ICCJ. Decizia nr. 4335/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4335/2010
Dosar nr. 284/3/2009
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1347 din 25 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti a admis capătul de cerere formulat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, în contradictoriu cu pârâţii G.D. şi G.L.M. şi a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a cotei indivize de 2/3 din imobilul reprezentat de apartamentul 1 din Bucureşti, sector 1 şi trecerea acesteia în proprietatea expropriatorului cu dreptul pârâţilor la despăgubiri în sumă de 765.050 lei conform raportului de evaluare întocmit în cauză, sumă ce va fi achitată în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul este deţinut în coproprietate, în cotă de 2/3 de soţii G. şi în cotă de 1/3 de soţii C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1342 din 31 martie 2006.
Întrucât pârâţii C. au dat o declaraţie prin care au arătat că sunt de acord cu exproprierea imobilului şi cu suma oferită cu titlu de despăgubiri, precum şi că renunţă la dreptul de a face întâmpinare în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, prin sentinţa civilă nr. 1697 din 26 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti a fost admis capătul de cerere al acţiunii în privinţa acestora şi s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a cotei indivize de 1/3 din imobil, trecerea acesteia în proprietatea expropriatorului cu obligaţia acestuia la plata despăgubirilor în sumă de 170.816,16 lei, conform raportului de expertiză întocmit de expert B.C., în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost disjunsă cererea în privinţa pârâţilor G.D. şi G.L., deoarece aceştia au contestat valoarea despăgubirilor stabilite prin Notificarea nr. 211 din 18 aprilie 2008 pentru cota lor de 2/3 din imobil.
În dosarul nou format ca urmare a disjungerii, instanţa a încuviinţat la cererea pârâţilor efectuarea unei expertize de specialitate, ale cărei concluzii finale au fost depuse la dosar la 17 noiembrie 2009, prin unificarea punctelor de vedere ale experţilor I.M.A., propus de instanţă şi M.I., propus de pârâţi, expertul desemnat de reclamant neputând semna expertiza finală datorită absenţei acestuia din ţară.
În raport de concluziile acestei expertize finale, tribunalul a apreciat că prin acest raport valoarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu a fost calculată în raport de prevederile Legii nr. 33/1994.
Prin Decizia nr. 172 A din 10 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, reţinând că apelantul este nemulţumit de cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţă.
A mai reţinut instanţa de apel că întocmirea expertizei tehnice judiciare de către expert I.M.A. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, stabilindu-se o valoare de piaţă a proprietăţii imobiliare, respectiv a cotei de 2/3 din imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
De asemenea, s-a mai reţinut că, prin raportul de expertiză tehnică suplimentar, expertul desemnat de instanţă şi cel desemnat de pârât au stabilit că evaluarea prin metoda costurilor este cea mai apropiată de situaţia reală a proprietăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanţa de apel era ţinută să se pronunţe în fond numai pe baza celor invocate la prima instanţă şi că a omis să cerceteze cauza sub aspectele sesizate de reclamantul expropriator referitoare la cele trei rapoarte de expertiză tehnică judiciară, reprezentând opiniile separate ale fiecăruia dintre cei trei experţi.
S-a mai susţinut că nu s-au avut în vedere cele consemnate de expertul V.V., propus de reclamant, şi de expertul I.M.A., desemnat de instanţă, în sensul că pârâţii au declarat că sunt de acord cu valoarea propusă cu titlu de despăgubire de către expropriator, urmând să aducă documentul care atestă proprietatea terenului şi modernizările făcute.
Recurentul a mai susţinut că, datorită celor trei opinii diferite cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanţa a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în vederea formulării unui punct de vedere comun, care însă a fost întocmit şi semnat numai de doi experţi, întrucât expertul Municipiului Bucureşti lipsea din ţară, ceea ce a dus la încălcarea dispoziţiilor art. 25-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, recurentul a arătat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 întrucât comisia nu a fost constituită din 3 experţi, iar art. 26 din lege a fost încălcat, avându-se în vedere suma acordată cu titlu de despăgubiri pârâţilor C.F. şi C.E., proprietari ai cotei de 1/3 din imobilul afectat de expropriere.
În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, recurentul a susţinut că, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, nu au comparat oferta cu pretenţiile expropriaţilor, care au declarat că sunt de acord cu despăgubirile propuse de expropriator.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Criticile ce vizează cuantumul despăgubirilor acordate de instanţă sunt neîntemeiate, întrucât au fost respectate dispoziţiile art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, la calcularea despăgubirilor s-au avut în vedere criteriile prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi au fost respectate dispoziţiile art. 27 din aceeaşi lege, în sensul că instanţa hotărăşte în urma comparării rezultatului expertizei cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi, astfel încât despăgubirea acordată să nu fie mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
În speţă, suma acordată de instanţă se încadrează în aceste limite şi, în plus, nici una dintre părţi nu a formulat obiecţiuni la rapoartele de expertiză tehnică judiciară întocmite separat de cei trei experţi desemnaţi de către instanţă, de expropriator şi de persoanele supuse exproprierii, şi nici la raportul de expertiză tehnică judiciară unitar sau la suplimentul la acest raport.
Or, de vreme ce recurentul nu a contestat concluziile experţilor privind valoarea despăgubirilor, stabilită prin metoda costurilor, care a fost apreciată ca fiind cea mai apropiată de situaţia reală a proprietăţii, înseamnă că acesta a fost de acord cu modul de calcul al cuantumului despăgubirii.
Totodată, se constată că nu este reală susţinerea recurentului în sensul că pârâţii au declarat că sunt de acord cu despăgubirile propuse de expropriator, de vreme ce aceştia au arătat că despăgubirile oferite nu privesc decât cota parte ce li se cuvine din construcţie, fără să se ţină seama şi de teren.
Mai mult decât atât, dacă susţinerea recurentului ar fi fost întemeiată, nu s-ar mai fi dispus disjungerea cererii formulată împotriva pârâţilor G. de cererea formulată împotriva pârâţilor C., care au dat o declaraţie prin care au arătat că sunt de acord cu exproprierea imobilului şi cu suma oferită cu titlu de despăgubiri prin notificare, precum şi că renunţă la dreptul de a face întâmpinare în termenul de 45 de zile prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la nelegala constituire a comisiei de experţi, în raport de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, se constată că acestea au fost formulate omisso medio, direct în recurs, fără să fi fost invocate în apel şi, prin urmare, sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 172 A din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4340/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4332/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
