezentul dosar, dedus judecăţii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Comuna Lăzarea prin Primar şi intervenientul Consiliul Judeţean Harghita.
Solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel şi a instanţei de fond în sensul de a admite cererea de intervenţie, de a se menţine afectaţiunea imobilului din litigiu pe o perioadă de 5 ani.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ce priveşte vocaţia succesorală a reclamanţilor faţă de fostul coproprietar L.M. şi în ce priveşte incertitudinea stabilirii condiţiilor exercitării dreptului de folosinţă a imobilului de către C.C.C.A. Lăzarea, instituţie culturală înfiinţată de Consiliul judeţean Harghita.
Recurenţii susţin astfel că nu există niciun act doveditor în baza căruia ar avea dreptul de a moşteni pe defuncta L.M. fost proprietar al cotei de 2/24 parte din imobilul din litigiu.
Recurenţii solicită a se verifica şi stabili dacă titlul juridic prin care imobilul a trecut în proprietatea Statului a fost valabil.
Se mai susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, că la imobilul din litigiu au fost efectuat investiţii de peste 336.009 lei, constând în lucrări de alimentare cu apă potabilă, canalizare, lucrări de reparaţii şi refacere a acoperişului, a reţelei de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat şi crearea parcului medieval în interiorul castelului.
O altă critică vizează situaţia contractului de donaţie încheiat între L.B. şi reclamantul L.A.M., din 13 iulie 2000, ce nu a fost încheiat în faţa notarului public şi ca atare nu îndeplineşte formele legale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat doar în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care nici contractul de donaţie şi nici certificatul de moştenitor nu au fost atacate separat în justiţie, ele producându-şi efectele juridice, cu atât mai mult cu cât instanţele nu au fost învestite cu vreun petit de examinare a valabilităţii sau nevalabilităţii lor, iar potrivit art. 129 pct. 6 C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată, în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 1 lit. a) care face parte integrantă din prezenta hotărâre necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate, ori social-culturale, foştilor proprietari sau după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani pentru cele arătate la pct. 3 şi 4 din anexa 2 lit. a) sau, după caz, de până la cinci ani de la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, pentru cele arătat la pct. 1 şi 2 anexa nr. 2 lit. a).
Prin urmare obligaţia de menţinere, păstrare a afectaţiunii imobilelor ce au destinaţia arătată în anexa nr. 2 lit. a), este stabilită de lege în sarcina proprietarilor cărora li se restituie imobilul.
Cum imobilul din litigiu face parte din categoria imobilelor ce se încadrează în prevederile anexei nr. 2 la art. 16 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 (aspect de altfel reţinut chiar de instanţa de apel) obligaţia de menţinere şi păstrare a afectaţiunii imobilului trebuia dispusă în sarcina reclamanţilor.
Din perspectiva dispoziţiilor legale sus evocate, incidente în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a se admite recursul pârâtului Primarul comunei Lăzarea şi a intervenientului Consiliul Judeţean Harghita, a se modifica hotărârea instanţei de apel în sensul admiterii apelului pârâtului Primarul comunei Lăzarea şi a intervenientului Consiliul judeţean Harghita împotriva sentinţei civile nr. 376 din 26 februarie 2009 a Tribunalului Harghita şi pe cale de consecinţă a se schimba în parte hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii şi a cererii de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean Harghita.
Astfel în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 anexa 2 lit. a) urmează a fi obligaţi reclamanţii la menţinerea afectaţiunii imobilului din litigiu pe o perioadă de trei ani de la data pronunţării prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de comuna Lăzărea prin Primar şi de intervenientul Consiliul judeţean Harghita împotriva deciziei nr. 125 A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale pe care o modifică în sensul admiterii apelurilor pârâtului Primarul comunei Lăzarea şi intervenientului Consiliul Judeţean Harghita împotriva sentinţei nr. 376 din 26 februarie 2009 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că admite cererea de intervenţie formulată de intevenientul Consiliul Judeţean Harghita şi obligă reclamanţii B.A.J., B.C.M.I., B.E.D.S., B.G.H. şi L.A.M. să menţină afectaţiunea imobilului pe o perioadă de trei ani de la data pronunţării prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4305/2010. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4301/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
