ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4386/2010
Dosar nr. 2665/3/200.
Şedinţa publică din 13 septembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 479 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr. 16/2008 a Comisiei de expropriere şi obligarea pârâtului să plătească reclamantei despăgubiri aferente imobilului expropriat la valoarea reală a acestuia.
Instanţa de fond a reţinut că, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică „fluidizare trafic DN1 şi centura rutieră din zona de nord a Municipiului Bucureşti, obiect 6, continuizarea centurii rutiere extinse a Municipiului Bucureşti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni", prin Hotărârea de stabilirea despăgubirilor nr. 16 din 29 mai 2008 s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirilor aferente pentru imobilul construcţie situat în Bucureşti, sector 1, având nr. cadastral 24064/8, în suprafaţă totală de 85 mp, aparţinând reclamantei I.M., despăgubirea acordată fiind în cuantum de 124,199 Euro, echivalentul a 453,373,93 lei.
Tribunalul a reţinut că reclamanta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10 august 2004, dreptul de proprietate asupra unei locuinţe situată în com. Otopeni, (care şi-a schimbat ulterior adresa poştală) compusă din 2 camere, bucătărie, hol, bai şi cameră cu o suprafaţă utilă de 61,38 mp, atribuindu-i-se drept de superficie pe durata existenţei construcţiei, asupra terenului ocupat de locuinţa în suprafaţă de 89,63 mp, acordându-se drept de închiriere asupra curţii şi grădinii aferente în suprafaţă de 250 mp.
A mai reţinut că, în cuprinsul aceluiaşi contract s-a menţionat la clauza privind răspunderea contractuală că: „(reclamantul din cauză), cumpărătorul a declarat că a luat cunoştinţă despre posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică în condiţiile legii, caz în care despăgubirile nu vor fi mai mari decât preţul plătit pentru locuinţă, actualizat la nivelul datei la care se face exproprierea"; de asemenea, la rubrica alte cauze se precizează că „în cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, preţul de achiziţionare a locuinţei va fi analizat în funcţie de rata inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică la data la care se face despăgubirea".
În sensul celor arătate mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta a achiziţionat respectiva locuinţă, având cunoştinţă de posibilitatea de a fi expropriat pentru cauză de utilitate publică şi acceptând, în aceste condiţii să dobândească proprietatea şi a consimţit la o anumită modalitate de a fi despăgubită în cazul în care exproprierea se va produce.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu mai poate pretinde o altă valoare a despăgubirilor, mai mare decât cea deja stabilită, pentru că suma ce i se cuvenea reclamantei cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, conform clauzelor contractului de vânzare-cumpărare se compune din preţul achitat pentru locuinţă la data de 10 august 2004 (38.409.333 lei) actualizat cu rata inflaţiei, pentru perioada 2004 – 2008, până la data emiterii Hotărârii de expropriere, având în vedere că suma stabilită cu titlu de despăgubire stabilită prin hotărâre de 453.313,93 lei (echivalentul a 124.199 Euro) este superioară preţului actualizat.
Prin apelul declarat de reclamantă, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru aplicarea greşită a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 581A din 12 noiembrie 2009 a fost admis apelul reclamantei I.M. împotriva sentinţei civile nr. 479 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A fost admisă cererea reclamantei şi s-a dispus modificarea hotărârii nr. 16/2008 emisă de pârât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate acesteia.
Au fost stabilite despăgubirile aferente imobilului situat în A.T., nr. cadastral 24064/ 8 sector 1, la suma de 207,819 Euro în echivalent lei la data plăţii şi pârâtul a fost obligat la 3808 lei RON cheltuieli de judecată, în fond şi apel.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă nulitatea de drept a clauzei din contractul de vânzare-cumpărare prin care se limitează valoarea despăgubirilor la preţul plătit, actualizat cu rata inflaţiei la data la care se plăteşte, deoarece încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţia României care prevăd că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire" şi că „despăgubirile precizate la alin. (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergenţă, prin justiţie".
În plus, clauzele din contract invocate de instanţa de fond înserate în contractul de vânzare-cumpărare de către Regionala CFR Bucureşti, nu constituie o modalitate de stabilire de comun acord a despăgubirilor cuvenite în urma exproprierii, deoarece aceste clauze nu produc efecte faţă de procedurile de expropriere iniţiale de C.N.A.D.N.R. SA.
Exproprierea, în cauză nu se face de către vânzătorul Regionala CFR Bucureşti, ci de către C.N.A.D.N.R. SA., fiind aplicabile prevederile Legii nr. 198/2004, lege specială care reglementează expres procedura de stabilire a despăgubirilor (inclusiv prin acordul între părţi) şi care face trimitere prin art. 9 alin. (3)la Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică (adică la dreptul comun în materia exproprierii), în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor în instanţă introduse de expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii propuse de expropriator.
O clauză de limitare a cuantumului despăgubirii semnată cu o terţă persoană faţă de expropriere, cum este Regionala CFR Bucureşti, anterior iniţierii procedurii exproprierii este lovită de nulitate, deoarece încalcă prevederile Constituţiei invocate anterior, precum şi prevederile Legii nr. 198/2004, coroborate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, pe de o parte, şi pe de altă parte, nu poate produce efecte faţă de expropriator şi faţă de procedura exproprierii iniţiată de acesta.
Chiar expropriatorul nu a invocat niciodată aceste clauze dintr-un contract la care nu a fost parte, şi a stabilit prin evaluare, valoarea despăgubirii propuse, valoare care nu are nicio legătură cu cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Regionala CFR Bucureşti.
În situaţia în care s-ar aprecia că prevederile din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Regionala CFR Bucureşti nu ar fi lovit de nulitate absolută, apelanta reclamantă a solicitat să se constate că aceste prevederi nu se pot aplica în cadrul procedurii de expropriere iniţiate de C.N.A.D.N.R. SA., deoarece s-ar încălca prevederile Legii nr. 198/2004, coroborate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care reglementează procedura de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, or, o clauză semnată cu o terţă persoană faţă de expropriere, anterior iniţierii procedurii exproprierii, nu se aplică şi excede reglementărilor speciale din legile invocate mai sus.
Totodată, s-ar încălca şi prevederile art. 973 C. proc. civ., potrivit cărora „Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante".
Clauza de limitare a valorii despăgubirilor primite în urma exproprierii, înserată în contractul cu Regionala CFR Bucureşti, s-a susţinut că nu poate fi (şi nu a fost) invocată de C.N.A.D.N.R. SA., deoarece expropriatorul nu a fost parte în contract.
De asemenea, s-a învederat că în mod nelegal instanţa de fond a aplicat clauza de limitare a valorii despăgubirilor, care nu produce efecte în cauză.
Instanţa de apel a constatat că la fond s-a făcut o corectă apreciere a probelor prin stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că reclamanta a dobândit proprietatea imobilului din litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10 august 2004, imobil constând dintr-o locuinţă compusă din două camere plus dependinţe, cu drept de superficie pe durata existenţei construcţiei asupra terenului ocupat, în suprafaţă de 89,64 mp. Prin Hotărârea nr. 16/2008 pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus exproprierea în baza Legii nr. 198/2004, fiind stabilite despăgubiri în cuantum de 124.199 Euro în echivalentul a 453.373,93 RON. Scopul măsurii de expropriere a fost acela de fluidizare a traficului DN1 şi centura rutieră din zona de nord a capitalei şi continuarea centurii rutiere existente a Municipiului Bucureşti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni.
Instanţa de fond a respins contestaţia reclamantei pe considerentul că, în contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit proprietatea locuinţei de la Regionala CFR Bucureşti s-a stipulat o clauză prin care reclamanta cumpărătoare a confirmat că a fost informată despre eventualitatea unei exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi prin care a acceptat ca despăgubirea să nu depăşească preţul plătit pentru dobândirea imobilului reactualizat în raport de rata inflaţiei comunicate de Institutul Naţional de Statistică la data plăţii. Faţă de limitarea cuantumului despăgubirii acceptată de reclamantă prin clauzele contractului de vânzare-cumpărare, suma acordată de pârâtă (124.189 Euro), fiind cu mult mai mare decât valoarea actualizată a preţului în raport cu rata inflaţiei, a acoperit prejudiciul cauzat prin expropriere, astfel că acţiunea s-a reţinut ca nefondată
Instanţa de apel, pornind de la dispoziţiile legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii şi având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de proprietate, a apreciat că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică.
Coroborând dispoziţiile art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004, rezultă că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii poate fi contestată în faţa instanţei de judecată competente în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, fără a se putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului, transfer care nu este suspendat nici prin executarea căilor de atac prevăzute de lege. Art. 9 alin. (3) din actul normativ susmenţionat prevede că regulile aplicabile soluţionării contestaţiei sunt cele stabilite de prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 sub aspectul determinării valorii despăgubirilor. Interpretând sistematic aceste prevederi legale, rezultă că legiuitorul a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, în sensul că, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul suferit de proprietar sau de alte persoane îndreptăţite. Art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ arata ca, pentru calculul despăgubirii, se va lua în considerare preţul de piaţă al imobilului şi daunele provocate proprietarului cuprinzând prejudiciul efectiv (damnum emergens ) cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Din economia dispoziţiei legale care reglementează materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, instanţa constată că prevederile legale sus menţionate sunt de ordine publică, având caracter imperativ, reprezentând o garanţie pentru proprietarul expropriat că nu este supus unei măsuri abuzive din partea autorităţilor statului şi reprezentând totodată şi elementul care conferă legitimitate preluării imobilului din proprietate privata şi în funcţie de care se apreciază proporţionalitatea măsurii de expropriere, fiind în deplină concordanţă atât cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care în virtutea prevederilor art. 20 alin. (1) din Convenţie face parte integrantă din dreptul intern cât şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Pe cale de consecinţă despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, constituind astfel o reparaţie efectivă şi echitabilă pentru cel expropriat, asigurându-se astfel menţinerea unui just echilibru între interesul particular şi cel public.
Instanţa de fond a respins contestaţia reclamantei - apelante pe motivul limitării cuantumului despăgubirii prin contractul de vânzare-cumpărare, limitare convenită de reclamantă cu Regionala CFR Bucureşti, Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică pentru mai multe considerente:
În primul rând, clauza de limitare a cuantumului despăgubirilor face parte integrantă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu Regionala CFR Bucureşti, astfel că în virtutea principiului relativităţii, această clauză alături de toate celelalte clauze stipulate în contract, îşi produce efectele numai faţă de părţile contractante, neputând crea drepturi şi obligaţii în favoarea, respectiv în sarcina terţilor. Or, în cauză, expropriatorul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA este terţ faţă de această clauză şi faţă de întregul act de dobândire a proprietăţii imobilului de către apelanta - reclamantă, astfel că nu se poate considera că această clauză prin care s-a limitat cuantumul despăgubirii la valoarea reactualizată a preţului în raport de rata inflaţiei, să poate crea vreo obligaţie, respectiv vreun drept în raportul dintre Statul Român în calitate de expropriator şi apelanta - reclamantă în calitate de proprietar expropriat. Nu se poate reţine că prin inserarea unei astfel de clauze în contractul de vânzare-cumpărare, apelanta-reclamantă nu poate pretinde ca despăgubiri în urma exproprierii o sumă mai mare, astfel că suma de 124.199 Euro, acordată de expropriator (depăşind evident valoarea reactualizată cu indicele de inflaţie a preţului plătit de reclamantă) reprezintă o despăgubire suficientă. Având în vedere că dispoziţiile legale aplicabile în cauză stabilesc în mod imperativ că despăgubirea trebuie să cuprindă valoarea reală a imobilului, prin aceasta înţelegându-se preţul de piaţă al acestuia la data expertizării [conform prevederilor art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994], instanţa de control judiciar apreciază că Tribunalul Bucureşti a pronunţat o hotărârea nelegală şi netemeinică considerând că hotărârea nr. 16/2008 respectă exigenţele impuse de textele de lege anterior menţionate, în condiţiile în care din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă o valoare de 207.810 Euro.
Prin motivele de apel formulate de reclamantă s-a arătat, în mod corect, în aprecierea instanţei de apel, că dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 228 din 10 aprilie 2004 (care conţin acceptul reclamantului pentru plafonarea despăgubirilor la care e îndreptăţit în ipoteza exproprierii imobilului dobândit) nu pot da expresie unei modalităţi de stabilire de comun acord a despăgubirilor, deoarece aceste clauze nu pot produce efecte faţă de expropriator, fiind inoperante în cadrul procedurii de expropriere, dat fiind principiul forţei obligatorii a contractului (care-şi găseşte reflectarea în dispoziţiile art. 969 C. civ.) şi cel al relativităţii efectelor contractului, clauzele respective neputând profita sau vătăma terţii (expropriatorul).
Apelanta - reclamantă a susţinut, de asemenea, nulitatea absolută a clauzei de limitare a despăgubirilor, încălcând prevederile art. 44 alin. (3), (6) din Constituţie, precum şi dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994. Curtea a constatat că în speţă nu este incidentă nicio cauză de nevalabilitate a contractului de vânzare-cumpărare în ansamblul său şi nici în ceea ce priveşte art. 7 şi art. 8 din contract, fiind respectate toate cerinţele de validitate prevăzute de dispoziţiile art. 948 şi urm. C. civ., motiv pentru care instanţa a înlăturat aceste critici ca nepertinente. Faptul că această clauză de plafonare a cuantumului despăgubirilor nu produce efecte faţă de expropriator nu este de natură să atragă nulitatea clauzei, ci inopozabilitatea acesteia. În mod similar, faptul că respectiva clauză (prevăzută la art. 7 şi art. 8 din contract) nu este în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004 care consacra principiul despăgubirii persoanei expropriate la valoarea reală de piaţă a imobilului la data exproprierii, la fel nu poate determina nevalabilitatea acesteia, deoarece actul prin care se stabilesc despăgubirile şi se dispune exproprierea este reprezentat de o hotărârea emisă de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, iar o eventuală convenţie asupra valorii despăgubirii trebuia încheiată cu această companie naţională pentru a avea relevanţă în procedura exproprierii.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea a constatat că apelanta-reclamantă este îndreptăţită să primească o despăgubire care să reprezinte valoarea actuală, reală ,de piaţă a imobilului, a cărui proprietate o pierde în urma exproprierii, aceste despăgubiri, aşa cum am arătat în cele ce preced, constituie singura garanţie împotriva abuzurilor statului, fiind totodată şi criteriul esenţial în funcţie de care se apreciază respectarea principiului proporţionalităţii, afirmat de multe ori în cazuistica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Dispoziţiile Legii nr. 198/2004 reglementează un regim derogatoriu de la dreptul comun în materia exproprierii, care este reprezentat de Legea nr. 33/1994, în sensul că îndrituieşte instanţa de judecată să cenzureze doar cuantumul despăgubirii acordare de expropriator nu şi problema exproprierii în sine sau transferul dreptului de proprietate care operează imediat şi nu la momentul plăţii efective a despăgubirii (aşa cum statuează dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 33/1994).
Aşa cum s-a evidenţiat în raportul de expertiză efectuat în cursul judecăţii în primă instanţă, valoarea reală a imobilului în litigiu este de 207.819 Euro, sumă care îi revine apelantei - reclamante cu titlu de despăgubire.
În petitul acţiunii introductive, reclamanta a solicitat ca prim capăt de cerere, constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr. 16 din 29 mai 2008 emisă de C.N.A.D.N.R. SA - Comisia de Expropriere. Instanţa de control judiciar a apreciat că acordarea despăgubirii într-un cuantum necorespunzător nu poate constitui un motiv de nevalabilitate a hotărârii de expropriere, astfel că nu atrage nulitatea acestui act, instanţa fiind pusă doar în situaţia de a modifica hotărârea emisă în temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul valorii despăgubirii.
Împotriva deciziei civile nr. 581/A din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motive de recurs s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite".
A arătat recurentul că art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 stabileşte că, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altei persoane îndreptăţite.
În acest sens susţine că, la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa trebuie să ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
„Preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele", susţine recurentul are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi menţionat în contractul autentic de vânzare-cumpărare, nefiind vorba despre preţurile de ofertare ale agenţiilor imobiliare sau din anunţurile din Mica Publicitate.
Se mai arată că, valoarea despăgubirilor din raportul de expertiză efectuat de instanţa de fond şi omologat de către instanţa de apel a fost stabilit în mod greşit în baza preţurilor de ofertare şi nu în baza preţurilor de vânzare, care de obicei sunt mai mici.
Prin soluţia pronunţată de către instanţa de apel s-au avut în vedere preţurile de ofertare şi nu preţurile de tranzacţionare, astfel că hotărârea s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Examinând Decizia în limita motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.
Recurenta a invocat un singur motiv de recurs, acela prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în faptul că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
La instanţa de fond s-a efectuat un raport de expertiză tehnică prin care s-a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului în cauză la momentul exproprierii a fost de 229.236 Euro. Valorile au fost stabilite de ambele părţi anterior efectuării raportului de expertiză şi preluate în lucrare nemodificate.
Pentru locuinţa expropriată s-a stabilit o valoare mai mare şi raportul de expertiză nu a fost contestat de către recurentă, ceea ce înseamnă că a fost de acord cu valoarea de circulaţie a imobilului la momentul exproprierii.
De fapt, recurenta nu a exercitat nici calea de atac a apelului sub aspectul valorii stabilite prin raportul de expertiză.
În cazul în care ar fi fost nemulţumită de valoarea stabilită, avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni, să declarare apel sau să adere la apelul declarat de către reclamantă, dar a înţeles să rămână în pasivitate.
În această situaţie se pare inadmisibil ca recurenta să invoce direct în recurs acest motiv, să conteste raportul de expertiză de la fond, fără să fi declarat apel prin care să aducă vreo critică hotărârii instanţei de fond.
Hotărârea instanţei de apel nu s-a pronunţat cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin admiterea apelului declarat de reclamantă s-a stabilit valoarea despăgubirilor la nivelul celor din raportul de expertiză întocmit la fond şi nu la valoarea propusă de recurentă, astfel cum a dispus prima instanţă, cu motivarea greşită că despăgubirea propusă este mai mare decât cea prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare.
Corect s-a motivat în apel de ce clauza de limitare a despăgubirilor inserată în contractul de vânzare-cumpărare nu-şi produce efectele în cadrul procedurii de expropriere, valoarea despăgubirii fiind cea stabilită prin raportul de expertiză.
Este evident că pârâta nu a înţeles să conteste raportul de expertiză întocmit la fond, nici în raport de motivele invocate de reclamantă în apel şi nu a solicitat efectuarea altui raport de expertiză.
Faţă de cele expuse, valoarea despăgubirilor ce trebuie acordate, corect s-a stabilit de către instanţa de apel prin raportul de expertiză.
Raportul de expertiză efectuat în primă instanţă a fost întocmit conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea de piaţă a imobilului la data întocmirii lucrării.
Este nerelevant motivul invocat de recurentă, prin care susţine că de la sfârşitul anului 2008 piaţa imobiliară a suferit un declin.
De fapt, în recurs se analizează numai legalitatea hotărârii recurate, fiind evident că motivul invocat de recurentă nu constituie un motiv de nelegalitate.
În raport de expertiza efectuată în primă instanţă, la metoda de evaluare experţii au avut în vedere criteriul de calcul prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar pârâtul nu a contestat modul de calcul.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 581/A din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4499/2010. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Civil → |
|---|
