ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4361/2010
Dosar nr. 9057/1/2009
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 2522/2002, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii R.C., R.M., M.N., A.P., A.V., A.A., A.D. şi N.A. având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtul I.F.A.C.F.O.R.L. D.H.
Prin Decizia nr. 71 din 23 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosar nr. 2739/2003, s-a admis cererea de apel formulată de apelantul R.M. împotriva sentinţei nr. 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 2739/2003.
S-a schimbat sentinţa şi respins ca prematur formulată cererea reclamanţilor R.M., R.C., M.N., A.V., A.P., A.D. şi N.A.
Prin Decizia nr. 294 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosar nr. 25318/1/2004, s-au admis apelurile conexe formulate de apelanţii-reclamanţi R.M., B.E.O., T.M., A.D., A.P., A.V., M.N., N.A. şi A.A. împotriva sentinţei nr. 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
S-au schimbat în tot sentinţele nr. 734 din 8 septembrie 2004 şi 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. 2522/2002, s-au admis cererile de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor în natură, terenul situat în Bucureşti.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.A. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 71 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosar nr. 2739/2003, s-a admis apelul reclamantului R.M. şi s-a schimbat sentinţa, în sensul că s-a respins, ca prematur formulată, cererea reclamanţilor împotriva pârâtului.
Prin Decizia civilă nr. 1992 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosar nr. 25318/1/2004, s-a admis recursul declarat de reclamanţii A.V. în nume propriu şi ca mandatar al reclamanţilor A.D. şi N.A. şi de reclamantul R.C. în nume propriu şi ca mandatar al reclamanţilor R.M., M.N. şi A.P. împotriva deciziei nr. 71 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care a fost casată, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Într-un alt ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului după casare, prin Decizia civilă nr. 294 din 25 aprilie 2007, a admis apelurile conexe formulate de reclamanţii R.M., B.E.O., T.M., A.D. , A.P., A.V., M.N., N.A. şi A.A. împotriva sentinţei nr. 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi nr. 734 din 8 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât I.F.A.C.F.O.R.L. D.H., a schimbat în tot sentinţele apelate nr. 734 din 8 septembrie 2009 şi nr. 381 din 21 aprilie 2003, a admis cererile de chemare în judecată conexe şi a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor în natură, terenul situat în Bucureşti, sector 5.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.A. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1338 din 10 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1399/1/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de I.F.A.C.F.O.R.L. D.H. împotriva deciziei nr. 294 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- civilă, a fost modificată Decizia în sensul că au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii împotriva sentinţei nr. 381 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, şi nr. 734 din 8 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia civila si de proprietate intelectuală, a reţinut următoarele:
Astfel, prin oferta de donaţie autentificată sub nr. 3013 din 15 aprilie 1974 de fostul notariat de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, A.P., A.D., I.M., A.F. - în calitate de moştenitori ai părinţilor lor, R.I. şi R.E. şi E.R., în calitate de moştenitoare a lui R.I. au oferit spre donaţie, „Statului Român reprezentat de Consiliul Popular al municipiului Bucureşti - comitetul executiv - drepturile lor indivize asupra imobilului - teren situat în Bucureşti, sector 6, în suprafaţă de 224 mp", conform Decretului nr. 47/1954 privitor la donaţiile făcute statului (filele 41-43 din dosarul nr. 452/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă).
In demersul lor judiciar, reclamanţii nu s-au prevalat de nici o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă prin care să se fi admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, hotărâre judecătorească în baza căreia instanţa de apel ar fi putut să constate că imobilul a fost preluat abuziv şi că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Donaţiile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române.
In speţă, oferta de donaţie a fost făcută prin act autentic, cu respectarea art. 813 C. civ. şi a art. 1171 iar acceptarea donaţiei s-a făcut cu respectarea art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 478/1954, care nu impunea ca acceptarea să se facă în formă autentică, derogând de la dispoziţiile art. 814 C. civ.
Aşa fiind, invocarea art. 814 C. civ. de către instanţa de apel nu-şi are justificare, cu atât mai mult cu cât legiuitorul, atât prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/200 cât şi prin pct. 2.2 al normelor metodologice de aplicare a legii face trimitere expresă strict la art. 813 C. civ. şi nicidecum la art. 814 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 1338 din 10 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 1399/1/2007, numitul R.C. a formulat prezenta contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
In motivarea contestaţiei, a arătat că el nu se află printre semnatarii ofertei de donaţie, cu toate că are calitatea de moştenitor al foştilor proprietari R.E. şi R.I., astfel că eroarea constă în neincluderea contestatorului printre donatori.
Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost legal citat cu această menţiune.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre si să procedeze la o nouă judecată.
Conform dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prin noţiunea de „greşeală materială" legiuitorul are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele judecării recursului şi care au determinat esenţial soluţia instanţei. Deci, potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. noţiunea de „eroare materială" are în vedere greşeli de fapt involuntare, şi nu pretinse greşeli de judecată.
Cu privire la dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. se reţine că textul reglementează contestaţia în anulare specială, dispoziţiile fiind de strictă interpretare şi care au în vedere numai greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Înalta Curte, examinând Decizia a cărei anulare se solicită, constată că din motivarea acestei decizii rezultă că ceea ce a considerat instanţa de recurs relevant în speţă este că oferta de donaţie a fost făcută prin act autentic, cu respectarea art. 813 C. civ. („Toate donaţiunile se fac prin act autentic") şi a art. 1171 („Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut"), iar acceptarea donaţiei s-a făcut cu respectarea art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 478/1954, care nu impunea ca acceptarea să se facă în formă autentică, derogând de la dispoziţiile art. 814 C. civ.
Or, în cauză, contestatorul învederează instanţei că nu se află printre semnatarii ofertei de donaţie nr. 3013 din 15 aprilie 1974, cu toate că are aceeaşi calitate de moştenitor al foştilor proprietari ca şi donatorii, conform certificatului de moştenitor nr. 235/1954, (aflat în dosar nr. 31722/2/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă) şi ofertei de donaţie acceptată prin Decizia nr. 865 din 30 iunie 1975 (aflată în dosar nr. 452/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă) şi consideră că eroarea instanţei cu privire la acest aspect a fost determinantă în pronunţarea soluţiei.
Cum în realitate motivul pentru care a fost admis recursul a fost acela că oferta de donaţie a fost făcută prin act autentic, cu respectarea art. 813 C. civ., iar acceptarea donaţiei s-a făcut cu respectarea art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 478/1954, care nu impune ca acceptarea să se facă în forma autentică, şi nu pentru că şi contestatorul s-ar fi numărat printre semnatarii ofertei de donaţie, nu se poate reţine că hotărârea instanţei de recurs se datorează unei erori materiale cu privire la identitatea şi calitatea semnatarilor ofertei de donaţie.
In consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., urmând a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.C. împotriva deciziei nr. 1338 din 10 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarul nr. 7399/1/2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4340/2010. Civil → |
|---|
