ICCJ. Decizia nr. 4332/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4332/2010
Dosar nr. 9652/3/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Z.C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.P. şi Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate preluarea abuzivă a imobilului situat în Bucureşti, sector 1, de către Statul Român; în urma comparării titlului de proprietate al reclamantei (contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, sub nr. 5950 din 01 iulie 1905), cu titlul de proprietate al pârâtului M.P. (contractul de vânzare-cumpărare nr. 1253/29527 din 06 noiembrie 1996), să se constate ca titlul reclamantei este mai bine caracterizat; să se constate nevalabilitatea titlului pârâtului P.M. asupra apartamentului situat la parterul imobilului situat în Bucureşti, sector 1 şi să fie obligat pârâtul P.M. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit în proprietate de T.G. (soacra reclamantei) în anul 1905, în baza actului de vânzare autentificat la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, sub nr. 5950 din 01 iulie 1905.
T.G. a încetat din viaţă la data de 17 noiembrie 1944, instituind prin testamentul autentificat sub nr. 35993/1941 legatar universal pe fiul său adoptiv H.Z. (adopţia fiind încuviinţată prin sentinţa nr. 904 din 19 octombrie 1923 pronunţată în dosarul nr. 4183/923 de către Tribunalul Ilfov, Secţia a III-a).
Reclamanta este moştenitoarea soţului său, H.Z., conform certificatului de moştenitor nr. 749 din 06 iunie 1986 eliberat de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti.
Imobilul proprietatea soţului reclamantei a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, iar pârâtul P.M. a dobândit imobilul de la stat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 24 ianuarie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu este de 257.032 Euro (835.972 lei), potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară depus la dosar la 7 septembrie 2007, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civila al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1647 din 4 noiembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta I.I.R. (moştenitoarea defunctei Z.C.E.) şi a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sectorul 2.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, fiind respinsă cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
A fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la plata sumei de 929.800 lei, reprezentând preţ actualizat şi daune interese.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13,23 lei, actualizată la data plăţii, reprezentând spezele vânzării, fiind respinsă în rest cererea de chemare în garanţie.
În cursul judecăţii la prima instanţă competentă, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu M.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, iar obiectul cauzei îl constituie constatarea nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul în litigiu şi obligarea pârâtului M.P. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, sector 1, compus din vestibul, trei camere, hol, wc, baie, oficiu, boxă, în suprafaţă utilă de 100,66 mp, reprezentând o cotă indiviză de 54,03% din imobil, împreună cu terenul situat sub construcţie de 83,88 mp, în urma comparării titlurilor de proprietate.
La rândul său, prin cererea aflată la fila 15 din dosarul tribunalului, pârâtul M.P. şi-a precizat cererea de chemare în garanţie depusă la 5 aprilie 2007 la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 551A din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de pârâţii M.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu a arătat, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate pretenţiile părţilor în cauză.
S-a constatat că instanţa de fond s-a limitat doar la a expune cererile părţilor formulate în cauză, fără a se face o analiză a temeiurilor juridice invocate şi a probelor administrate, iar încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. este sancţionată cu nulitatea actului procedural însuşi, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
S-a mai reţinut că lipsa motivării este echivalentă necercetării fondului, iar în lipsa unor considerente, exercitarea controlului judiciar nu se poate înfăptui.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat în tot sentinţa apelată, pe considerentul nemotivării hotărârii instanţei de fond.
Astfel, a arătat că, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa a arătat în considerentele hotărârii motivele pentru care a admis această excepţie.
În continuare, recurentul a reiterat argumentele invocate prin întâmpinare în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. prevăd care sunt elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens, pct. 5 al textului menţionat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Motivarea clară, convingătoare şi pertinentă a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, iar nerespectarea dispoziţiilor legale arătate face ca hotărârea să fie nelegală.
În speţă, prima instanţă nu a respectat aceste dispoziţii legale imperative şi nu a examinat cauza în mod echitabil (C.E.D.O., hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina împotriva României, M.Of. nr. 1049 din 25 noiembrie 2005) drept pentru care se constată că, în mod corect, instanţa de apel a desfiinţat sentinţa pronunţată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Într-adevăr, prima instanţă a redat in extenso cererile formulate în cauză de părţi şi argumentele prezentate de acestea prin cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în garanţie, întâmpinări, precizări, însă nu a răspuns în concret, cu propriile argumente, susţinerilor şi apărărilor făcute de părţi, nu a făcut o analiză efectivă a probelor administrate în cauză, nu a arătat dispoziţiile legale aplicabile şi modul de interpretare a acestora raportat la speţa de faţă.
Având în vedere că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la soluţia dată, se constată că sentinţa este nemotivată, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra fondului, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., soluţia instanţei de apel de desfiinţare a hotărârii atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe este legală.
Totodată, acest aspect a împiedicat instanţa de apel să exercite controlul de legalitate, iar desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă asigură părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie consacrat legislativ în actuala reglementare a căilor de atac.
Sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentului potrivit cărora în considerente instanţa a arătat motivele pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
În cuprinsul sentinţei nu se regăseşte o astfel de motivare a instanţei referitoare la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, ci se menţionează că această excepţie a fost invocată prin întâmpinare, iar apoi se prezintă susţinerile părţii care a invocat excepţia, fiind redat integral conţinutul întâmpinării.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 551/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4335/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4327/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
