ICCJ. Decizia nr. 4308/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4308/2010
Dosar nr. 2710/1/2009
Şedinţa publică din 8 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantul P.L. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca, în temeiul art. 504 C. proc. pen., pârâtul să fie obligat la plata sumelor de 200.000.000 lei despăgubiri civile, 800.000.000 lei cheltuieli de judecată realizate de reclamant pe parcursul procesului penal şi 10.000.000 lei daune morale.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 717 din 15 decembrie 2006 a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului un miliard de lei cu titlu de daune morale şi a respins cererea pentru despăgubiri civile ca nedovedită.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantul P.L. a fost arestat preventiv, în perioada 4 martie 1998-17 iulie 1998, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, constând în agresarea numitului A.D. şi lovirea acestuia cu un corp ascuţit, provocându-i leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol. După mai multe cicluri de judecată, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, din data de 15 august 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 44 C. pen., întrucât inculpatul a acţionat în legitimă apărare.
Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a rămas definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de partea vătămată prin rezoluţia nr. 1029/II/2 din 21 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
S-a mai reţinut că şi după redeschiderea urmăririi penale s-a dispus încetarea urmăririi penale împotriva reclamantului prin ordonanţa din 14 iulie 2007.
In raport de soluţia dată în cauza penală, tribunalul a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., întrucât reclamantul a fost arestat din eroare şi nu a existat o hotărâre de condamnare împotriva sa.
Apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind greşita acordare a daunelor morale a fost respins prin Decizia civilă nr. 3370 din 27 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova.
Pe parcursul soluţionării apelului a decedat reclamantul, la 27 decembrie 2006, în cauză fiind introduşi moştenitorii O.D., P.A. şi P.Z.
In motivarea deciziei instanţa de control judiciar a reţinut că reclamantul a suferit o traumă emoţională în urma arestării pe nedrept şi că la data arestării avea vârsta de 64 de ani, vârstă la care lipsirea de libertate i-a produs o deosebită suferinţă fizică şi psihică. Ca atare, daunele morale au fost corect stabilite.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. întrucât nu există o ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală intrată în puterea lucrului judecat.
A declarat recurs şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3430 din 29 mai 2008 a respins ca tardiv recursul Ministerului Public, întrucât comunicarea deciziei s-a făcut la 30 martie 2007, iar recursul s-a declarat la 23 iulie 2007. Recursul pârâtului a fost respins ca nefondat.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţată în recurs, în temeiul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi justiţie prin Decizia civilă nr. 10018 din 9 decembrie 2009 a anulat în parte Decizia atacată şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, reţinând că pentru procuror, deşi a participat la judecată, nu a început să curgă termenul de recurs deoarece hotărârea recurată nu i-a fost comunicată.
Recursul nu este fondat.
În normele europene se prevede expres că orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă şi că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia cazului în care este deţinut legal, pe baza unei condamnări pronunţate de un tribunal competent [art. 5 paragraful 1 lit. a) din CEDO]. De asemenea, art. 5 pct. 5 prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţiile contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.
Astfel cum a decis Curtea Europeană, proclamând „dreptul la libertate", parag. 1 al art. 5 are în vedere libertatea individuală în accepţiunea ei clasică, adică libertatea fizică a persoanei urmărind ca nimeni să nu fie privat de această libertate în mod arbitrar.
Investită cu soluţionarea unor plângeri întemeiate pe prevederile art. 5 din Convenţia Europeană, instanţa europeană, în jurisprudenţa sa, afirmă în mod constant că scopul esenţial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale şi că, în realizarea acestui scop, orice privare de libertate trebuie să aibă o bază legală.
In speţă, reclamantul a fost iniţial condamnat pentru infracţiunea de tentativă la omor, iar ulterior, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. Intre momentul condamnării şi acela al scoaterii de sub urmărirea penală a fost reţinut ilegal aproximativ 4 luni şi jumătate.
Prin ordonanţa de scoatere de sub urmărirea penală din anul 2005, rămasă definitivă ca urmare a respingerii plângerii formulate de partea vătămată prin rezoluţia nr. 1029/II/2 din 21 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a stabilit implicit că privarea de libertate a reclamantului a fost dispusă în baza unui act nelegal, ceea ce înlătură aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană, normele având drept premisă în edictarea excepţiei pe care o cuprind, caracterul legal al privării de libertate.
Pe de altă parte, nelegalitatea actului care a determinat încarcerarea reclamantului atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen. Scopul urmărit de aceste reglementări legale naţionale este acela de a permite repararea prejudiciului suferit de persoanele care au fost private de libertate în cazul în care intervenise o cauză care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei.
Scoaterea de sub urmărire penală are ca efect înlăturarea executării pedepsei şi este în mod expres prevăzută în cuprinsul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât trebuie admis că o persoană care a fost privată în mod nelegal de libertate are dreptul la repararea prejudiciului produs, în condiţiile acestui articol.
Aceeaşi consecinţă a recunoaşterii dreptului reclamantului la repararea pagubei produse o are şi interpretarea art. 504 C. proc. pen. prin raportare la art. 5 par. 5 din Convenţia europeană.
Din perspectiva normei europene, reţinerea reclamantului care ulterior a fost scos de sub urmărirea penală, atrage o încălcare a dreptului la libertate şi obligă autorităţile statale la repararea prejudiciului produs.
In consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a constatat că reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin încălcarea dreptului său la libertate şi că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei nr. 370 din 27 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4312/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4304/2010. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
