ICCJ. Decizia nr. 4425/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4425/2010
Dosar nr. 3192/105/2006
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 26 aprilie 2006, reclamanta G.I.M. a chemat în judecată pârâţii Consiliul local al municipiului Ploieşti, Primăria municipiului Ploieşti prin primar şi Municipiul Ploieşti solicitând, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, retrocedarea terenului în suprafaţă de 156 mp situat în Ploieşti.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 870 din 6 iunie 2007 a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Ploieşti şi Primăriei municipiului Ploieşti, pe cale de consecinţă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâtul Municipiul Ploieşti şi a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu acest din urmă pârât.
A dispus retrocedarea imobilului în suprafaţă de 150 mp - astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză topo P.D. - în natură, către reclamantă.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel Municipiul Ploieşti prin primar, criticând-o pentru greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Prin Decizia nr. 402 din 8 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 870 din 6 iunie 2007 a Tribunalului Prahova, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea ca inadmisibilă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei în ceea ce priveşte admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a avut în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr. 53/2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care se interpretează în sensul că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Decizia de mai sus a fost recurată de reclamanta G.I.M., care a arătat că instanţa de apel a apreciat eronat inadmisibilitatea acţiunii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Ploieşti şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei Tribunalului Prahova.
La termenul de judecată din 17 februarie 2009, Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecarea în lipsă.
Prin rezoluţia din 6 mai 2010, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, părţile fiind citate legal pentru termenul din 14 septembrie 2010.
Verificând incidenţa prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Apreciind că de la data întreruperii cursului judecăţii, conform art. 242 (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nu a solicitat reluarea judecăţii, constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile procesuale mai sus evocate, recursul fiind perimat de drept, ca o consecinţă a lipsei de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea activităţii judiciare.
Ca atare, în reglementarea prevăzută de Codul de procedură civilă, în cuprinsul Secţiunii a VI-a, Capitolul III, perimarea sancţionează dezinteresul manifestat de părţi, în îndeplinirea obligaţiilor procesuale şi se întemeiază pe o prezumţie de abandonare a judecăţii, dedusă din simplul fapt al rămânerii litigiului în nelucrare un anumit interval de timp, stabilit de lege.
Ca o condiţie a perimării, culpa procesuală exprimă tocmai caracterul de sancţiune al acestei instituţii de drept procesual civil.
Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de mai mult de 1 an, fiind întrunită condiţia prevăzută de art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Cum, potrivit art. 252 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. perimarea se poate constata din oficiu, pe cale de excepţie, instanţa supremă va face aplicarea acestor texte procedurale, dând eficienţă prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta G.I.M. împotriva deciziei nr. 402 din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4447/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4421/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
