ICCJ. Decizia nr. 4327/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4327/2010

Dosar nr. 1958/121/2008

Şedinţa publică din 9 septembrie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 16 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia civilă, reclamanta M.B. a solicitat anularea dispoziţiei administrative nr. 278 din 22 octombrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, obligarea la emiterea unei noi dispoziţii cu privire la imobilul situat în municipiul Galaţi, cu o suprafaţă de 1700 mp.

Prin Dispoziţia nr. 278 din 22 octombrie 2003, s-a respins cererea de restituire în natură, întrucât nu s-a putut face dovada dreptului de proprietate. S-au invocat ca temei de drept dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 431 din 05 martie 2009, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea reclamantei, a constatat lipsa calităţii de reprezentant al reclamantei, a numiţilor O.T. şi I.D.C., a anulat dispoziţia nr. 278 din 22 octombrie 2003 emisă de Primăria municipiului Galaţi, a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziţie privitoare la suprafaţa de 1700 mp, situată în municipiul Galaţi, şi moara situată pe acest teren.

S-a reţinut în motivarea sentinţei că acţiunea este fundamentată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat totodată că reclamanta B.M. are calitate procesuală activă, respectiv că aceasta a renunţat la mandatul de reprezentare încheiat cu numita O.T.

Prin Decizia civilă nr. 256 A din 01 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul mandatarei O.T.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 C. proc. civ., părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar.

În fapt, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 27 februarie 2009, în dosarul nr. 1958/2008 al Tribunalului Galaţi, prezentă în instanţă, reclamanta B.M. a declarat expres că renunţă la mandatul încredinţat numitei O.T.

Retragerea mandatului a avut loc în condiţii procesuale legale, respectiv conform dispoziţiilor art. 72 C. proc. civ.

S-a apreciat totodată că, condiţiile în care mandatara se poate prevala de clauzele contractului de mandat invocat, în raporturile sale cu mandanta, nu fac obiectul prezentei cauze.

Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 6 noiembrie 2009, mandatara O.T., prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Mandatara este titulară a cererii introductive, alături de mandantă, iar contractul de mandat autentificat prin încheierea nr. 673 din 28 februarie 2008 de către B.N.P. Asociaţi M.G.O. şi A.A.J., este un contract irevocabil, în vigoare şi la această dată.

Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului privind acţiunea introductivă în instanţă, mandatarul a fost cel care a procurat toate documentele necesare, a participat la toate şedinţele de judecată, înţelegând astfel să ducă la îndeplinire mandatul potrivit obligaţiilor asumate prin actul autentic sus-menţionat.

Mandanta B.M. nu a făcut dovada revocării contractului de mandat pentru ca instanţa să poată face aplicarea art. 67 C. proc. civ., coroborat cu art. 72 C. proc. civ.;

Instanţa nu numai că a făcut o aplicare greşită a textelor de lege sus-menţionate, dar şi-a şi depăşit prerogativele acordate de art. 129 C. proc. civ., dând prioritate unei simple cereri, neîncadrate legal, în condiţiile existenţei unui contract de mandat irevocabil.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Relevante pentru cauza pendinte sunt dispoziţiile art. 67 C. proc. civ., conform cărora părţile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, respectiv dispoziţiile explicite ale art. 72 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decât de la comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţă în prezenţa părţii.

Mandatul ad litem are drept sursă convenţia, aşa cum s-a dovedit şi în cauza pendite, şi este revocabil în condiţiile strict precizate de art. 72 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţele anterioare au procedat corect atunci când au luat act că reclamanta B.M. a renunţat la mandatul de reprezentare încheiat cu numita O.T., în condiţiile impuse de normele procedurale, cu toate consecinţele referitoare la prezenţa în proces a mandatarei şi la eventualele acte de procedură întocmite de aceasta ulterior acestui moment procesual.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de O.T. împotriva deciziei nr. 256/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de O.T. împotriva deciziei nr. 256/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4327/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs